În sudul Siberiei, într-o zonă cunoscută sub numele de Valea Regilor din Siberia, arheologii au dezgropat o movilă funerară veche de 2.800 de ani, cunoscută sub numele de Tunnug 1. Situl, care adăpostește rămășițele unui individ de elită, zeci de cai și cel puțin un sacrificiu uman, oferă o perspectivă fascinantă asupra practicilor de înmormântare timpurii asociate cu sciții, un popor nomad enigmatic.
Sciții au fost un popor nomad care a dominat stepele eurasiatice între secolele al VIII-lea și al treilea î.Hr. Deși fără scris, cultura lor este cunoscută pentru operele sale de artă rafinate, ritualurile de înmormântare spectaculoase și rolul său central în rețelele de schimb ale vremii. Ceea ce știm despre ei provine în principal din relatările altor popoare, precum grecii. Istoricul Herodot, în secolul al V-lea î.Hr. î.Hr., ar fi descris în detaliu obiceiurile lor funerare, evocând sacrificii umane și animale și ritualuri menite să însoțească decedatul în viața de apoi. Aceste practici funerare erau centrate în jurul unor movile mari, numite gorgane, care serveau drept monumente pentru elita scită. Gorganul din Tunnug 1, deși este anterior sciților clasici, pare să marcheze începutul acestei tradiții. Este de fapt cel mai vechi gorgan scitic descoperit vreodată. Printre descoperiri, arheologii au identificat obiecte legate de călărie, ornamente decorate cu motive animale și rămășițele a cel puțin optsprezece cai sacrificați, deși de atunci au fost descoperite mai multe. Datele au fost prezentate într-un articol publicat în Antiquity. Aceste elemente sunt tipice tradițiilor scitice și mărturisesc bogăția și statutul înalt al individului îngropat.
Practicile funerare dezvăluite la Tunnug 1 amintesc descrierile lui Herodot. Potrivit lui, sciții sacrificau cai și slujitori pentru a însoți elitele în viața de apoi. Caii au fost eviscerați, umpluți și uneori aranjați pentru a da iluzia unei procesiuni spectrale în jurul movilei. La Tunnug 1, rămășițele umane descoperite la suprafață aparțin probabil indivizilor sacrificați care au servit ca gardieni sau servitori post-mortem. Caii aveau vârsta cuprinsă între nouă și douăzeci de ani, ceea ce indică faptul că cele mai bune exemplare ale turmei nu au fost neapărat alese pentru aceste ritualuri. Din păcate, condițiile climatice au accelerat degradarea materialelor organice, ceea ce face dificilă reconstrucția precisă a punerii în scenă a ritualurilor. Cu toate acestea, abundența de cai sacrificați și bogăția de artefacte sugerează o ceremonie de o amploare excepțională.
Înmormântarea Tunnug 1 marchează un punct de cotitură în istoria stepelor eurasiatice. Ea dovedește apariția unor practici funerare care îi vor caracteriza pe sciți timp de secole. Aceste ritualuri, care implicau sacrificii și simbolism, dezvăluie o cultură adânc înrădăcinată în credințele despre viața de apoi și perpetuarea puterii dincolo de moarte. Pentru cercetători, această descoperire oferă o oportunitate unică de a studia începuturile acestei tradiții și de a înțelege mai bine sciții, a căror moștenire rămâne în mare parte misterioasă. Pe măsură ce săpăturile continuă la Tunnug 1, noi indicii ne-ar putea îmbogăți și mai mult înțelegerea acestei culturi fascinante.
