Când se topesc ghețarii, vulcanii explodează: bomba climatică cu ceas pe care nimeni nu o urmărește

Schimbările climatice sunt adesea percepute ca un proces lent, cu efecte difuze: creșterea temperaturilor, ridicarea nivelului mării, perturbarea ecosistemelor. Dar un studiu prezentat recent la conferința Goldschmidt 2025 de la Praga aduce o perspectivă mult mai explozivă. La propriu. Analizând vulcanii din sudul Chile care au traversat ultima eră glaciară, cercetătorii au identificat un fenomen îngrijorător: topirea ghețarilor ar putea trezi vulcani adormiți și ar putea amplifica frecvența și violența erupțiilor vulcanice în mai multe regiuni ale lumii.

Mecanismul este surprinzător de simplu. Ghețarii care acoperă anumiți vulcani exercită o presiune uriașă asupra scoarței terestre – un adevărat capac care ține în frâu gazele și magma acumulate în profunzime. Odată cu topirea gheții, din cauza încălzirii globale, această presiune dispare. Gazele se extind, magma se ridică mai ușor și condițiile devin ideale pentru erupții violente.

Deși ideea nu e nouă – a fost teoretizată încă din anii ’70 –, dovezile directe au fost, până recent, puține. Pentru a o testa, o echipă condusă de Pablo Moreno Yaeger, doctorand la Universitatea din Wisconsin-Madison, a studiat șase vulcani chilieni, printre care și Mocho-Choshuenco, astăzi inactiv. În timpul ultimei glaciațiuni (26.000–18.000 î.Hr.), regiunea era acoperită de o vastă calotă de gheață.

Analizând cristalele din rocile vulcanice și măsurând dezintegrarea izotopului de argon – eliberat în timpul erupțiilor –, cercetătorii au reconstituit activitatea acestor vulcani. Rezultatul: în timpul glaciațiunii, erupțiile erau rare și slabe. Dar imediat ce ghețarii au început să se retragă, s-a declanșat o serie de erupții explozive, eliberând energia acumulată timp de mii de ani.

Fenomenul nu e izolat. În Islanda, retragerea ghețarilor de la sfârșitul ultimei ere glaciare a dus la o creștere de 30–50 de ori a activității vulcanice. Dar impactul topirii ghețarilor asupra vulcanismului rămâne subestimat în multe regiuni continentale – inclusiv în Antarctica, Siberia, America de Nord și Noua Zeelandă. Un studiu din 2020 a identificat 245 de vulcani potențial activi care fie sunt acoperiți de gheață, fie se află la mai puțin de 5 km de un ghețar. Cu alte cuvinte, o proporție semnificativă de „bombe naturale cu ceas” ar putea fi declanșate în deceniile următoare.

„Cheia este grosimea inițială a gheții – cu cât ghețarul este mai masiv, cu atât depresurizarea este mai bruscă când se topește”, explică Moreno Yaeger. „Exact acest lucru se întâmplă în prezent în anumite regiuni ale Antarcticii – și ar trebui să ne îngrijoreze.”

Pe termen scurt, erupțiile masive ar putea părea chiar benefice pentru climă: norii de aerosoli sulfuroși reflectă radiația solară, provocând o răcire temporară. Este ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, după erupția Muntelui Tambora în 1815. Însă pe termen lung, aceste erupții eliberează cantități mari de gaze cu efect de seră – în special dioxid de carbon și metan – care contribuie la accentuarea încălzirii globale.

Se creează astfel un cerc vicios periculos: încălzirea duce la topirea gheții, ceea ce crește riscul erupțiilor, care la rândul lor accelerează schimbările climatice. Un mecanism natural amplificat de acțiunea umană.

Acest fenomen nu aparține science-fictionului, ci realității geologice accelerate de emisiile noastre. Faptul că un vulcan a fost liniștit timp de secole sau că se ascunde sub un ghețar nu garantează în niciun fel siguranța sa în viitorul apropiat. Din acest motiv, specialiștii cer monitorizarea atentă a vulcanilor acoperiți de gheață – în special în regiunile slab studiate, precum Patagonia, Siberia și unele zone polare.

Înțelegerea acestei interacțiuni dintre topirea ghețarilor și activitatea vulcanică nu mai este doar o chestiune academică. A devenit un imperativ științific. Și unul de securitate globală.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România