Nu mică mi-a fost surpriza când, la începutul acestui an, ne-am trezit cu un e-mail pe adresa contact@stiintasitehnica.com care suna așa:
Buna ziua.
In numarul de luna trecuta al revistei am citit ca doriti sa incurajati tinerii sa descopere.
Revista dvs ma impresioneaza foarte mult, datorita diversitatii de articole pe care le publicati si care sunt extrem de interesante. Cel putin eu consider ca fiecare copil ar trebui sa le citeasca macar o data. Ma bucur ca mama ne-a facut abonament la revista, iar acum eu si fratii mei suntem fanii dvs. si abia asteptam sa primim urmatorul numar.
Ma cheama Adela, am 16 ani si, in urma articolelor foarte interesante pe care le publicati in revista si pe net, din domeniul astrofizicii, astronomiei si spatiului, mi-am intarit dorinta de a studia astrofizica la facultate. Mi-as dori foarte mult sa colaborez cu dvs,, asa ca am scris un articol despre NASA Space Center din Houston, pe care l-am vizitat vara trecuta si m-a impresionat mult.
In urma acestei vizite, alaturi de articolele din revista, am inceput sa vad astrofizica cu alti ochi. Deci sper sa tinem legatura.
Va doresc o saptamana linistita!
Adela
Acum, ce să spun: mai întâi, bravo mamei pentru că a făcut abonament la revista noastră (mamelor, luați exemplu!); apoi mă bucur că am avut dreptate – tinerii din ziua de azi chiar sunt interesați de Știință&Tehnică; nu în ultimul rând, mulțumesc, Adela, pentru energia ta. Da, ținem legătura, evident. Măi, copii, luați exemplul Adelei! Vrem „sânge proaspăt”, așa că așteptăm mailuri de la mai mulți elevi și studenți care cred că pot contribui la misiunea Știință&Tehnică. În fond, S&T nu-i a noastră, nici a părinților voștri, ci a voastră și a urmașilor urmașilor voștri…
Între timp, însă, vă las și pe voi să citiți textul pe care ni l-a trimis.
NASA JOHNSON SPACE CENTER HOUSTON
Cred că unul dintre cele mai mari visuri ale fiecărui copil este să zboare și să ajungă în spațiu. Nici eu nu am făcut excepție, spațiul, planetele și luna m-au fascinat și pe mine mereu. Însă nu am apucat să visez prea mult, că o parte din visul meu s-a împlinit în vara anului trecut, când am avut ocazia extraordinară să vizitez Centrul Spațial NASA din Houston, Texas. Nu aveam prea multe idei despre ce voi găsi acolo, dar s-a dovedit o experiență fascinantă, care mi-a întărit dorința de a studia astrofizica.
Acolo am aflat că Johnson Space Center este unul dintre cele trei mari centre ale NASA de control al operațiunilor spațiale – în California se fabrică rachetele, de la Kennedy Space Center – Cap Canaveral sunt lansate, iar din Houston sunt controlate toate zborurile și misiunile. Pentru mine, uimirea cea mai mare pe care am simțit-o a fost legată de pasiunea cu care fiecare detaliu prezentat punea în valoare realizările NASA în domeniul științei spațiale și mândria lor pentru acestea.
Muzeul este amplasat în parcul NASA, unde sunt clădiri de birouri, centre de cercetare, laboratoare, școli etc. Iar spațiul extrem de întins al campusului, aproape cât un orășel, le dă angajaților posibilitatea de a se deplasa cu bicicleta de la o clădire la alta. În acest loc frumos am avut ocazia să vedem și o familie de căprioare plimbându-se pașnice pe acolo…
Centrul de vizitare a fost proiectat astfel încât vizitatorii să experimenteze prin activitățile propuse: machete cu rover-uri de pe Marte pe care le poți controla, cum zboară păsările, implicarea roboților în explorarea spațială, cum se testează velocitatea rachetelor. Asistenții erau foarte dechiși și doreau să te ajute sau să te întrebe câte ceva, iar, dacă știai răspunsul, primeai un abțibild cu NASA (eu am fost întrebată dacă știu de unde vine sigla NASA și așa am descoperit că vine de la chiftelele de carne specific americane pe care le au la spaghete).
Înăuntru era expusă și capsula originală din ultima misiune Apollo spre Lună, din 1972, arsă și destul de învechită, dar, având în vedere că au trecut aproape 50 de ani de la lansarea ei, atunci chiar este foarte frumos că mai este încă expusă. Afară se afla replica navetei Independece, montată pe istorica navetă de transport NASA 905. Este singura navetă din lume montată pe un transportor de aeronave și singurul muzeu din lume care permite publicului să le viziteze pe ambele. Acolo se poate vedea cât de evoluați erau americanii acum vreo 50 de ani, când românii mai stăteau la lumina lumânării și nu aveau apă și căldură. Părinții mei au fost extrem de uimiți de nivelul de evoluție tehnică de atunci.
După vizitarea muzeului și Independence Plaza, se poate lua un autobuz care face un mini-tur al campusului – se vizitează unul din laboratoarele experimentale și cercetare. Amenajarea este foarte practică, pentru a nu deranja angajații, este construit un coridor de unde se poate observa toată hala de lucru. Acolo sunt capsule în care astronauții își fac pregătirea pentru a pleca în misiuni, sunt testați roboți, se fac observații și multe altele. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult este că vezi roboți pe care îi cunoști din filme.
Tot în cadrul clădirilor din campus se află o hală uriașă, de mărimea unui teren de fotbal, care adăpostește cea mai puternică rachetă de lansare a misiunilor Apollo dintre anii 1960-1970: Saturn V – impresionant de mare, are 110 metri lungime. Aceasta era o rachetă cu mai multe trepte, dar, din păcate era de „unică folosință”. Racheta expusă în hangar era foarte frumos detaliată, fiecare treaptă fiind demarcată, astfel încât vizitatorii să poată înțelege ușor configurația ei. Iar în jurul rachetei erau expuse misiunile Apollo, cu fotografii ale tuturor astronauților participanți la ele și cu o descriere foarte bine structurată, pentru ca toată lumea să descopere lucruri noi.
M-am considerat norocoasă să ajung la NASA Space Center și visez să lucrez acolo după terminarea facultății, pentru că atât atmosfera, cât și multele posibilități pe care mi le oferă în domeniul astrofizicii sunt extrem de tentante.
Serios, cum să nu te bucuri când știi că, oricât de puțin, Știință&Tehnică contribuie la o asemenea transformare a unei minți tinere?
