Știați că cu mii de ani în urmă, verile în Siberia arctică erau mult mai calde decât astăzi? Această epocă, care datează de aproximativ 115.000 de ani, corespunde ultimei perioade interglaciare. Explorând această perioadă caldă din istoria Pământului, cercetătorii speră să înțeleagă mai bine consecințele încălzirii globale actuale.
Epocile interglaciare sunt perioade calde între glaciațiile globale majore. Acestea se datorează variațiilor ciclice ale orbitei Pământului și orientării acestuia față de Soare, cunoscute sub numele de cicluri Milankovitch. Acestea influențează cantitatea de radiație solară primită de Pământ, în special la latitudini mari, ceea ce declanșează perioade de încălzire sau răcire globală. În timpul acestor faze, Pământul experimentează o reducere considerabilă a întinderii gheții polare. În prezent, trăim într-o astfel de perioadă, numită Holocen, care a început cu aproximativ 11.000 de ani în urmă. Înainte de aceasta, ultima epocă interglaciară s-a extins între 115.000 și 130.000 de ani în urmă. Această eră este deosebit de interesantă pentru cercetători, deoarece prezintă condiții climatice similare cu ceea ce am putea observa cu încălzirea globală.
În timpul ultimei epoci interglaciare, Siberia arctică a cunoscut veri mult mai calde decât în prezent, temperaturile medii de vară ajungând până la 15°C. În comparație, aceleași temperaturi se situează în prezent în jurul valorii de 3°C. Această diferență semnificativă, care ajunge uneori la 10°C, a transformat spectaculos peisajul. Pentru a obține aceste estimări, cercetătorii au studiat miezurile de sedimente prelevate din regiuni strategice ale permafrostului siberian. Aceste sedimente, extrase în timpul campaniilor de foraj, conțin urme prețioase de fosile. Rezultatele au fost prezentate într-un articol, prezentat ca un preprint din revista Climate of the Past. Echipele științifice au identificat astfel rămășițe vegetale, precum polen și frunze, dar și insecte (gândaci și mușchi), crustacee (ostracode) și alte organisme acvatice. Fiecare element fosil este ca o capsulă a timpului care oferă indicii despre condițiile climatice ale vremii. De exemplu, prezența polenului de mesteacăn și zada în straturile sedimentare sugerează că pădurile s-au extins cândva în zone dominate acum de tundra. De asemenea, fosilele de gândaci, deosebit de sensibile la variațiile de temperatură, fac posibilă deducerea cu precizie a temperaturilor de vară și de iarnă.
Studiul acestor perioade interglaciare din trecut este crucial pentru înțelegerea sensibilității Pământului la creșterea temperaturii. El subliniază modul în care schimbările climatice pot transforma regiuni întregi, cum ar fi Siberia arctică, dar și remodela peisajele și ecosistemele. Arctica este deosebit de sensibilă la încălzirea globală datorită fenomenelor de feedback pozitiv, legate de albedo-ul gheții (capacitatea unei suprafețe de a reflecta lumina soarelui). Când gheața se topește, este înlocuită cu suprafețe mai întunecate, cum ar fi pământul sau apa, care absorb mai multă căldură. Prin urmare, acest proces amplifică și mai mult topirea gheții și provoacă o încălzire suplimentară.
Această buclă de feedback, denumită adesea un cerc climatic vicios, era deja la lucru în timpul ultimului interglaciar. Verile prelungite și mai calde au contribuit la o scădere masivă a calotelor de gheață, reducând în același timp reflexia solară și încălzind și mai mult regiunea. Astăzi, încălzirea actuală, deși parțial naturală, este amplificată de activitățile umane, cum ar fi emisiile de gaze cu efect de seră. Explorând climatele din trecut, oamenii de știință speră să anticipeze mai bine aceste răsturnări și să orienteze eforturile de limitare a impactului schimbărilor climatice.
