La ora la care citiți aceste rânduri, cel mai probabil, misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene (ESA) a ajuns la destinație, în sistemul binar de asteroizi Didymos-Dimorphos.
Primele imagini ale acestei ținte au fost obținute pe 7 octombrie 2026, la exact doi ani de la lansare, de la o distanță de aproximativ 236.500 km, cu ajutorul camerei pancromatice Asteroid Framing Camera (AFC), aflată la bordul sondei. De la această distanță, cei doi asteroizi apar ca o singură sursă punctiformă, greu de distins printre stelele din fundal. Acesta reprezintă un nou pas important în explorarea obiectelor mici din Sistemul Solar, asteroizii și cometele.
Sistemul binar Didymos-Dimorphos nu a fost ales întâmplător ca țintă a misiunii. Asteroidul Dimorphos a fost supus unei coliziuni controlate cu sonda agenției spațiale americane NASA, în cadrul misiunii DART (Double Asteroid Redirection Test), pe 26 septembrie 2022. Este primul experiment de deviere a unui asteroid prin impact cinetic, realizat în scopul dezvoltării tehnicilor de apărare planetară. Misiunile ESA Hera și NASA DART sunt cele două componente ale colaborării internaționale AIDA (Asteroid Impact and Deflection Assessment), care are ca obiectiv dezvoltarea și validarea tehnicii impactului cinetic ca strategie de apărare planetară împotriva asteroizilor potențial periculoși pentru Pământ.
Sistemul binar de asteroizi Didymos-Dimorphos este compus din obiectul principal, Didymos, cu un diametru de aproximativ 780 m, și satelitul său natural, Dimorphos, cu un diametru de aproximativ 150 m. Înainte de impactul DART, Dimorphos orbita în jurul centrului de masă al sistemului, la o distanță de aproximativ 1,19 km între cei doi asteroizi, efectuând o revoluție completă în 11 ore și 55 de minute.
În urma impactului, observațiile realizate cu telescoape terestre au permis determinarea modificării orbitei lui Dimorphos, perioada orbitală scăzând la aproximativ 11 ore și 22 de minute. Această modificare corespunde unei reduceri a distanței orbitale cu aproximativ 40 m. Impactul a generat, de asemenea, o cantitate importantă de material ejectat, care a format o coadă de praf întinsă pe zeci de mii de kilometri.
Obiectivul principal al misiunii Hera este determinarea proprietăților fizice ale sistemului Didymos-Dimorphos, pentru a cuantifica cât mai precis efectele impactului controlat realizat de DART. În acest scop, la bordul sondei se află o serie de instrumente științifice de înaltă acuratețe. Camera pancromatică AFC va obține imagini cu rezoluție spațială ridicată și, împreună cu altimetrul laser PALT, va permite caracterizarea formei și a reliefului celor doi asteroizi. Instrumentul hiperspectral HyperScout-H, care permite obținerea simultană de imagini și informații spectrale, va contribui la determinarea compoziției suprafețelor și la caracterizarea efectelor interacțiunii regolitului (praful de la suprafața planetoizilor fără atmosferă) cu mediul interplanetar. Camera TIRI (Thermal Infrared Imager), care funcționează în domeniul infraroșu termic, va determina proprietățile termice și rugozitatea suprafețelor.
În luna ianuarie 2027, cei doi sateliți de mici dimensiuni, de tip CubeSat, Milani și Juventas, vor fi eliberați de la bordul sondei Hera pentru a efectua măsurători complementare, inclusiv investigarea structurii interne a lui Dimorphos cu ajutorul radarului și caracterizarea câmpului gravitațional.
Echipa științifică a instrumentului HyperScout-H este coordonată de dr. Marcel M. Popescu, de la Institutul de Științe Spațiale din Măgurele. Acest instrument, dezvoltat de compania cosine din Olanda, reprezintă o inovație tehnologică. Având la bază un senzor de imagine de tip CMOS, instrumentul include un sistem de filtre bazat pe principiul interferometrului Fabry-Pérot, care permite obținerea de imagini spectrale.
Spectroscopia reprezintă una dintre cele mai puternice tehnici utilizate în domeniul observațiilor de la distanță (numite în limba engleză remote sensing), permițând determinarea compoziției suprafețelor observate și caracterizarea proprietăților acestora. Pe baza observațiilor obținute de HyperScout-H, cercetătorii vor putea compara proprietățile spectrale ale asteroizilor Didymos și Dimorphos cu cele determinate în laborator pentru diferite tipuri de meteoriți.
De asemenea, instrumentul va permite investigarea compoziției materialului proaspăt expus în urma impactului DART, oferind informații despre diferențele dintre materialul de suprafață și cel aflat în interiorul asteroidului. Aceste observații vor contribui la o nouă înțelegere a proceselor de coliziune și a evoluției corpurilor mici de-a lungul istoriei Sistemului Solar.
Credit foto: Agenția Spațială Europeană (ESA), © ESA/Hera


Daniela Mironov Bănuță
Jurnalist și specialist în comunicare cu experiență, Daniela face parte din echipa S&T de peste 10 de ani. Predă cursuri de branding personal, comunicare interpersonală și corporate, comunicare digitală.
În viața de dincolo de Știință & Tehnică, face marketing pentru o companie de software și creează scenarii pentru proiecte de eLearning finanțate de Comisia Europeană. Este unul dintre voluntarii care a creat Enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini”.
Are doi copii, voluntari în programele, ateliere și caravanele S&T, și trei pisici care nu fac nimic toată ziua.






















Leave a Reply