Când ne gândim la memorie, de obicei ne imaginăm că creierul înregistrează și stochează amintiri. O echipă de oameni de știință a descoperit recent că ar putea fi mult mai larg: ar implica și celule non-creier din diferite părți ale corpului. Această descoperire neașteptată ar putea revoluționa înțelegerea noastră despre memorie și ar putea deschide calea pentru noi abordări pentru tratarea tulburărilor neurologice și îmbunătățirea capacității noastre de a învăța.
Această cercetare a fost realizată de o echipă de la Universitatea din New York, condusă de profesorul Nikolay V. Kukushkin. Studiul lor, publicat în revista Nature Communications, a explorat ideea că anumite celule situate în afara creierului, cum ar fi cele din țesuturile nervoase periferice sau chiar rinichii, pot juca, de asemenea, un rol în memorie. Pentru a face acest lucru, cercetătorii au folosit un concept bine-cunoscut în domeniul neuroștiinței numit efect de spațiere, care demonstrează că informațiile sunt mai bine reținute atunci când sunt studiate la intervale regulate și nu toate odată. Acest efect este bine cunoscut studenților care știu că este mai eficient să învețe în mod regulat decât să se „înghesuie” chiar înainte de un examen. Echipa a aplicat această idee la celulele din afara creierului pentru a vedea cum ar răspunde acestea la stimularea repetată, dar distanțată în timp. Ei au expus aceste celule la semnale chimice care au simulat modelele de neurotransmițători găsite în învățarea neuronală. În mod surprinzător, au activat apoi o genă de memorie similară cu cea observată în neuroni în timpul învățării. Pentru a monitoriza acest fenomen, cercetătorii au modificat celulele astfel încât acestea să producă o proteină ușoară ori de câte ori gena memoriei a fost activată. Acest lucru le-a permis să monitorizeze activarea memoriei celulare în timp real și să confirme că aceste celule non-creierului au răspuns într-adevăr la repetări distanțate. „Învățarea și memoria sunt de obicei asociate doar cu creierul și celulele creierului, dar studiul nostru arată că și alte celule din corp pot învăța și forma amintiri”, notează Nikolay V. Kukushkin.
Descoperirea faptului că memoria nu se limitează la creier ar putea transforma înțelegerea noastră despre sănătate și învățare. Dacă anumite celule din afara creierului pot memora informații, aceasta înseamnă de fapt că organe precum pancreasul sau chiar pielea ar putea stoca date legate de propria lor funcționare. De exemplu, pancreasul și-ar putea aminti obiceiurile noastre alimentare pentru a regla mai bine glicemia, în timp ce celulele din țesuturile afectate și-ar putea aminti vechile leziuni sau tratamente, cum ar fi chimioterapia pentru celulele canceroase. Această capacitate de memorie distribuită ar putea avea repercusiuni și în managementul bolilor cronice și în cercetarea tulburărilor neurodegenerative. Dacă celulele corpului pot înregistra anumite informații, este posibil ca acestea să ajute într-o oarecare măsură la compensarea pierderilor de memorie din creier.
În cele din urmă, această descoperire deschide perspective fascinante pentru știința învățării. În domeniul educației, de exemplu, ar putea inspira noi metode de optimizare a învățării prin exploatarea potențialului de memorare al diferitelor celule. La nivel medical, o mai bună înțelegere a acestei memorie celulare ar putea permite într-o zi noi tratamente împotriva tulburărilor de memorie și a anumitor boli autoimune în care capacitatea celulelor de a-și aminti joacă un rol cheie.
