De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci? Această întrebare, care intrigă de mult timp, ridică un mister biologic și evolutiv. O echipă de cercetători propune o nouă ipoteză: ipoteza de luptă modificată.
Ipoteza de luptă a lateralității umane presupunea că stângacii persistă în populațiile umane datorită unui avantaj specific în luptă, datorat în special rarității sale la indivizi. În termeni concreți, această raritate a oferit un avantaj strategic în confruntări, în special în societățile preistorice compuse în principal din dreptaci. Prin urmare, stângacii beneficiau de un anumit avantaj în ceea ce privește supraviețuirea și reproducerea, permițând acestei caracteristici să dăinuie de-a lungul generațiilor. Această teorie susține, de asemenea, că a fi stângaci, ca trăsătură rară, trebuie neapărat să fie asociat cu un dezavantaj pentru sănătate. Cu alte cuvinte, dacă dreptacii erau mai numeroși, acest lucru nu se datora neapărat unui avantaj special al lateralității drepte, ci mai degrabă costului asociat cu faptul de a fi stângaci. Prin urmare, avantajul luptei ar fi permis doar persistența celor în cauză în rândul populației. Problema acestei abordări este că studiile moderne au arătat că stângacii nu suferă în mod special de probleme de sănătate mai grave decât dreptacii, ceea ce face ca această ipoteză să devină parțial caducă.
Confruntați cu eșecul teoriei inițiale, un grup de cercetători de la Universitățile Lund din Suedia și Chester din Regatul Unit au propus o versiune revizuită a ipotezei. Într-un studiu publicat în revista Symmetry, cercetătorii susțin că dreptacii au beneficiat de un avantaj în luptă de-a lungul istoriei omenirii, ceea ce ar explica predominanța lor în populația actuală. Teoria sugerează că, deși stângacii s-ar fi bucurat de un anumit avantaj în luptă (datorită surprizei pe care o ofereau adversarilor lor, care nu erau obișnuiți să lupte cu ei), ei erau mai expuși. Vă reamintim că aproximativ trei sferturi din inima umană se află în jumătatea stângă a pieptului, ceea ce face această zonă deosebit de vulnerabilă la loviturile fatale în luptele cu cuțitul, de exemplu. Atunci când un luptător își folosește mâna stângă pentru a-și ține arma, partea stângă, și deci inima, este expusă inamicului. Pe de altă parte, un luptător dreptaci își ține arma în mâna dreaptă, cu partea dreaptă îndreptată spre inamic, protejându-și astfel inima. Prin urmare, această diferență anatomică ar oferi dreptacilor un avantaj, protejându-i mai bine de loviturile fatale.
În plus, un dreptaci își poate folosi brațul stâng liber pentru a pară sau a devia atacurile, un avantaj suplimentar care ar fi favorizat supraviețuirea dreptacilor în luptele violente. Cu alte cuvinte, este posibil ca strămoșii dreptaci timpurii care preferau să folosească membrul superior drept în luptă să fi avut un risc mai scăzut de a suferi leziuni fatale și un avantaj în luptă. Aceasta ar explica frecvența lor mai mare. Efectul surpriză de care au beneficiat stângacii ar explica doar persistența lor în populație. Odată cu dispariția luptei cu cuțitul ca factor evolutiv, teoria sugerează că proporția de stângaci în societățile moderne ar trebui totuși să se stabilizeze sau chiar să crească. Într-adevăr, studiile arată că proporția de persoane stângace a crescut în secolul al XX-lea, deși nu se știe dacă acest lucru se datorează unor factori genetici sau culturali.
Este important să subliniem că această revizuire a ipotezei luptei, deși fascinantă, este încă în mare parte speculativă. Ea se bazează pe ipoteze anatomice și observații comportamentale, însă cercetătorii sunt de acord că această explicație este încă nedovedită. Datele sunt convingătoare, dar vor fi necesare cercetări suplimentare pentru a valida această ipoteză și a înțelege mai bine originea predominanței dreptacilor în populația umană.
Loading ...
