Un studiu arată că mișcările plăcilor tectonice ale Pământului declanșează indirect explozii de biodiversitate în cicluri de 36 de milioane de ani, forțând creșterea și scăderea nivelului mărilor. Iată care sunt punctele-cheie de reținut despre această descoperire.
Litosfera este împărțită în mai multe plăci care plutesc și se mișcă încet pe astenosferă, un strat de rocă parțial topită aflat dedesubt. Există o duzină de plăci majore, cum ar fi placa eurasiatică, placa africană și placa nord-americană, precum și plăci minore. Toate sunt alcătuite din scoarța terestră și din partea superioară a mantalei.Deoarece aceste plăci sunt mobile, este firesc ca ele să se întâlnească uneori. Aceste puncte de întâlnire sunt denumite „limite de plăci”. Există trei tipuri principale de limite de plăci:
– Limite convergente: plăcile se mișcă una spre cealaltă. Atunci când două plăci continentale se ciocnesc, acestea formează lanțuri muntoase. Dacă o placă oceanică se ciocnește cu o placă continentală, aceasta se scufundă sub placa continentală într-un proces numit subducție, formând șanțuri oceanice și lanțuri de vulcani.
– Limite divergente: plăcile se îndepărtează una de cealaltă. Acest lucru se întâmplă în general în oceane, unde magma se ridică prin fisuri, formând noi cruste oceanice și dorsale oceanice
– Limite de transformare: plăcile alunecă orizontal una față de cealaltă. Acest lucru creează falii de transformare, cum ar fi faimoasa falie San Andreas din California.
Se pare că baletul lent al acestor plăci tectonice explică crearea de habitate prolifice. În zonele cunoscute sub numele de dorsale oceanice medii, unde mișcarea mantalei terestre împinge plăcile în afară, magma fierbinte și apa se ridică pentru a forma o nouă crustă oceanică. Acest proces ridică fundul oceanului. În alte regiuni, aceste plăci tectonice se ciocnesc, una alunecând sub cealaltă, transportând apa oceanică în mantaua Pământului. Acest proces coboară fundul oceanului.
Prin urmare, rata la care au loc aceste evenimente modifică creșterea fundului oceanului și, în consecință, creșterea nivelului mării. Cercetătorii de la Universitatea din Sydney au descoperit că aceste fluctuații oferă, la rândul lor, noi habitate pentru dezvoltarea vieții oceanice. Într-adevăr, pe măsură ce nivelul apei crește și scade, diferite habitate de pe platformele continentale și din mările de mică adâncime se extind și se contractă. Atunci când nivelul mării crește și coastele sunt inundate, se pot crea buzunare de ape de mică adâncime care, în cele din urmă, pot da naștere unor noi specii care sunt deosebit de bine adaptate la aceste habitate nou formate. Cercetătorii cred că aceste cicluri geologice de schimbare a nivelului mării au avut un impact semnificativ asupra diversității speciilor marine timp de cel puțin 250 de milioane de ani.
Analiza lor a arătat, de asemenea, că schimbările tectonice care au condus la scăderea nivelului mării în interiorul și în jurul continentelor au avut loc la fiecare 36 de milioane de ani. Aceste cicluri au fost corelate cu perioade de biodiversitate ridicată în înregistrările fosile, aproximativ șase până la opt milioane de ani mai târziu. Această cercetare, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), oferă astfel dovezi suplimentare că schimbarea globală a nivelului mării determinată de procesele geologice ale Pământului are o influență majoră asupra biodiversității vieții marine.
Conform ciclului, Pământul se află în prezent la un nivel scăzut al mării, ceea ce corespunde unei biodiversități marine scăzute, dacă ar fi să luăm în considerare doar schimbările induse de tectonică. Cu toate acestea, mișcarea plăcilor tectonice nu este singurul lucru care poate modifica nivelul mării și, în consecință, biodiversitatea oceanelor. Schimbările climatice provocate de om încălzesc temperatura oceanelor, topesc calote glaciare și contribuie la creșterea globală a nivelului mărilor. Ciclurile tectonice fac mai mult decât să influențeze biodiversitatea marină. Ele au, de asemenea, o influență semnificativă asupra ecosistemelor terestre, modelând continentele și creând noi habitate. De exemplu, formarea lanțurilor muntoase și a platourilor înalte ca urmare a ciocnirii plăcilor tectonice modifică precipitațiile și temperaturile locale, încurajând dezvoltarea unor zone ecologice diverse. Aceste regiuni pot găzdui specii endemice care se specializează în medii unice, îmbogățind biodiversitatea Pământului.
