În lipsa dovezilor științifice privitoare la eficiența leacurilor homeopatice, partizanii homeopatiei vin cu argumente ”imbatabele”. Asta înseamnă că nu ni se oferă dovezi, ci numai vorbe, care vor să ne convingă că avem de-a face cu o metodă eficientă de tratament.
De exemplu, un cunoscut medic homeopat ne spune pe blogul său: ”Unele cercetări aprofundate arată că homeopatia are o rată de succes egală cu cazul în care nu s-ar fi aplicat nici un tratament, că are același efect cu placebo.Aprofundate? De către cine? De către cei care neagă ceea ce nu cunosc? Dar psihoterapia nu are efect placebo? Desființăm psihoterapia? Și dacă placebo vindecă sau ameliorează, de ce să nu-l utilizăm ca metodă de tratament? Dar studiile pe animale? Placebo? Studiile clinice efectuate prin aplicarea metodei homeopatice la bebeluși? Placebo?”
În acest citat sunt sintetizate câteva dintre argumentele folosite de către homeopați. În primul rând ei neagă obligația dovezilor clinice. Dacă nu există dovezi, atunci asta este o consecință a răutății celor ce contestă homeopatia. Homeopații ar putea să ne ofere teste clinice riguroase pentru a își demonstra afirmațiile, dar evită să o facă, deși homeopatia are mai bine de două veacuri de existență. Nimeni și nimic nu îi împiedică să efectueze teste clinice riguroase și să prezinte dovezile corespunzătoare. Dacă doriți dovezi despre eficiența sau ineficiența homeopatiei, vă sugerăm să consultați baza de date Cochrane. Aici sunt cuprinse mai toate studiile clinice care au fost efectuate după proceduri riguroase, adică bine fundamentate științific. Dați o căutare după homeopathy, și veți vedea care sunt rezultatele. Toate studiile și metaanlizele infirmă eficacitatea homeopatiei. În schimb homeopații vor să luăm de bune toate afirmațiile lor, și să ignorăm dovezile. Argumente similare ne oferă și astrologii. Musai trebuie să fi astrolog pentru a putea avea o opinie fundamentată, altfel trebuie să taci, să nu îi derajenzi cumva. Nu are nici o importanță absența dovezilor, contează numai credința în eficacitatea astrologiei.
În citatul de mai sus mai remarcați și un salt rapid la alte domenii. Ni se vorbește despre psihoterapie, de parcă ea ar fi folosită pentru a vindeca tuberculoza, gripa, cancerul și alte maladii pentru care homeopatia susține ca are remedii eficiente. Și pentru a ne ”demonstra” că în cazul homeopatiei nu este vorba despre efectul placebo, ne dau exemple care, în opinia lor, sunt dovezi zdrobitoare în favoarea remediilor homeopatice. ”Dar studiile pe animale? Placebo? Studiile clinice efectuate prin aplicarea metodei homeopatice la bebeluși? Placebo?” ne spune Domnia sa. Nu știu dacă dl doctor, sau alți homeopați, chiar cred că la copii și animale nu se manifestă efectul de placebo.
Dar dacă este așa, dacă ei cred că la animale și bebeluși nu există efectul placebo, înseamnă că ei au mari lacune în ceea ce privește metoda științifică folosită de medicină.
Să le aducem noi la cunoștință cum este cu efectul placebo la animale și copii. Pentru aceasta ne vom folosi nu de vorbe, ci de lucrări științifice publicate în reviste prestigioase.
Să începem cu sectorul veterinar. Iată o primă lucrare științifică (așa cum se cuvine, noi ne folosim de dovezi în argumentație). În J. Vet. Intern. Med., volumul ian-feb, 2010 a fost publicat un studiu foarte interesant pentru subiectul nostru. Titlul acestuia este grăitor: Placebo effect in canine epilepsy trials.
Concluzia studiului este: ”Un răspuns pozitiv la administrarea placebo, manifestat ca o scădere a frecvenței crizelor, poate fi observat la câini epileptici. Acest lucru este foarte evident atunci când se evaluează studii deschise realizate pe câini, care au ca scop evaluarea eficacității medicamentelor antiepileptice, deoarece rezultatele raportate ar putea fi supraestimate. Rezultatele acestui studiu evidențiază necesitatea realizării de studii controlate cu lot placebo în medicina veterinară.”
Să vă mai dăm un exemplu. Unul ce ne ve vine chiar din zona homeopatiei. A double-blind placebo-controlled study into the efficacy of a homeopathic remedy for fear of firework noises in the dog (Canis familiaris), publicat de Vet. J. în 2008. Acest studiu, prin care se testa eficiența unui produs homeopat, a arătat că: ”Nu există nici o diferență semnificativă între răspunsul la tratament între cele două grupuri [tratament homeopatic și placebo] deși ambele tratamente au avut efecte pozitive”.
Mai vreți exemple? Sunt cu nemiluita, nu le putem lista aici pe toate, dar o căutare după veterinary și placebo, vă va oferi o listă uriașă de dovezi care ne arată că și în medicina veterinară se manifestă efectul placebo.
Acum să trecem la copii. Pentru a scurta textul nostru, nu ne vom referi la copii în general, ci numai la noii născuți. ”Medicii” homeopați ne vor spune că aceștia sunt invulnerabili la placebo. În acest caz, ar fi foarte firesc ca testele clinice pentru noi născuți să fie efectuate fără comparația cu un lot care primește placebo. Ar fi suficient un lot martor, care nu primește nici o medicație. Dacă veți analiza testele clinice efectuate asupra bebelușilor (de exemplu, folosind baza de date Cochrane și o căutare după newborn, veți vedea că toate folosesc și un lot placebo).
Pentru utilizarea unui lot placebo în cazul testelor clinice pe noi născuți există multe argumente. De exemplu, rezultatul (surpinzător) care a fost comunicat de lucrarea ”Do sick newborn infants benefit from participation in a randomized clinical trial?” publicat în J. Pediatrics în 1999.
Din prezentarea studiului important este acest pasaj: ”Durata medie a [necesității] ventilării mecanice a scăzut de la 6,2 zile pentru grupul NR [nerandomizat] la 4,8 zile pentru grupul placebo”. Altfel spus, efectul placebo se produce și în cazul nou-născuților. Dar asta nu îi încurcă deloc pe homeopați. Ei vor susține în continuare că ”eficiența” homeopatiei este demonstrată tocmai de bebeluși, la care, spun ei, nu există efect placebo! Așa cum le stă lor bine, homeopații pot susține orice, numai să fie crezuți. Iar atunci când gândire critică nu este, atunci când nu le sunt verificate afirmațiile, homeopații pot afirma orice, absolut orice.
Vă rog acum să recitiți citatul din dl. doctor. Este acolo un pasaj interesant: ”Și dacă placebo vindecă sau ameliorează, de ce să nu-l utilizăm ca metodă de tratament?” Dacă ar fi să fim răutăcioși am spune că Domnia sa știe foarte bine că homeopatia nu este decât placebo, nu este altceva decât o apă chioară, pe care o oferă bolnavilor în speranța că aceștia vor manifesta un efect placebo. Dar noi nu suntem răutăcioși, așa că nu o vom spune.
Apropo, v-ați întrebat vreodată de ce pe posturile tv nu există nici o emisiune în cadrul căreia să fie discutată homeopatia pe bază de dovezi riguroase?