0
(0)

Felix Baumgartner a fost surprins și dezamăgit că încercarea sa de a deveni prima persoană care doboară bariera sunetului în cădere liberă a fost oprită de condițiile meteorologice. Conform prognozei meteo, austriacul va avea duminică o altă șansă de a doborî patru recorduri mondiale cu săritura sa de la 36.600 metri.

 

Felix Baumgartner a urcat în capsulă și era pregătit pentru startul misiunii Red Bul Stratos, de marți 9 octombrie, dar din cauza vântului puternic, de 40 km/h, operațiunea a fost oprită. Chiar dacă la sol viteza vântului era aproape de zero, viteza acestuia la înălțimea superioară a balonului a făcut ca singura opțiune a echipei să fie amânarea lansării pentru o altă zi.

\"(w540)

Felix Baumgartner se antrenează pentru această misiune de peste cinci ani. Obiectivul principal al proiectului Red Bull Stratos este să adune informații științifice valoroase care să îmbunătățească siguranța în timpul expedițiilor spațiale și de a înțelege cum se comportă corpul uman în condițiile extreme de la limita spațiului. Austriacul de 43 de ani a fost surprins de anularea misiunii, dar este optimist că va avea totuși șanse de a corecta recordul, vechi de 52 de ani, stabilit de colonelul Joe Kittinger, care acum lucrează ca expert în cadrul proiectului Red Bull Stratos.

\"(w540)

Conform prognozei meteo furnizată de Don Day, meteorologul proiectului, duminică, 14 octombrie, se deschide o nouă fereastră favorabilă pentru lansarea misiunii Red Bull Stratos.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here