0
(0)

Proiectantul conceptului, William Black s-a inspirat în realizarea acestuia din forma aripilor Sitarului de mal nordic (Limosa lapponica), pasăre ce a reuşit să zboare circa 11.000 km fără oprire.

 

Lockheed Stratoliner reprezintă conceptul unui avion jet cu zero emisii poluante, alimentat cu hidrogen. Până acum, nu s-au înregistrat mari succese în materia zborului bazat pe hidrogen, nereușindu-se decât  efectuarea de zboruri cu avioane de mici dimensiuni alimentate cu hidrogen.

Primul avion alimentat de hidrogen din istorie a fost Martin B-57 Canberra, al NASA, în 1957.

Conceptul domnului Black doreşte să demonstreze potenţialul zborurilor fără poluare, cu aeronave capabile să ajungă oriunde pe Terra, fără oprire, pe baza unei aerodinamici extreme care să le permită zborul la mari altitudini, unde aerul ar opune mai puţină rezistenţă, fiind astfel capabile să plutească precum păsările. În acest sens, proiectanţii declară că „aripile supradimensionate permit zborul la altitudini mai mari.”

Pentru a ajunge la aceste altitudini extreme şi a pluti ca o pasăre, pe lângă forma aripilor și aerodinamică, Lockheed Stratoliner este ajutat de patru motoare cu hidrogen.

Până acum totul este doar un concept ideal pe hârtie, dar, rămâne de văzut dacă viitorul aviaţiei va fi constituit din avioane-păsări complet nepoluante.

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here