2
(1)

Cel mai vechi exemplu al unui organism care a părăsit mediul acvatic și a trăit pe uscat este o specie primitivă de fungus care a trăit acum circa 440 de milioane de ani. Acesta nu este cel mai vechi fungus descoperit vreodată, ci și prima formă de viață cunoscută care a trăit pe uscat.

Botezat Tortotubus, fungusul primitiv a jucat un rol crucial în ceea ce înseamnă pregătirea uscatului Terrei pentru evoluția unor forme din ce în ce mai complexe de viață. Conform studiului publicat de către Martin Smith, biolog în cadrul Universității Cambridge, în revista de specialitate Botanical Journal of the Linnean Society, la momentul în care Tortotubus a părăsit mediul acvatic și a rămas pe uscat, viața se rezuma exclusiv la mediul acvatic.

Solul nu era pregătit pentru susținerea unor forme complexe de viață, fiind complet lipsit de nutrienții necesari proceselor organice. Însă descompunerea acestor prime organisme a oferit nutrienții necesari altor forme de viață.

Paleontologii estimează că viața a apărut pe uscatul Terrei acum crica 500 – 450 de milioane de ani, Tortotubus fiind candidatul ideal pentru acel pionier al formelor de viață care a pătruns pe uscat, un mediu inaccesibil creaturilor care trăiseră pănă atunci pe Pământ. Forma sa indică faptul că era deja adaptat la mediul terestru, însă cercetătorii nu exclud ipoteza ca înaintea sa să fi existat și alte organisme care au făcut acest pas evolutiv.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 2 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?