Acidul dezoxiribonucleic, sau ADN, este o moleculă rezistentă; ea se poate „agăța” pentru perioade îndelungate de resturi fosilizate ale plantelor și animalelor. Pentru a afla exact această durată, e ochipă internațională de oameni de știință a decis să determine rata de înjumătățire a ADN-ului, adică intervalul în care jumătate dintre legăturile sale se distrug de la sine.
Inițial, geneticienii au extras și au măsurat cantitatea de ADN existentă în 158 de tibii provenind din scheletele păsărilor moa, înalte de 3,5 metri, acum dispărute, dar care au dominat cândva Noua Zeelandă. Apoi, au folosit datarea cu radiocarbon pentru a stabili vârsta oaselor, care varia între 650 și 7.000 de ani. Raportat la aceste date, cercetătorii au calculat perioada de înjumătățire a moleculei de bază a vieții: circa 521 de ani.
Este un interval generos, dar nici pe departe destul de îndelungat încât să le permită oamenilor să recolteze sânge dintr-un țânțar antic încastrat în chihlimbar și să cloneze dinozauri, așa cum se întâmplă în scenariul din „Jurassic Park”.
„Considerăm că acesta este ultimul cui bătut în coșciugul ideii potrivit căreia oamenii de știință pot extrage ADN din fosile vechi de milioane de ani”, susține Morten Allentoft, de la Muzeul de Istorie Naturală din Copenhaga, implicat în proiect.
Chiar și în condiții de conservare ideale , geneticienii au calculat că absolut orice legătură ADN posibilă s-ar distruge după 6,8 milioane de ani. Or, cele mai tinere fosile de dinozaur au o vechime de 65 de milioane de ani. Și, pentru că este nevoie de mostre consistente pentru a reproduce un ADN, specialiștii estimează că cele mai vechi pe care le-ar putea folosi ar avea cel mult unul-două milioane de ani. Deținătorul recordului în acest moment este un ADN descoperit în gheață, vechi de 500.000 de ani.
