În această lună, vom vedea (în sfârșit!) filmul Dune. Regizorul însuși, Denis Villeneuve, mare fan al cărții și al scriitorului Frank Herbert, a așteptat mai mult de 30 de ani să-și poată realiza filmul așa cum și l-a imaginat în tinerețe.
de Cristina Ghidoveanu și Adrian Bănuță
ADAPTAREA DUNE LA CARE AM VISAT MEREU
Acțiunea se concentrează în jurul unei substanțe misterioase, extrem de scumpe, numită mirodenie, care permite rachetelor să călătorească printre stele cu viteza luminii. Numai că mirodenia se găsește doar în lumea deșertică a planetei Arrakis și tot acolo trăiesc niște gigantici viermi de nisip și niște indigeni foarte neprietenoși.
În centrul poveștii, se află Paul Atreides, a cărui familie este trimisă să guverneze planeta, ceea ce declanșează un lanț complex și mortal de evenimente. Romanul este lung și detaliat, cu un tărâm asemănător Evului Mediu, dar și cu nave spațiale, arme moderne și mult misticism. Pentru cei care nu știu, seria „Dune” a influențat filme precum „Star Wars” (1977) și „The Matrix” (1999).
Sarcina lui Denis Villeneuve nu a fost deloc ușoară. El trebuia să realizeze un blockbuster care să atragă spectatorii în cinematografe, dar să și păstreze complexitatea universului lui Frank Herbert (despre care v-a vorbit și scriitorul Dan Doboș în numărul 100 al revistei noastre). Miza este uriașă!
Dacă îi reușește această sinteză între comercial și artistic, vom avea în sfârșit ecranizarea pe care ne-o dorim de mai bine de o jumătate de secol. Vom asista la nașterea unui univers cinematografic care nu va rămâne prea curând fără surse literare. La urma urmei, Frank Herbert a scris șase romane. Fiul său, Brian, împreună cu un celebru specialist în extinderea universurilor ficționale, Kevin J. Anderson, încă 14. Și cei doi scriu în continuare, într-un ritm pe care orice scriitor de fantasy nu poate decât să-l invidieze. Chiar dacă sunt ceva mai comerciale, noile cărți păstrează spiritul volumelor inițiale, sunt dinamice și spectaculoase și pot da naștere unor seriale care să ne țină în fața micilor sau marilor ecrane.
Pentru că miza filmului este să te ducă alături de personaje în Arrakis, Denis Villeneuve a insistat asupra filmărilor în locații naturale. Așa că Wadi Rum al Iordaniei și dunele din Abu Dhabi au fost gazdele poveștii noastre.
Singurele lucruri adăugate pe calculator au fost viermii de nisip și navele spațiale – și nici măcar toate, deoarece designerul Patrice Vermette a construit la scara aparatul aerian de transport al planetei.
Beneficiind de un buget de 165 de milioane de dolari, filmul se mândrește cu o distribuție de 5 stele: Timothée Chalamet, Zendaya, Josh Brolin, Javier Bardem, Rebecca Ferguson și Oscar Isaac, cu costume spectaculoase, efecte speciale și cu o coloană sonoră de excepție.
Primul distribuit în film a fost Timothy Chalamet, despre care Villeneuve crede ca a fost „înzestrat de zeii cinematografiei”. Mărturisesc că aștept cu nerăbdare să văd cum dă naștere mantrei lui Paul Atreides: „Nu trebuie să mă tem. Frica este ucigașul minții.”
Apoi Villeneuve a căutat-o pe Lady Jessica și a găsit-o pe Rebecca Ferguson, care dă echilibru și profunzime rolului. S-a întâlnit apoi cu Oscar Isaac, care știa cartea și îi văzuse și filmele. Acesta i-a strâns mâna și i-a spus că este disponibil pentru proiect, pentru orice rol.
Și așa, rând pe rând, și-a găsit toate personajele. Când te gândești 30 de ani la un proiect, nu mai ai nevoie decât de o tablă de șah pentru a începe partida.
