4.7
(12)

Ce se întâmplă dacă evenimentele semnificative din copilăria unui tată ar putea afecta sănătatea viitorilor săi copii? Aceasta este întrebarea ridicată de un studiu recent publicat în revista Molecular Psychiatry. Această cercetare se concentrează pe epigenetică, un domeniu științific care explorează modul în care genele noastre sunt activate sau oprite de schimbările chimice ca răspuns la experiențele de viață. Mai exact, oamenii de știință au analizat spermatozoizii de la tați care au experimentat niveluri ridicate de stres în copilărie, dezvăluind schimbări epigenetice care ar putea fi transmise generației următoare. Iată ce dezvăluie studiul și de ce constatările sunt importante.

Spre deosebire de ADN, care este modelul imuabil al genelor noastre, epigenetica se referă la setul de mecanisme care reglează modul în care aceste gene sunt citite și interpretate de către organism. Aceste mecanisme nu alterează codul genetic în sine, dar pot activa, dezactiva sau modula expresia genelor. Cu alte cuvinte, dacă DNA este o partitură muzicală, epigenetica este dirijorul care decide ce note să cânte, când și cât de tare. Oamenii de știință sunt din ce în ce mai interesați de modul în care experiențele noastre de viață (stres, emoții, obiceiuri) lasă urme epigenetice asupra celulelor noastre și în special asupra celulelor noastre reproductive. Aceste schimbări ar putea fi transmise generațiilor viitoare.

Acest studiu recent a analizat spermatozoizii de la 58 de bărbați recrutați ca parte a studiului FinnBrain de la Universitatea din Turku din Finlanda. Cercetătorii s-au concentrat pe două mecanisme epigenetice principale:
Metilarea ADN: un proces chimic care adaugă markeri la ADN, semnalând organismului să schimbe sau să oprească activarea unei gene.
ARN-uri mici necodificatoare: molecule mici care interferează cu citirea ARN-ului, o moleculă responsabilă cu transmiterea instrucțiunilor din ADN pentru a construi proteine.

Pentru a evalua trauma copilăriei, participanții au completat un chestionar numit Trauma and Distress Scale (TADS), care măsoară experiențele precum neglijarea emoțională sau fizică, precum și abuzul.

Rezultatele au evidențiat diferențe semnificative între bărbații care au raportat niveluri ridicate de traume din copilărie și cei care au suferit traume mici sau deloc. Aceste diferențe au fost vizibile în profilurile epigenetice ale spermei lor. Dintre genele afectate de traume, două au atras în mod deosebit atenția cercetătorilor: CRTC1 și GBX2. Se știe că aceste gene joacă un rol crucial în dezvoltarea timpurie a creierului. În plus, o moleculă mică de ARN necodificatoare, numită hsa-mir-34c-5p, a fost exprimată diferit la bărbații care au experimentat un stres semnificativ. Această moleculă a fost anterior asociată cu modificări în dezvoltarea creierului de șoarece. Aceste descoperiri sunt fascinante, deoarece sugerează că experiențele traumatice pot lăsa amprente de durată nu numai asupra minții, ci și asupra celulelor reproductive.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestui studiu este posibilitatea ca aceste schimbări să fie transmise descendenților. Deși acest lucru a fost observat la modelele animale, de exemplu la șoareci și viermi, transmiterea epigenetică între oameni rămâne o ipoteză. Dacă aceste modificări ar fi moștenite, ele ar putea influența dezvoltarea emoțională sau fizică a copiilor, deși amploarea acestor efecte rămâne de stabilit. Cercetătorii subliniază, însă, că este încă prea devreme pentru a trage concluzii definitive. Alți factori, cum ar fi dieta, obiceiurile de viață sau vârsta participanților, ar fi putut influența rezultatele. Prin urmare, vor fi necesare studii mai ample și mai aprofundate pentru a confirma aceste observații.

Aceste rezultate adaugă o nouă dimensiune înțelegerii noastre despre ereditate. Ele evidențiază importanța experiențelor de viață în biologia umană și deschid calea cercetării pentru prevenirea consecințelor intergeneraționale ale stresului. De exemplu, dacă aceste mecanisme sunt confirmate, intervențiile timpurii ar putea fi luate în considerare pentru a ajuta persoanele care au suferit traume să reducă impactul potențial asupra copiilor lor.

Acest studiu nu ar trebui să fie interpretat ca o fatalitate. După cum subliniază profesorul Richard Jenner de la University College London, modificările epigenetice observate în acest studiu ar putea avea un efect pozitiv, negativ sau neutru. În acest moment, totul rămâne de descoperit. De asemenea, ar fi bine să fie reperartă această cercetare cu un eșantion mai mare. În studiul actual, unii factori, cum ar fi grupa de vârstă și dieta bărbaților, ar putea fi afectat rezultatele.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.7 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 12

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?