0
(0)

Așa cum v-am obișnuit în ultimii patru ani, dacă e luna mai e ASTROFEST! Adică ne întâlnim cu mic,  cu mare și mai mare – trecut de prima tinerețe, dar neapărat cu nepoții de mână, la telescop, ca să ne uităm la stele!

ASTROFEST are o tradiție de șase ani, cu primele două ediții în parcul Herăstrău, numai că nu s-a numit așa. S-a numit simplu Ziua Astronomiei. Din 2016, de când am început să-l aniversăm pe eroul nostru spațial, cosmonautul Dorin Dumitru Prunariu, Ziua Astronomiei și-a adăugat numele generic de Ziua Explorării Spațiale și a luat naștere ASTROFEST by Știință&Tehnică!

Anul acesta, ne-am gândit să scoatem festivalul dintre pereții unei instituții dedicate strict culturii, în mijlocul oamenilor, pentru a face cu adevărat propagandă științei astronomiei și explorării spațiale sau cum zice americanul frumos și cu impact: „real public outreach”.

Casa astronomiei și a explorării spațiale devine ParkLake Shopping Center, pentru o zi, pe 25 mai, de la ora 17:00 până la ora 22:30 sau când ne săturăm de observații prin telescop, pentru că dacă se formează cozi mari la telescoapele noastre nu vom pleca până când absolut toată lumea aruncă o privire prin ocularul instrumentului astronomic!

Așadar, rețineți data de 25 mai, începând cu ora 17:00, la cel mai prietenos mall pentru observații astro din București – ParkLake Shopping Center, în grădina acestuia, dinspre parcul Titan.

Observatii astronomice la ASTROFEST

Ce vă așteaptă la această ediție a ASTROFEST? Haideți să le luăm pe rând.

Întâlnire cu singurul român ajuns în spațiul cosmic

În primul rând, aveți șansa să îl întâlniți sau să îl revedeți pe Dorin Dumitru Prunariu, legenda noastră stelară, primul și încă singurul cosmonaut/astronaut român. Cât a trecut de la celebrul zbor spațial? Pentru unii, parcă a fost ieri această aventură specială. Între 14 și 22 mai 1981, pentru fix 7 zile, 20 de ore și 40 de minute, inginerul aeronautic Dorin Prunariu participa la misiunea Soyuz 40, din cadrul programului spațial Intercosmos. Așadar se împlinesc 38 de ani de la această unică aventura, iar noi ne strângem ca să o sărbătorim, pe scena ASTROFEST, la telescop și prin experimente științifice.

Ce mai puteți vedea la ASTROFEST, în afară de expoziții de telescoape, observații astronomice, experimente de astrofizică pe înțelesul școlarilor, povestea Terrei, cum se formează aurorele boreale și Marea Pata Roșie de pe Jupiter, ca să nu mai zic de concursuri cu premii?

Le detaliem pe toate în articolul următor! Urmăriți-ne!

ASTROFEST 25 mai 2019 ParkLake Shopping Center

ASTROFEST 2019 este organizat de revista Știință&Tehnică, în colaborare cu ParkLake Shopping Center, cu sprijinul Primăriei Generale a Bucureștiului, prin ARCUB.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?