Înainte de a deveni căpitanul navei Enterprise, Patrick Stewart a fost un băiat sărac din Mirfield, un orășel din Yorkshire.
A crescut cu Stan și Bran și cu violență domestică
Tatăl lui, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a supraviețuit evacuării de la Dunkerque, dar s-a întors din război cu răni nevăzute, pe care nimeni nu știa încă să le numească.
Avea PTSD, bea și își agresa soția. Patrick a crescut între două realități: comedia lui Stan și Bran, în care o lovitură de tigaie putea stârni râsul, și violența adevărată. Traumele din copilărie l-au determinat, peste ani, să devină patronul organizației caritabile Refuge din Marea Britanie, dedicată sprijinirii femeilor și copiilor afectați de violența domestică.
La 12 ani, un profesor i-a pus în mână Shakespeare
Scriitorul mort de aproape patru secole i-a deschis o ușă către o altă lume, din care Patrick nu și-a mai dorit niciodată să se întoarcă. A abandonat școala la cincisprezece ani. A lucrat ca reporter la un ziar local și a scris necrologuri. La un moment dat, editorul i-a cerut să aleagă: jurnalism sau teatru. Patrick a ales teatrul. Probabil a fost cea mai nesăbuită alegere: să-ți mizezi ziua de mâine pentru câteva aplauze. Tu ai miza întreaga ta viață pe roșu?
Apoi i-a dispărut părul
La 19 ani, Patrick Stewart a chelit aproape complet. S-a temut că acest lucru îi va distruge șansele de a deveni artist. A cumpărat o perucă și a început să meargă la audiții ca și cum ar fi fost doi actori: unul cu păr și unul fără. Ba chiar și la audiția pentru Star Trek: The Next Generation, a luat peruca și a citit replicile cu părul altcuiva pe cap. La sfârșit, John Pike, președintele Paramount Television, a spus: mergeți cu englezul, dar aruncați peruca. Așa a ajuns pe Enterprise un actor britanic chel, necunoscut publicului american, format în Shakespeare și convins că serialul va eșua.



A ajuns la Hollywood la 47 de ani
Nu și-a despachetat valiza timp de o lună. Era sigur că producătorii se vor trezi într-o dimineață și vor înțelege ce greșeală făcuseră: puseseră un actor de teatru, trecut de prima tinerețe și fără păr, în locul lui William Shatner. Dar producătorii au dormit liniștiți și serialul a mers mai departe. După un timp, Patrick a descoperit că Shakespeare și jargonul științific nu erau chiar atât de diferite. Ambele cereau ritm, precizie și convingerea că o frază imposibilă poate deveni adevărată dacă o rostești suficient de bine. La început se temea de technobabble. Mai târziu, a ajuns să-i placă expresia „space-time continuum”.)
Și a rămas pe puntea Enterprise suficient de mult cât să uite unde se termină Jean-Luc Picard și unde începe el: șapte sezoane.
La un moment dat, avea să spună că distanța dintre cei doi devenise atât de mică încât nu mai știa cine vorbește prin cine. Picard nu semăna cu James T. Kirk, aventurierul care intră într-o cameră și pune întrebările după ce a tras. Era mai degrabă un diplomat cu uniformă de căpitan, un om care prefera o conversație bună unei victorii rapide. În loc să distrugă tot ce nu înțelegea, încerca să afle ce este. Asta l-a făcut să pară, la început, prea rece, prea grav, prea englez, prea chel. Apoi privitorii au înțeles că Picard nu era lipsit de emoții, dar nu le lasa pe puntea de comandă.
Star Trek i-a oferit și decorul în care s-au întâmplat lucruri pe care actorul avea să le regrete

