4.2
(17)

O civilizație extraterestră foarte avansată, poate sub formă de super-AI, a decis să transmită mesaje radio timp de milenii, sau chiar milioane de ani, altor civilizații din Calea Lactee? Dacă am fi primit un astfel de mesaj pe Pământ, ce s-ar întâmpla când am încerca să-l decodificăm? Este ceea ce SETI încearcă să afle încă din 24 mai 2023 prin simularea unui prim contact cu extratereștri sub forma unui mesaj transmis utilizatorilor de internet. În sfârșit l-au decodat! Un comunicat de presă al Institutului SETI  tocmai a anunțat că utilizatorii de internet, un bărbat și fiica sa, al căror nume va rămâne secret la cererea lor, dar care au fost numiți John și Sarah, au dezvăluit în sfârșit misterul mesajului A Sign in Space.

Institutul californian SETI a vrut să încerce să răspundă la o întrebare simplă: „Ce s-ar întâmpla dacă am primi un mesaj de la o civilizație extraterestră? “. Pentru aceasta s-a apelat Daniela de Paulis, o artistă și cercetătoare cunoscută pentru munca ei în care se intersectează arta, știința și tehnologia. Proiectele ei explorează adesea teme legate de spațiu, comunicare și experiența umană. Într-un comunicat de presă de acum un an al SETI, Daniela de Paulis spunea că „de-a lungul istoriei, umanitatea a căutat sens în fenomene puternice și transformatoare. Primirea unui mesaj de la o civilizație extraterestră ar fi o experiență profund transformatoare pentru întreaga umanitate A Sign in Space oferă oportunitatea fără precedent de a repeta și de a ne pregăti în mod tangibil pentru acest scenariu prin colaborare globală, încurajând o căutare deschisă a sensului în toate culturile și disciplinele.”

Ea a conceput, împreună cu colaboratorii săi, un mesaj codificat pe care orbiterul ExoMars al Agenției Spațiale Europene (ESA) l-a transmis pe Pământ pe 24 mai la ora 19:00 (UTC), care a fost recepționat pe Pământ 16 minute mai târziu de către trei radiotelescoape care erau deja implicate în programul SETI. Semnalul a fost pus șa dispoziția tuturor – oameni de știință, artiști și publicul larg – pentru a-l decoda și interpreta.

Așa cum explica John ”Mesajul decodat de mine reprezintă o imagine simplă cu cinci aminoacizi afișați într-o notație organică moleculară universală, împreună cu câteva puncte de un singur pixel care apar între clustere și diagramele moleculare.” Pentru că restul explicației, în care se prezintă metoda folosită, este prea tehnică, îi invităm pe cei interesați să acceseze site-ul SETI.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.2 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 17

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?