Telescopul spațial Gaia al ESA i-a ajutat pe astrofizicieni să înțeleagă mai bine istoria galaxiei noastre, descoperind două fluxuri surprinzătoare de stele care s-au format și s-au împletit împreună cu peste 12 miliarde de ani în urmă.
Cele două fluxuri, numite Shakti și Shiva, au ajutat la formarea galaxiei noastre. Ele sunt atât de vechi încât probabil s-au format chiar și înainte de cele mai vechi părți ale brațelor spiralate ale discului galaxiei noastre de astăzi. Aceasta este concluzia prezentată într-un studiu publicat în The Astrophysical Journal.
„Ceea ce este cu adevărat uimitor este că putem detecta deloc aceste structuri antice”, spune Khyati Malhan de la Institutul Max Planck pentru Astronomie (MPIA) din Heidelberg, Germania, care a condus echipa de cercetători care a realizat studiul. „Calea Lactee s-a schimbat atât de mult de când s-au născut aceste stele, încât nu ne-am aștepta să le recunoaștem atât de clar ca grup – dar datele fără precedent pe care le primim de la (telescopul spațial) Gaia au făcut acest lucru posibil.”
Folosind datele transmise de către telescopul spațial Gaia, cercetătorii au reușit să determine traiectoriile stelelor individuale din Calea Lactee, împreună cu conținutul și compoziția acestora. „Când am vizualizat traiectoriilor tuturor acestor stele, două noi structuri s-au evidențiat de restul stelelor cu o anumită compoziție chimică”, a adăugat Khyati. „Le-am numit Shakti și Shiva.”
Fiecare flux conține masa echivalentă cu cea a aproximativ 10 milioane de sori, cu stele având o vârstă de 12 până la 13 miliarde de ani, toate mișcându-se pe orbite foarte asemănătoare și având compoziții similare. Modul în care sunt distribuite sugerează că s-ar fi putut forma ca fragmente distincte care s-au contopit cu Calea Lactee la începutul vieții sale. Ambele fluxuri se îndreaptă spre inima Căii Lactee. Gaia a explorat această parte a Căii Lactee în 2022 și folosindu-se un soi de „arheologie galactică”; s-a putut arăta că regiunea este umplută cu cele mai vechi stele din întreaga galaxie, toate născute înainte ca discul Căii Lactee să capete forma pe care o cunoaștem astăzi.
„Stelele de acolo sunt atât de vechi încât le lipsesc multe dintre elementele metalice mai grele, care apar mai târziu în Univers. (…e) Stelele din inima galaxiei noastre sunt sărace în metal, așa că am numit această regiune „biata inimă bătrână” a Căii Lactee”, spune coautorul Hans-Walter Rix, de asemenea de la MPIA și principalul „arheolog galactic” al lucrării din 2022. „Până acum, am știut doar aceste fragmente foarte timpurii care s-au unit pentru a forma inima antică a Căii Lactee. (…) Acestea semnifică primii pași ai creșterii galaxiei noastre către dimensiunea actuală.”
Deși foarte asemănătoare, cele două fluxuri nu sunt identice. Stelele Shakti au orbite puțin mai departe de centrul Căii Lactee și pe orbite mai circulare decât stelele Shiva. În mod potrivit, fluxurile poartă numele unui cuplu divin din filozofia hindusă care se unesc pentru a crea Universul (sau macrocosmosul).
Cu aproximativ 12 miliarde de ani în urmă, Calea Lactee arăta foarte diferit de spirala ordonată pe care o vedem astăzi. Se crede că galaxia noastră s-a format pe măsură ce mai multe filamente lungi și neregulate de gaz și praf s-au unit, toate formând stele și înfășurându-se împreună pentru a declanșa nașterea galaxiei noastre așa cum o cunoaștem. Se pare că Shaki și Shiva sunt două dintre aceste componente – iar viitoarele seturi de date Gaia ar putea ajuta să răspundem și la alte întrebări legate de galaxia noastră.