5
(1)

Cu o vârstă estimată la circa 23.000 de ani, acele de pescuit descoperite recent în sudul insulei Okinawa, Japonia, sunt cele mai vechi unelte de acest tip descoperite vreodată. Pe langă vechimea lor considerabilă, acestea susțin ideea că un atare tip de tehnologie a apărut cu mult mai devreme decât se credea, la fel cum susține ideea că oamenii au populat Japonia înca de acum cel puțin 35.000 de ani.

Descoperite în peștera Sakitari, din Okinawa, acele de pescuit surprind prin delicatețea și finețea prelucrării lor, cu atât mai mult cu cât au fost atent șlefuite din cochilii de melci de mare. Ele sunt cu mii de ani mai vechi decât cele din Timor, estimate la 16.000 de ani, sau cele din Papua Noua Guinee, 18.000 de ani, cele mai vechi ace de pescuit descoperite până în prezent.

Alături de acestea au fost descoperite resturi de pești, crabi sau alte animale marine, ceea ce denotă o dezvoltare surprinzătoare a tehnologiei pescuitului în vremuri atât de îndepărtate. Până de curând, s-a considerat că oamenii au ajuns în Australia și insulele indoneziene acum circa 50.000 de ani, dar adaptarea acestora la un trai bazat pe resurse marine nu fusese documentată și în altă parte a lumii.

De asemenea, resturi fosile umane descoperite pe teritoriul Japoniei, datate la acum circa 30.000-35.000 de ani, arată că o colonizare a insulelor japoneze a început cu mult mai devreme decât ne imaginasem.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?