Trebuie să vă mai spun că Villeneuve dezvoltă în paralel cu filmul („Dune” este doar jumătate din prima carte!) și o serie TV pentru Warner Bros, numită „The Sisterhood”. Acțiunea este situată înainte de filmul „Dune” și se va concentra pe misteriosul și puternicul ordin Bene Gesserit.
UNIVERSUL DUNE
Ca în cazul multor altor cărți de science fiction, inspirația romanului „Dune” a venit din realitate. În calitate de ziarist, Frank Herbert a vizitat, la scurtă vreme după publicarea primului său roman, „Dragon in the Sea”, în 1957, orașul Florence, în statul Oregon, la limita nordică a Dunelor Oregonului. Aici, Departamentul Agriculturii al SUA încerca să stabilizeze dunele folosind plante specifice terenurilor sărace.
Priveliștea dunelor capabile „să înghită orașe întregi, lacuri, autostrăzi“ l-a impresionat profund. Articolul plănuit pe acest subiect, „They Stopped the Moving Sands”, nu a fost încheiat niciodată (versiunea neterminată a apărut abia în 2005 în volumul „The Road to Dune”). Documentarea pentru el a stârnit ]nsă interesul lui Frank Herbert pentru ecologie și deșerturi. La acestea s-au adăugat preocuparea pentru mistica supereroului și pentru ideea de mesia, precum și influența istoriei lui T. E. Lawrence „al Arabiei“ și a participării acestuia la Revolta Arabă.
De asemenea, avea ca hobby cultivarea de ciuperci și experimentase drogul numit psilocibină. Potrivit micologului Paul Stamets (pentru fanii serialului Star Trek, acesta a servit drept model personajului cu același nume din Star Trek: Discovery), ceea ce i-a dat ideea „mirodeniei“.
După cinci ani de documentare, de publicări în serial, rescrieri și refuzuri, a văzut lumina tiparului în volum, la o editură obscură dedicată manualelor de reparații auto, romanul care și acum, după mai bine de jumătate de secol, este considerat de mulți ca fiind cea mai bună carte SF din istorie sau, în orice caz, una dintre cele mai bune. În 1966 a luat premiul Hugo, la egalitate cu Nemuritorul (This Immortal) de Roger Zelazny. S-a vândut în aproape 20 de milioane de exemplare, s-a tradus în zeci de limbi (în românește, trebuie amintită excepționala traducere a lui Ion Doru Brana), iar un exemplar din prima ediție valorează astăzi zeci de mii de dolari.
Cu toate acestea, un comentator remarca faptul că nu se bucură de un fandom masiv și n-a pătruns în cultura populară în aceeași măsură cu „Stăpânul inelelor” (Lord of the Rings) sau „Star Wars”.
În condițiile în care astăzi faima se creează mai mult pe ecrane decât pe paginile de hârtie, explicația constă probabil în lipsa unei ecranizări pe potriva așteptărilor fanilor. Aceștia speră de mult să vadă o adaptare cinematografică la înălțimea imaginației debordante a autorului. Nu că n-ar fi existat încercări, dar despre ele o să vă povestim poate într-un alt articol. Primele semnale din partea norocoșilor care au văzut deja filmul (de exemplu, la festivalul de la Veneția) sunt promițătoare. Majoritatea publicațiilor mondiale (The Telegraph, Independent, The Guardian etc.) și majoritatea criticilor de film au acordat 5 stele filmului. Nu putem decât să sperăm…
Se spune că iadul regizorilor este pavat cu cărțile „Ulise” a lui James Joyce, „Către far” a Virginiei Woolf, „Dune” a lui Frank Herbert și multe alte cărți „nefilmabile”. Acestea se concentrează pe viața interioară a personajelor. Și regizorii sunt obligați să facă o eternitate filme după ele. Se pare că acum iadul regizorilor este mai sărac, pentru că Denis Villeneuve a făcut o treabă excelentă.