A fost căsătorit cu Sheila Falconer din 1966 până în 1990. Au avut doi copii, Daniel și Sophie. În timpul filmărilor pentru The Next Generation, Stewart a avut o relație cu actrița Jennifer Hetrick, care o interpreta pe Vash, iubita lui Picard. Mai târziu, în memoriile sale, nu a încercat să pună totul pe seama serialului sau a programului sau a Hollywoodului. A scris că divorțul a fost „îngrozitor” și că el a fost responsabil pentru felul în care s-a terminat căsnicia. După divorț, la cincizeci de ani, a intrat într-o perioadă de cădere. Actorul care putea conduce Enterprise printr-o furtună temporală nu știa ce să facă într-un apartament gol, așa că a recurs la somnifere și alcool.
A început apoi ședințele de terapie, ce i-au însoțit viața timp de decenii. A învățat că furia nu apare din nimic și că faptul că tatăl său fusese traumatizat de război putea explica violența, dar nu o putea scuza. Mai târziu avea să spună ceva extraordinar despre Picard: în severitatea și tendința lui de a intimida recunoștea o parte din tatăl său, iar în căldura și sensibilitatea căpitanului o recunoștea pe mama lui. Star Trek și terapia l-au ajutat să deschidă ușa către acea copilărie pe care o ținuse încuiată. Picard nu era, așadar, doar un rol, ci și o negociere între două traume: bărbatul care lovea și femeia care încerca să supraviețuiască loviturilor.
Stewart nu a rămas captiv în uniforma lui Picard
După încheierea serialului, în 1994, au urmat filmele Generations, First Contact, Insurrection și Nemesis. S-a întors la teatru, la Shakespeare, la personajele care îi fuseseră adevărata casă înainte de Hollywood. A jucat Macbeth, Prospero, Claudius, Shylock și Mark Antony.
În 1997, a jucat Othello într-un spectacol construit ca o imagine în oglindă: el era singurul actor alb într-o distribuție alcătuită integral din actori de culoare. Nu a fost o extravaganță de casting, ci o încercare de a întoarce rasismul piesei pe toate fețele lui și de a-l obliga să se privească în oglindă.
A jucat și într-un spectacol solo A Christmas Carol, interpretând toate personajele, ca și cum ar fi vrut să demonstreze că o navă spațială și un teatru gol au, în fond, aceeași funcție: amândouă îi permit unui om să fie altcineva timp de câteva ore.
În 2000, Patrick Stewart s-a căsătorit cu producătoarea Wendy Neuss. Căsnicia a durat doar trei ani și s-a încheiat după relația lui cu actrița Lisa Dillon, cunoscută în timpul spectacolului The Master Builder. În memoriile sale, Patrick Stewart a scris că cele două căsnicii eșuate reprezintă cel mai mare regret al vieții lui. Nu regreta doar divorțurile, ci și felul în care își pusese cariera, dorințele și fuga de sine înaintea familiei.
A devenit profesorul Charles Xavier în X-Men
Era din nou un om cu voce calmă, cu puteri uriașe și cu responsabilitatea de a nu le folosi fără să gândească. Rivalul său era Magneto, interpretat de Ian McKellen, prietenul lui Stewart și colegul său de teatru. În filme, unul voia să-i protejeze pe oameni, celălalt voia să-i învingă. În viață, cei doi au devenit inseparabili.
Au jucat împreună în Așteptându-l pe Godot și No Man’s Land, alternând teatrul existențialist cu glumele dintre doi actori care se cunosc atât de bine încât pot continua o replică înainte ca celălalt să o termine. În 2013, Ian McKellen a oficiat căsătoria lui Patrick Stewart cu cântăreața Sunny Ozell. Ceremonia a avut loc târziu, într-un restaurant mexican. Un chelner nerăbdător a întrerupt jurămintele ca să-i întrebe dacă mai comandă ceva. Este greu să găsești o scenă mai potrivită pentru cei doi cavaleri ai teatrului englez, unul fost Magneto, celălalt fost Picard, încercând să încheie ceremonia înainte să se închidă bucătăria.




În ultimii ani ai vieții, internetul a descoperit un alt Patrick Stewart: omul care posta fotografii amuzante, apărea în ipostaze imposibile și recita sonete de Shakespeare în timpul pandemiei.
Vocea care ordonase „Engage!” putea să spună și o glumă proastă. Iar omul care fusese înnobilat de regină putea fi, în adâncul lui, exact atât de caraghios pe cât îl făceau să pară uneori prietenii.
A jucat și în Extras, unde și-a parodiat propria solemnitate, a dat glas unor personaje din Family Guy și American Dad! și a acceptat să fie ridicol în feluri în care un actor mai preocupat de Oscar nu ar fi făcut-o niciodată.
Stewart a recunoscut că și-a pus cariera înaintea familiei
În ultimii ani, a vorbit despre relația aproape inexistentă cu cei doi copii ai săi și despre durerea de a fi ajuns prea târziu la anumite uși. A avut nepoți, o căsnicie fericită cu Sunny și o viață plină de oameni care l-au iubit, dar nu a încercat să transforme totul într-o poveste fără fisuri.
În 2020, la aproape 30 de ani după ce părăsise puntea Enterprise, s-a întors în serialul Star Trek: Picard

Nu voia o simplă reîncălzire a nostalgiei. A cerut ca personajul să fie schimbat, îmbătrânit, rănit, confruntat cu propriile greșeli. Picard nu mai era căpitanul impecabil al primei serii. Era un om care aflase că poți supraviețui borgilor, războaielor și călătoriilor prin timp, dar nu întotdeauna și propriilor regrete.
Patrick Stewart a murit la 86 de ani, după o scurtă perioadă de boală asociată cu Alzheimer și demență cu corpi Lewy
A fost înconjurat de familie și prieteni, de muzică, rugăciuni, lacrimi și râsete. Ultimul lui zbor nu seamănă cu unul dintre cele ale Enterprise. Nu are destinație, coordonate sau frecvență de întoarcere. Dar primul zbor rămâne. A început într-o casă săracă din Yorkshire, printre Stan și Bran, frică, Shakespeare și necrologuri. A continuat pe o punte imaginară, unde un om chel și trecut de prima tinerețe ne-a arătat că viitorul nu trebuie să fie violent pentru a fi măreț. Și poate că aceasta este moștenirea lui Patrick Stewart: ne-a făcut să sperăm că, dacă vom ajunge vreodată pe Enterprise, vom merita să ocupăm locurile din jurul lui.Partea superioară a formularului
Dacă doriți să-l revedeți video:
https://www.imdb.com/video/vi1081127961/?ref_=tt_vids_vi_5
https://www.imdb.com/title/tt0228651/


Jurnalist de televiziune, mediator și organizator de evenimente, Adrian coordonează Atelierele Știință & Tehnică.
Este președintele Asociației Science & Technology; organizatorul AstroFest, Sci+Fi Fest, al Caravanei Știință & Imaginație.
A susținut înființarea cluburilor STEAM în 200 de licee și este neobosit în promovarea evenimentelor care popularizează știința.






















Leave a Reply