În lumea științei, rezultatele negative – acele concluzii care arată că ceva nu funcționează așa cum am fi sperat – ajung rareori să fie publicate în reviste de prestigiu. De obicei, aceste descoperiri se pierd în arhivele laboratoarelor sau ajung doar pe paginile unor publicații obscure. Însă, săptămâna aceasta, revista Nature a făcut o excepție remarcabilă: a publicat un studiu care ne arată că metodele folosite pentru a măsura o abilitate-cheie a minții umane nu se potrivesc deloc între ele.
Este vorba despre așa-numita „reevaluare cognitivă”, un proces esențial în terapia cognitiv-comportamentală (CBT). Această formă de terapie, recunoscută pentru eficiența ei, îi ajută pe oameni să privească din altă perspectivă situațiile care le provoacă emoții negative, astfel încât impactul acestora să fie mai mic. Capacitatea de a face acest lucru este asociată cu reziliența emoțională – acea rezistență psihică ce ne ajută să trecem peste dificultăți.
Având în vedere importanța reevaluării cognitive, cercetătorii din întreaga lume au încercat să afle ce se petrece în creier atunci când oamenii folosesc această strategie. Au fost dezvoltate chestionare pentru a evalua cât de bine reușește fiecare dintre noi să „reinterpreteze” evenimentele neplăcute și s-au făcut experimente care măsoară reacțiile emoționale cu ajutorul imaginilor prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI). În special, s-a urmărit activitatea amigdalei – o structură cerebrală implicată în procesarea emoțiilor intense.
Un consorțiu internațional de cercetători a analizat trei metode folosite frecvent pentru a evalua această capacitate: chestionare de personalitate, evaluări emoționale după anumite sarcini și măsurarea activității amigdalei în timpul reevaluării cognitive. Au folosit date din 40 de studii fMRI, un volum impresionant pentru acest domeniu, tocmai pentru a obține rezultate solide.
Concluziile au fost însă surprinzătoare: cele trei metode nu se corelează între ele aproape deloc. Cu alte cuvinte, dacă cineva obține un scor mare la un chestionar, nu înseamnă neapărat că va avea reacții emoționale mai slabe sau o activitate redusă a amigdalei atunci când folosește reevaluarea cognitivă. Iar dacă ne uităm la cât de mici sunt efectele măsurate, ar fi nevoie de peste o mie de participanți într-un singur studiu pentru a obține rezultate cu adevărat convingătoare – o provocare enormă pentru orice echipă de cercetare.
Acest studiu nu distruge ideea de reevaluare cognitivă, dar ne arată cât de greu este să măsurăm cu precizie abilități psihologice atât de complexe. Pentru psihologi și terapeuți, este un semnal de alarmă: avem nevoie de instrumente mai bune dacă vrem să înțelegem și să îmbunătățim cu adevărat reziliența emoțională. Pentru noi, ceilalți, rămâne curiozitatea: ce alte mistere ascunde mintea umană și cât de aproape suntem, de fapt, de a le descifra?
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply