”Nu există nici o dovadă că vreun mistic ar fi putut să evalueze mai bine adevărata natură a planetelor, decât dacă ar fi făcut-o fără să apeleze la puteri mistice, ci la manualele elementare de astronomie”
Carl Sagan, Other Worlds
Baza de date a documentelor făcute publice de către CIA este o adevărată comoară pentru cei care au răbdare să o exploreze. Găsești acolo multe lucruri senzaționale ce țin de istoria acțiunilor secrete ale SUA, cum ar fi evenimentele din timpul crizei rachetelor din Cuba, evoluția avioanelor și sateliților de spionaj, tehnnici de interogare și așa mai departe. În urmă cu ceva vreme am descoperit un program interesant, în care era implicat un anume Ingo Swann, un artist cu puteri fenomenale. El era capabil să efectueze călătorii astrale, iar capacitățile sale au fost evaluate în cadrul unui program finanțat de către CIA.
Programul cu pricina era coordonat de de catre SRI (Stanford Research Institute). Pentru a nu exista confuzii trebuie să vă preciez că Stanford Research Institute nu are nici cea mai mciă legătură cu faimoasa Universitate Stanford. Aici, la SRI, s-au efectuat de-a lungul timpului numeroase experimente ce țin de domeniul parapsihologiei. Cum Ingo Swann susținea că are puteri paranormale, nu avea cum să nu intre în vizorul lui Harold Puthoff și lui Russell Targ, doi dintre conducătorii SRI. Aceștia i-au propus, în 1972, să participe la experimente de vedere la distanță.
Printre altele, lui Swann și lui Harold Sherman, alt văzător la distanță, li s-a propus, în aprilie 1973, să efectueze o călătorie astrală către Jupiter. Lucrurile văzut cei doi sunt prezentate pe larg în documenul intitulat ”An experimental psychic probe of the planet Jupiter” pe care îl puteți găsi în baza de date a CIA, în colecția Stargate.
În partea introductivă a documentului se arată că ”Urmare a discuției dintre dl Harold Sherman, aflat în Mountain View, [statul] Arkansas, și dl Ingo Swann, aflat în New York, [statul] New York, și în încercarea de a verifica natura psihică (psychic nature) a omului, s-a stabilit să fie sondată psihic planeta Jupiter. Ca și în cazul oricărui alt experiment, este necesar ca rezultatele să fie verificate independent. Sondarea prin mijloace psihice a planetelor îndepărate pare a fi extraordinară, dar trebuie să subliniem că sonda Pioneer 10 este în drum [spre Jupiter] și putem spera ca ea ne va transmite date necunoscute până acum de către știință.” Sondarea ”psihică” a planetei Jupiter a demarat în dimineața zilei de 27 aprilie 1973. Cei doi se aflau în locații separate de mii de kilometri, iar sondarea a demarat simultan. În nota introductivă se mai precizează că ”Nici dl Sherman, nici dl Swann nu susțin validitatea rezultatelor obținute pe această cale, deci va fi necesară o verificare din punct de vedere științific pe baza datelor transmise de către Pioneer 10.” O precizare interesantă și foarte corectă. Din păcate, mai târziu, nici Swann, nici Sherman, nu au mai ținut seama de ea. Cei doi, împreună cu o armată de suținători, au clamat sus și tare că, prin puteri psihice paranormale, au fost capabili să ”vadă” chestii pe care mult mai târziu aveau să fie confirmate de datele transmise de către sondele spațiale.
În documentul de la CIA urmează o prezentare sintetică a observațiilor efectuate de către Swann și Sherman. Se insistă foarte mult pe similaritatățile din relatările celor doi.
De exemplu, în ceea ce privește atmosfera jupiteriană:
Sherman: ”Norii imenși… norii imenși au grosimi de ordinul milelor…”
Swann: ”Acum trec prin acoperământul de nori… Atmosfera lui Jupiter este foarte groasă.”
Câtă vreme se mărginesc la descrierea atmosferei lui Jupiter descrierile sunt rezonabile și suficient de vagi pentru a le putea obține din informațiile conținute, așa cum preciza Sagan, ”în manualele elementare de astronomie”.
Să trecem acum dincolo de atmosfera jupiteriană și să vedem cum au descris-o cei doi.
Sherman: ”O formațiune maro roșcat se extinde într-o linie curbă până unde poate vedea ochiul minții mele.”
Swann: ”Orizontul pare a fi portocaliu sau roz… totul pare extrem de plat.”
Cele două descrieri vi se par similare? Autorului documentului din care citez așa îi pare. Să mergem mai departe cu suprafața lui Jupiter.
Sherman: ”Se pare că aici există vârfuri vulcanice, conuri mari se ridică [la înălțimi de ordinul] milelor…”
Swann: ”Aici este un munte enorm cu înălțimea de circa 31.000 de picioare… munții sunt uriași.”
Sherman: ”[Suprafața] pare să fie aproape metalică – e topită și [aruncă] scântei roșii fierbinți.”
Swann: ”Suprafața lui Jupiter emite o mare cantiate de [radiații] infraroșii.”
Nu ai cum să nu remarci că, de această dată, cei doi o iau binișor pe arătură. Descrierile lor se bazează nu pe ceea ce ”ochiul minții” ar putea cumva să vadă, ci pe imagini desprinse din cărțile SF ale vremii. Desigur, ceea ce se află sub stratul gros de nori ai lui Jupiter nu putut fi văzut cu ”ochiul fizic” de vreo sondă spațială, dar modelele bazate pe datele transmise de acestea nu au nici cea mai mică legătură cu cele relatate de către cei doi.
Într-un răspuns trimis către Philip J. Klass, senior editor la o publicație sătămânală orientată către tehnologii aerospațiale, Sagan, în 1975, rezuma astfel viziunile celor doi: ”M-a amuzat în special povestea «proiecției astrale» a lui Swann. În urmă cu câțiva ani mi s-a cerut părerea din partea unei reviste mistice, probabil Psyhic Observer, despre explorarea psihică a lui Jupiter, înainte de misiunea Pioneer 10, de către Swann și unui alt personaj posesor de puteri paranormale. Rezultatele au fost crunte, un soi de reamintire a manualelor de clasa a șasea. De altfel vorbesc despre asta în cărticica mea Other worlds, la pagina 120.”
De acolo mi-am luat și eu citatul cu care am început acest articol. În cartea amintită, Sagan mai spune că ”Recent doi mistici americani curajoși au realizat o călătorie către Jupiter prin «proiecție astrală» și au descris planeta, mai înainte de sosirea sondei Pioneer 10. Mi s-a cerut să examinez acuratețea relatării lor. Dacă mi-ar fi fost prezentată de [către un student] al unui curs elementar de astronomie ea ar fi primit nota 4. Nu este cu nimic mai bună decât ceea ce se scrie în cărțile proaste de popularizare a astronomiei. Relatarea lor este plină de neînțelegeri evidente atât în ceea ce privește planeta Jupiter, cât și misiunea Pioneer 10.”
La ce se referă Sagan atunci când vorbește despre neînțelegerile legate de misiunea Pioneer 10? Să vă explic. Cei doi au fost întrebați dacă au putut să vadă sonda Pioneer 10, cea care ar fi putut să le confirme sau să le infirme relatările. Ingo Swann nu a putut să vadă sonda în schimb Harold Sherman a apucat să vadă ceva: ”Ei bine, se pare că am apucat să văd ceva… […] arăta ca un glonț mare… erau pe lateral și niște chestii mici și ciudate… nu erau aripi, ci niște chestii boante, mult mai puțin alungite decât și-ar fi dorit imaginația mea… Așa pot descrie ceea ce am văzut.” Sunt convins că veți fi de acord cu Carl Sagan: ”Probabil că asta este cea mai naivă reprezentare a sondei spațiale”. Neobișnuit cu știința explorării spațiale (omul nostru putând oricând să inițieze călătorii astrale), Sherman are o viziune desprinsă din filmele SF de duzină din acea vreme, în care sondele spațiale aveau mai degrabă contururi fuziforme.
Susținătorii înfocați ai vederii la distanță afirmă că în acel experiment cei doi au descoperit inelele lui Jupiter mai înainte ca ele să fi fost observate de sonda Pioneer 10. Oare așa să fie? Ca de obicei, nu m-am bazat pe ce se spune pe diferite site-uri. M-am întors la documentul original, în care era consemnat experimentul din 27 aprilie 1973, cel pe care, așa cum vă spuneam, l-am găsit în arhiva CIA. Aici există și o anexă în care sunt consemnate minut cu minut relatările celor doi. La ora 6:06:20 Ingo Swan spunea așa: ”Foarte sus în atmosferă există cristale… ele strălucesc. Poate că dungile [lui Jupiter] sunt ca niște benzi de cristale, poate sunt ca inelele lui Saturn, deși nu sunt atât de îndepărtate. Sunt foarte aproape de atmosferă.” Atât, și nimic mai mult. Trebuie să fi tare pornit în susținerea lui Ingo Swann pentru a vedea în aceste cuvinte o descriere a inelelor lui Jupiter, așa cum le știm noi acum. Avem de-a face cu o descriere vagă, din care se poate extrage orice concluzie dorim, așa cum găsim adesea în relatările clarvăzătorilor.
Totuși Ingo Swann a avut și o descriere clară, el a văzut un munte uriaș pe Jupiter! Acum știm că dacă am coborî pe Jupiter nu am putea vedea așa ceva. Jupiter nici măcar nu are o suprafață clar definită. Cel mai probabil, traversând atmosfera planetei am constata la un moment dat că întâlnim o ceață din ce în ce mai deasă, care, treptat, se transformă într-un lichid. Se pare că nici măcar Ingo Swann nu a putut să contrazică această constatare. Dar el pare a avea o explicație pentru muntele pe care l-a văzut pe Jupiter: călătoriile astrale sunt atât de rapide, încât el a ajuns la o planetă gigant din alt sistem planetar! O planetă pe care există munți înalți de 30.000 de picioare…
De altfel argumentul acesta îl văd adesea când este vorba despre clarvăzători, atunci când predicțiile lor nu se împlinesc. Acum, modernizându-se și aflând despre ipoteza multiversului, ei spun cu seninătate, ori de câte ori o dau în bară, că ceea ce au ”clarvăzut” aparține realității unui alt univers.
