0
(0)

În curând se împlinesc nouă ani de când primul avion comercial de pasageri supersonic, Concorde, a fost retras din activitate. De atunci, inginerii lucrează la noi prototipuri de supersonice de pasageri, care să permită din nou efectuarea unui zbor trans-Atlantic în trei ore…

 

Profesorul de aeronautică şi astronautică Qiqi Wang, de la MIT, Boston, a creat un concept, bazat pe o soluție care ar rezolva o parte din problemele (consum și nivel de zgomot crescute) avute de legendarul Concorde: câte două aripi pe fiecare parte.

Din simularea computerizată realizată de domnul Wang împreună cu profesorul Antony Jameson, de la Universitatea Stanford şi cu Rui Hu, de la Departamentul de Aeronautică şi Astronautică, a reieşit că avionul biplan ar avea o aerodinamică îmbunătăţită la viteze supersonice.

Această îmbunătăţire s-ar traduce într-un consum redus de combustibil cu până la 50%, dar şi într-un zgomot de rulare mult redus.

Conceptul domnului Wang de avion jet biplan are la bază unul creat încă din anii \’50 de inginerul neamţ Adolf Busemann, care crease un biplan care practic elimina undele de şoc la viteze supersonice. Cercetătorul german demonstrase cum fiecare din aripile laterale anula undele de şoc produse de cealaltă.

Modelul germano-american (fiind realizat după ce Busemann a emigrat în Statele Unite) din anii \’50 avea însă o problemă de aerodinamică, pe care cu ajutorul computerelor şi tehnologiilor actuale, Wang, Jameson şi Hu au reuşit să o elimine. Analizând 700 de configuraţii de aripă, cei trei au reuşit să identifice forma ideală pentru fiecare din cele patru aripi.

Următorul pas în cercetarea celor de la MIT este realizarea unui model tridimensional al avionului.

În paralel, o echipă de savanţi japonezi lucrează la construcţia unui biplan supersonic, bazat tot pe modelul lui Busemann, însă cu aripi mobile, care îşi pot schimba forma în timpul zborului.

 

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here