Am decis să condensez într-un singur text cele petrecute în ultimele două zile ale turului media din Taipei deoarece, pentru că joi și vineri grupul de jurnaliști a vizitat câteva puncte turistice de aici, ieri și astăzi am interacționat, cumulat, cu tot atâtea companii cât în oricare din restul zilelor.
În primul rând, am avut onoarea să facem cunoștință și să îi adresăm câteva întrebări lui Walter Yeh, vicepreședinte executiv al Consiliului pentru Dezvoltarea Comerțului Exterior din Taiwan (TAITRA), instituția care a orgaizat turul media și, mai important, organizatorul expoziției internaționale Computex 2011, care va avea loc în perioada 31 mai – 4 iunie.
Am aflat de la domnul Yeh că TAITRA pregătește cu mare aplomb uriașele hale pentru expoziție, răspândite pe mai multe bulevarde, din districtul Nangang și până în districtul Xinyi. De asemenea, vicepreședintele ne-a informat că al doilea cel mai mare eveniment comercial IT&C din lume, Computex Taipei, a semnat, mai devreme în acest an, la Hanovra, un act de cooperare ( MOU – memorandum of understanding) cu CeBIT. Parteneriatul este de bun augur pentru ambele părți și promite să contribuie la progresul industriei IT&C la nivel internațional.
Potrivit așteptărilor, Computext Taipei 2011 va continua și va îmbogăți vehicularea celor mai recente trenduri din domeniul tehnologiei informației și al comunicațiilor, prezentate în cadrul CES și CeBIT, adăugând un important surplus local de companii și produse relevante în această direcție. Computex promite să asigure o reală platformă de marketing produselor IT&C aflate pe val în acest moment, așa cum sunt tabletele PC, e-book-urile, Smart Phone-urile, tehnologiile 3D și Cloud Computing-ul.
Mai sunt multe de spus despre evenimentul Computex 2011, dar detalii suplimentare urmează a fi prezentate într-un material ulterior, mai amplu.
AVerMedia: Probabil că una dintre cele mai concise și relevante prezentări de produs din cadrul turului \”electronic\” prin Taipei a fost cea a tinerilor project manageri de la AVerMedia. Activitatea lor se apleacă înspre două mari și clare direcții: aparatele de vizualizare și echipamentele pentru videoconferință. Potrivit descrierii, dar mai ales demonstrației, un dispozitiv de vizualizare este un aparat electronic oarecum asemănător unui microscop dar care transmite pe un monitor sau printr-un videoproiector imaginea oricărui obiect amplasat sub lentila sa. Așa cum pare deja evident, un asemenea dispozitiv își găsește utilitate mai ales în mediul educațional și în cel medical.
Este un must-have în sala de curs a viitorului și e realmente util în studierea extrem de detaliată a diferitelor obiecte, concomitent de către un grup mare de privitori. Cel mai recent dispozitiv de acest fel de la AVerMedia este AverVision SPD350+, capabil de captură la rezoluție Full HD cu ajutorul camerei de 5 MPX, cu o putere de apropiere de 160x și cu surprindere/redare a mișcării la o rată de 30 fps. Toate acestea și multe alte caracteristici folositoare pot fi achiziționate pentru un preț cuprins între 500 și 1.000 de euro, un preț pe care îl considerăm corect dat fiind că este vorba despre un produs profesional și util.
Echipamentele de videoconferință cu siguranță nu mai au nevoie de o prezentare generalistă. Potrivit lui Bryan Chinag, senior assistant project manager în cadrul AVerMedia, video-conferințele cunosc un trend ascendent pentru că produsele care le fac posibile sunt tot mai avansate, mijloacele s-au standardizat și cu ajutorul lor se economisesc importante sume de bani necesari altfel călătoriilor. Seria H a aparatului AVerComm pentru realizarea de videoconferințe, de la AVerMedia, vine cu referințe foarte bune.
În primul rând este, spun producătorii săi, cu 50% mai ieftin decât un aparat cu performanțe asemănătoare de la concurență. Camera, tot de 5 MPX, realizează fotografii și poate înregistra conferințele. În plus, beneficiază de Table Hub, o consolă centrală care face AVerComm Seria H extrem de ușor de instalat și de folosit, eliminând o întreagă serie de cabluri în mod normal necesare. Producătorul oferă garanție de doi ani pentru acest echipament.
ASUS: Da, am fost la sediul ASUS. Decorul și tendințele de design de aici mi-au amintit de celebrele fotografii ale birourilor Facebook și Google. Poate nu sunt atât de jucăuși ca cei tocmai menționați, însă la ASUS personalul are un spațiu de lucru extrem de relaxat și de personalizabil, cu mijloace degajate de exprimare a creativității și cu un foarte interesant model de stimulare a inspirației. Ni s-a permis să pătrundem în aripa de design a sediului unde, într-una din încăperi, am putut scotoci prin sertarele unui unui birou central, în care am găsit sute de obiecte și materiale, de culori, texturi și forme diferite, menite să îi stimuleze pe designeri în sensul proiectării unor aspecte atrăgătoare și inteligente ale calculatoarelor portabile ASUS. Despre această companie nu se prea pot spune multe lucruri noi, cel puțin în România, deoarece deține în țara noastră poate cea mai importantă felie a sectorului IT&C. Poate ar fi interesant de știut doar că vorbim de o companie de peste 10 miliarde de dolari, care a produs de la înființare și până astăzi destule plăci de bază încât, puse cap la cap, să înconjoare globul pământesc de peste trei ori, că ASUS este o companie tot mai prietenoasă cu mediul, având la activ numeroase certificate care să ateste acest lucru și că au înțeles importanța design-ului pentru consumatorii de IT din Romania.
Cel mai nou produs de la ASUS, de care producătorul este mândru și de la care are mari așteptări, este Eee Pad Transformer. Prezentarea de astăzi a acestui produs face destul de ușoară misiunea oricărui jurnalist care trebuie să scrie despre tableta de la ASUS. Ca să vă faceți o idee aproximativă, dar destul de bună despre Eee Pad Transformer, doar gândiți-vă cam la orice nu vă convine la tabletele existente acum pe piață și imaginați-vă că acele neajunsuri își găsesc brusc rezovare. Cam asta vrea să fie produsul celor de la ASUS, care aduce multe trăsături noi comparativ cu ce este accesibil în acest moment: suportă Flash, are autonomie de 16 ore a bateriei, rezoluție de 5 MPX pentru camera principală și, de la ASUS, posibilitatea de a stoca orice cantitate de date, vreme de un an de zile, în serverele lor, prin sistemul cloud. În plus, Eee Pad Transformer poate fi folosit pentru conectare remote la PC, MAC și Notebook-uri, căpătând, astfel, interfața oricăruia dintre sistemele de operare folosite de acestea. Totuși, probabil cea mai importantă și cea mai spectaculoasă trăsătură a noului dispozitiv este tastatura atașabilă, care îl face să fie identic cu un notebook, dar îi și sporește durata de viață a bateriei, așa cum spuneam mai sus, până la 16 ore. Eee Pad Transformer va opera cu o versiune de Android 3.0, va pătrunde pe piața din Europa de Est la începutul lunii iunie și va fi, probabil, comercializat pentru suma de aproximativ 450 de euro, fără tastatură, și de 550 cu tot cu aceasta.
ASUS are planuri mari și cu seria de laptop-uri N, concentrate pe o calitate desăvârșită a sunetului, grație Sonic Master, începutul unei noi faze în sunetul calculatoarelor portabile. Vom dezbate mai pe larg într-un material viitor.