0
(0)

Pentru a realiza acest lucru asupra fetusului aflat în pântec, au fost prelevate mostre de sânge de la mamă şi  mostre de salivă de la tată. Scopul studiului, publicat în Science Translational Medicine, este testarea sigură și neinvazivă a fetuşilor de eventuale afecţiuni genetice.

 

Deşi asemenea studii pot ridica probleme de ordin etic și religios, cercetătorii Universităţii din Washington nu au afectat fetusul în vreun fel, pentru decodarea genomului acestuia fiind folosit ADN-ul său regăsit în sângele mamei, împreună cu mostrele de ADN ale părinţilor.

După naştere, harta ADN de la vârsta de 18 săptămâni astfel realizată a fost comparată cu cea a nou-născutului, prelevată din cordonul ombilical, cele două fiind identice în proporţie de 98%.

„Studiul de faţă deschide posibilitatea scanării genomului fetuşilor pentru mai mult de 3.000 de afecţiuni genetice” susţine dr. Jay Shendure.

Susţinătorii politicilor anti-avort sunt însă îngrijoraţi de existenţa unor astfel de teste: „Testarea genetică in utero va duce în mod inevitabil la creşterea ratei avorturilor” afirmă Josephine Quintavalle, de la Alianţa Pro-Life.

 

Sursa

Sursa Foto: SPL

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here