Bebeluşii şi în general copiii învaţă o a doua limbă cu o uşurinţă remarcabilă, această capacitate pierzându-se însă în timpul creşterii. Cercetătorii de la Institutul de Învăţământ şi Ştiinţe ale Creierului, din cadrul Universităţii Washington, investighează mecanismele cerebrale care contribuie la capacitatea copiilor de învăţare a limbilor străine, sperând să găsească modalităţi de dezvoltare a acestei capacităţi şi la adulţi.
Studiul este primul de acest tip în care a fost măsurată activitatea cerebrală de-a lungul copilăriei. Potrivit cercetătorilor care l-au realizat, creierul copiilor crescuţi în medii bilingve este pentru o mai mare perioadă flexibil la învăţarea de limbi străine. Mai mult, aceşti copii aveau şi un vocabular mai bogat.
Patricia Kuhl, co-autor al studiului, arătase deja în trecut că la vârsta de 8-10 luni, copiii din medii uni-lingvistice puteau distinge din ce în ce mai bine sunetele asociate limbii lor materne, concomitent cu scăderea abilităţii lor de a le distinge pe cele asociate altor limbi, străine. De exemplu, la 8-10 luni, copiii de limbă engleză distingeau mai bine diferenţele dintre sunetele asociate literelor „r” şi „l”, predominante în limba engleză. La aceeaşi vârstă, copiii de limbă japoneză, le distingeau din ce în ce mai slab.
Pentru prezenta cercetare au fost analizaţi, cu ajutorul electroencefalogramelor, copii din familii mono-lingvistice (de limbă engleză sau spaniolă) şi din familii bilingve (de limbă engleză şi de limbă spaniolă). Bebeluşii ascultau pe fundal sunete dintr-o limbă, iar din când în când se interfera un sunet contrastant din cealaltă. De pildă, un sunet comun ambelor limbi rula pe fundal, iar în 10% din timp, erau introduse sunete contrastante specifice uneia din limbi. Dacă creierul putea detecta sunetul contrastant, acest lucru era detectat de EEG ca „răspuns de nepotrivire”.
Copiii monolingvi de limbă engleză cu vârsta de 6-9 luni înregistrau „răspunsul” pentru sunetele contrastante corespondente ambelor limbi, aceasta însemnând că au sesizat schimbarea lingvistică. Dar, deja de la vârsta de 10-12 luni, aceştia răspundeau numai la sunetul contrastant corespondent limbii engleze.
Bebeluşii bilingvi s-au comportat în mod diferit. La vârsta de 6-9 luni, nu puteau înregistra „răspunsul”, de la 10-12 luni începând să-l înregistreze pentru ambele sunete contrastante.
Conform acestui rezultat, creierul copiilor bilingvi rămâne flexibil la învăţarea de noi limbi pentru o perioadă mai mare de timp, probabil datorită faptului că aceşti copii sunt expuşi unei varietăţi sonore mai mare în familie. Potrivit lui Adrian Garcia-Sierra, conducătorul studiului, „atunci când creierul este expus la mai multe limbi, cel mai adaptiv răspuns al său este să stea deschis pentru mai mult timp, înainte de a manifesta o îngustare perceptuală.”
Urmărind ulterior evoluţia copiilor, la vârsta de 15 luni, cercetătorii au observat că răspunsurile cerebrale înregistrate anterior au predicţionat capacitatea copiilor de a-şi dezvolta vocabularul.
Concluzia studiului este că cea mai bună cale de învăţare a limbilor străine pentru copii este prin interacţiuni sociale şi expunere zilnică la respectivele limbi.
