Într-o lume în care populația continuă să crească într-un ritm din ce în ce mai rapid, nevoia de a produce suficientă hrană pentru toată lumea devine mai urgentă ca niciodată. Pesticidele au jucat, desigur, un rol semnificativ în producția agricolă de masă. Cu toate acestea, aceste produse de protecție a plantelor nu sunt lipsite de defecte. Pe lângă efectele nocive din ce în ce mai recunoscute asupra sănătății umane, dar și asupra vieții sălbatice, există, de asemenea, un risc semnificativ ca dăunătorii și bolile să evolueze pentru a le rezista, amenințând dezvoltarea unei agriculturi durabile și reziliente. Cercetătorii elvețieni au venit cu o soluție: vaccinarea plantelor pentru a asigura aprovizionarea și securitatea alimentară de mâine.
Pentru a depăși provocările cu care se va confrunta agricultura în viitor, oamenii de știință prezintă, în revista Frontiers in Science, potențialul încă puțin exploatat al rezistenței induse. Acționând ca un veritabil vaccin pentru plante, aceasta le declanșează în mod deliberat sistemul imunitar, astfel încât acestea să poată reacționa mai bine la orice formă de stres. Această abordare îmbunătățește capacitățile existente ale plantei, oferindu-i o protecție mai durabilă și cu spectru mai larg împotriva mai multor agenți patogeni și dăunători în același timp, mai degrabă decât împotriva unuia singur. „Deși rezistența indusă este studiată de zeci de ani, exploatarea sa în protecția culturilor a început să ia amploare abia recent”, spune profesorul Brigitte Mauch-Mani de la Universitatea din Neuchâtel, care este și autorul principal al acestei cercetări. „Pledăm în favoarea unei abordări holistice a protecției culturilor care combină mai multe strategii pentru a oferi soluții personalizate”.
Rezistența indusă poate lua diverse forme. De exemplu, poate determina plantele să elibereze compuși care atrag prădători ai dăunătorilor erbivori care le atacă. Cu toate acestea, o altă formă, mai răspândită, funcționează astfel: atunci când o plantă este supusă stresului, aceasta își activează slab mecanismele de apărare, care devin apoi mai active atunci când se confruntă cu un nou atac. Această activare este atât de durabilă încât aceste mecanisme de apărare pot fi uneori transmise generației următoare, un proces cunoscut sub denumirea de activare imună transgenerațională.
Primul avantaj care îmi vine în minte este, evident, reducerea considerabilă a dependenței noastre de pesticide și, în al doilea rând, reducerea tendinței dăunătorilor de a dezvolta rezistență la acestea. Mai presus de toate, însă, rezistența indusă este mai rapidă decât ameliorarea tradițională, oferind o modalitate mai rapidă de adaptare la schimbarea condițiilor climatice (surse de stres abiotic [frig, secetă, căldură etc.]), pe parcursul mai multor generații de plante.
„Am putea utiliza rezistența indusă pentru a reduce pesticidele la un minim absolut și pentru a face agricultura mai durabilă. De asemenea, am putea asigura o protecție mult mai durabilă a culturilor, odată ce vom înțelege mai bine mecanismele epigenetice care transmit capacitatea de apărare la o nouă generație”, afirmă cercetătorii.
Odată pusă în aplicare, rezistența indusă ar putea face mai mult decât să respingă pur și simplu dăunătorii. Unii dintre compușii de apărare pe care plantele îi produc ca răspuns la rezistența indusă sunt de fapt legați de beneficii pentru sănătate sau de o nutriție de mai bună calitate, ceea ce înseamnă că oamenii ar putea nu numai să evite pesticidele, ci și să consume alimente mai sănătoase. Studiul evidențiază beneficii precum toleranța la stresul abiotic, protecția împotriva unei game largi de boli și insecte dăunătoare, care dezvoltă, de asemenea, o rezistență mai redusă la pesticide, și o apărare îmbunătățită datorită microbilor benefici.
În ciuda promisiunilor sale, rezistența indusă nu oferă o protecție completă prin ea însăși. Ea trebuie să fie atent calibrată și combinată cu alte strategii pentru ca plantele să rămână rezistente în fața amenințărilor multiple și să nu deturneze prea multe resurse de la creșterea lor. Prin urmare, articolul sugerează că combinarea rezistenței induse cu gestionarea integrată a dăunătorilor, în special prin utilizarea dușmanilor lor naturali, ar putea reduce semnificativ utilizarea pesticidelor și ar putea face practicile agricole mai durabile. Această metodă se confruntă cu un obstacol major. Pentru ca această metodă să devină o opțiune viabilă pentru agricultori și oamenii de știință din domeniul alimentar, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege mai bine modul în care funcționează în condiții reale, în afara mediilor controlate, și pentru a dezvolta metode care pot fi extinse pentru teste pe teren și pentru agricultura la scară largă.
Cercetătorii solicită, de asemenea, sprijin legislativ pentru a stabili standarde de calitate care să protejeze atât producătorii, cât și consumatorii. „Credem cu tărie că cercetarea fundamentală în domeniul rezistenței induse va fi esențială pentru tranziția către o securitate alimentară cu adevărat durabilă”, spune Brigitte Mauch-Mani.
Cercetătoarea insistă asupra necesității de a îmbunătăți comunicarea între cercetători, factorii de decizie politică și actorii din industrie pentru a transforma descoperirile științifice în soluții practice. „Ca și biologia din spatele ei, exploatarea cu succes a rezistenței induse necesită un efort multidimensional”, conchide ea.
