Modelele de Biomarkeri din Plasmă Diferențiază Tipurile de Demență cu Debut Timpuriu

Nivelele biomarkerilor din plasmă se modifică în moduri diferite pentru diverse tipuri de demență cu debut timpuriu, având asocieri clinice unice care ar putea ajuta la stratificarea riscului în rândul pacienților, sugerează cercetările recente.

Aceste descoperiri ar putea îmbunătăți detectarea și prognosticul acestor boli neurodegenerative, care se manifestă înainte de vârsta de 65 de ani și sunt adesea dificil de tratat din cauza simptomelor atipice și a heterogenității clinice.

Un raport publicat în JAMA Network Open a dezvăluit diferențe în concentrațiile biomarkerilor de-a lungul timpului și în asocierea lor cu rezultatele clinice în cazul demenței Alzheimer cu debut timpuriu (EOAD) și demenței frontotemporale (FTD).

„Rezultatele noastre subliniază dinamica specifică bolii a biomarkerilor din plasmă și utilitatea lor potențială în monitorizarea progresiei bolii în cazul demenței cu debut timpuriu,” a raportat Eun-Joo Kim, PhD, de la Spitalul Universitar Național Pusan din Coreea, și colegii săi.

Dezvoltările recente privind biomarkerii din plasmă au schimbat peisajul diagnosticării demenței.

Tau fosforilat 217 (p-tau217), un marker specific al bolii Alzheimer, s-a dovedit a fi extrem de precis în detectarea patologiei acesteia.

Între timp, proteina acidă fibrilară glială (GFAP) și lanțul ușor neurofilamentar (NfL) sunt în curs de emergență ca markeri ai activării astrocitare și, respectiv, ai neurodegenerării, cu NfL fiind deosebit de relevant pentru FTD.

Combinarea p-tau217 și NfL ar putea, prin urmare, să permită distingerea bolii Alzheimer de FTD, două dintre principalele cauze ale demenței la vârstă fragedă.

Pentru a investiga mai departe, Kim și echipa sa au comparat traiectoriile biomarkerilor și rezultatele clinice în 322 de pacienți cu EOAD și FTD, dintre care 245 au fost diagnosticați cu EOAD și 77 cu FTD.

Aproximativ două treimi din fiecare grup au fost femei, cu o vârstă medie situată între începutul și mijlocul anilor 60.

Nivelurile ridicate inițiale de p-tau217, GFAP și NfL au fost semnificativ asociate cu toate rezultatele clinice în grupul EOAD, evaluate utilizând scorurile la Examenul Mini-Mental State (MMSE) și Evaluarea Clinică a Demenței – Suma Caselor (CDR-SB).

Cu toate acestea, în rândul pacienților cu FTD, doar GFAP și NfL inițiale au fost asociate cu scăderile în scorurile MMSE.

Asociația nivelelor de p-tau217 și GFAP cu rezultatele clinice a fost mai mare în stadiile inițiale ale EOAD, cu biomarkerul anterior neafișând nicio asociere în stadiile ulterioare ale bolii.

Biomarkerii din plasmă au urmat traiectorii longitudinale distincte în cele două forme de demență cu debut timpuriu. În grupul EOAD, nivelele tuturor celor trei biomarkeri au crescut semnificativ în timp, dar cu FTD doar NfL a crescut.

Schimbările anualizate în nivelurile celor trei biomarkeri au arătat asocieri specifice rezultatelor cu declinul clinic în EOAD. Schimbările GFAP și NfL au fost asociate cu scăderi în scorul MMSE și nivelele p-tau217 cu înrăutățirea scorului CDR-SB în acest grup. Nu s-au observat astfel de asocieri pentru pacienții cu FTD.

demență cu debut timpuriu, biomarkeri plasmatici, EOAD, FTD, p-tau217, GFAP, NfL, neurodegenerare, activare astroctică, Alzheimer, demență frontotemporală, diagnosticare demență, progresie boală, JAMA Network Open, cercetare demență, Eun-Joo Kim, Spitalul Universitar Național Pusan, MMSE, CDR-SB, studiu prospectiv multicentric

Sursa: Inside Precision Medicine