Când arheologii au descoperit un schelet parțial în 1973 sub adăpostul stâncos de la Riparo Tagliente, în nord-estul Italiei, nu aveau nicio idee că tocmai dezgropaseră una dintre primele scene ale crimei documentate ale omenirii. La acea vreme, oasele – în principal membrele inferioare – erau înregistrate, depozitate, studiate pe scurt… și apoi uitate. Abia în 2024 și odată cu apariția noilor tehnologii de imagistică 3D, trecutul acestui individ poreclit Tagliente 1 avea să readucă la suprafață. La propriu.
Bioarheologul Vitale Sparacello de la Universitatea din Cagliari a atras atenția asupra unor urme ciudate vizibile pe femurul stâng al individului. Trei linii paralele, curate, drepte. Apoi încă două pe tibie. Aceste crestături sunt prea regulate pentru a fi cauzate de eroziune, carnivori sau orice altă întâmplare. Analizând forma, adâncimea și orientarea lor, cercetătorii au concluzionat: au fost cauzate de arme proiectile cu vârf de silex, aruncate cu forță.
Conform simulărilor efectuate folosind replici ale unor arme de epocă (arc, suliță, aruncător de suliță), patru dintre cele cinci răni corespund impactului săgeților de silex. Bărbatul a fost lovit în partea din față și din spate a picioarelor, sugerând că a fost atacat din mai multe părți – sau lovit în timp ce încerca să fugă. Cel mai plauzibil scenariu? O ambuscadă. Un atac premeditat, violent, probabil efectuat de un grup de indivizi. Iar lovitura fatală ar fi fost cea care a secționat artera femurală: o leziune care provoacă moartea în câteva minute.
S-ar putea crede că un astfel de act de violență ar fi excepțional pentru acea epocă. Dar cercetătorii subliniază că conflictul intergrupal exista deja între vânători-culegători. Conform unui studiu din 2016, utilizarea armelor cu rază lungă de acțiune, cum ar fi săgețile, este adesea legată de tensiuni între grupurile umane, mai degrabă decât de dispute interne. Și în această perioadă – Epigravettianul târziu (acum 17.000 – 14.500 de ani) – clima se schimba. Ultima eră glaciară se apropia de sfârșit, ghețarii se retrăgeau, iar noi teritorii deveneau exploatabile. Deschiderea acestor spații a generat cel mai probabil concurență pentru resurse: vânat, adăpători, adăposturi naturale. Cu alte cuvinte, violența ar fi putut fi declanșată de presiunea ecologică.
Ceea ce face ca povestea lui Tagliente 1 să fie atât de valoroasă este faptul că este documentată folosind dovezi concrete, ceea ce este rar în registrul fosil. Urmele de violență intenționată pe scheletele umane paleolitice sunt extrem de rare. Prin urmare, acest caz constituie unul dintre cele mai vechi exemple de răni de proiectil clar identificate la un Homo sapiens preistoric. Faptul că au fost găsite doar picioarele sale întărește misterul. A fost un act ritualic? A fost corpul său abandonat? Tulburările care au avut loc în timpul săpăturilor inițiale fac orice interpretare dificilă. Dar un lucru este sigur: nu a murit din cauze naturale.
Cercetătorii, care și-au publicat lucrarea în Scientific Reports, nu au terminat încă de examinat oasele lui Tagliente 1, conservate la Muzeul de Istorie Naturală din Verona. Alte indicii – cum ar fi microfracturi, depozite organice sau urme de ADN – ar putea încă să apară. Această investigație veche de 17.000 de ani ar putea abia să înceapă.
Poll: Care credeți că a fost motivul atacului violent asupra lui Tagliente 1?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply