China construiește cel mai mare baraj din istorie pe „acoperișul lumii”

Ziua de 19 iulie 2025 ar putea rămâne în istorie drept momentul în care geopolitica apei din Asia a intrat într-o nouă eră. Prin lansarea oficială a celui mai amplu proiect hidroelectric conceput vreodată, China a declanșat o undă de șoc cu efecte ce depășesc cu mult domeniul energiei, atingând cele mai sensibile echilibre regionale.

În inima platoului tibetan, acolo unde își are izvorul râul Yarlung Tsangpo, Beijingul a început construcția unui complex hidroelectric fără precedent. Cifrele sunt uluitoare: cinci centrale electrice în cascadă, cu o producție anuală estimată la 300 de miliarde de kilowați-oră – de trei ori mai mult decât puterea generată de celebrul Baraj al celor Trei Defileuri, care deținea până acum recordul mondial. Proiectul, estimat la 167 de miliarde de dolari, va fi gestionat de o companie de stat nou înființată – China Yajiang Group – creată special pentru a coordona această mega-construcție. Ambiția Chinei de a domina sectorul energiei regenerabile capătă, astfel, o dimensiune spectaculoasă.

Însă implicațiile proiectului depășesc granițele Chinei. Râul Yarlung Tsangpo traversează Tibetul și devine Brahmaputra la intrarea în India, alimentând apoi regiuni vitale precum Arunachal Pradesh și Assam, înainte de a se vărsa în Bangladesh. Această geografie fluvială transformă un proiect energetic într-un veritabil seism geopolitic: controlul asupra capului de râu oferă Chinei o influență considerabilă asupra țărilor din aval – într-o regiune unde agricultura și viața de zi cu zi depind de ciclurile naturale ale apei.

Reacțiile nu au întârziat. India și Bangladesh și-au exprimat îngrijorarea în fața riscului de perturbare a fluxului de apă. Consecințele pot fi severe: agricultură afectată de modificarea debitului, ecosisteme dezechilibrate, comunități întregi amenințate cu strămutarea. Mai grav, există temerea că Beijingul ar putea folosi acest control hidrologic ca armă diplomatică – declanșând secete prin reținerea apei sau, dimpotrivă, inundații prin deschiderea bruscă a barajului, în perioade de tensiune politică.

Această neîncredere este amplificată de disputa teritorială nerezolvată dintre India și China. Beijingul revendică statul indian Arunachal Pradesh ca parte integrantă a sudului Tibetului, în timp ce New Delhi consideră regiunea parte suverană a teritoriului său. În acest context, megabarajul devine și un simbol de suveranitate chineză asupra bazinului hidrografic – o declarație de forță geopolitică. Drept răspuns, India a accelerat propriile proiecte hidroelectrice în zonă, alimentând o veritabilă „cursă a barajelor” în inima Himalayei.

Autoritățile chineze încearcă să calmeze spiritele. Beijingul susține că a realizat studii de mediu riguroase care exclud un impact negativ asupra ecosistemelor din aval. Se afirmă chiar că proiectul va contribui la prevenirea dezastrelor naturale și la adaptarea regiunii la schimbările climatice. Ministerul chinez de Externe a dat asigurări că barajul nu va fi folosit niciodată ca instrument politic. Însă, într-o regiune unde încrederea reciprocă e fragilă, aceste declarații au o greutate limitată.

Dincolo de fricțiunile geopolitice, proiectul reflectă tranziția energetică pe care China o asumă cu ambiție. În contextul crizei climatice, energiile regenerabile devin o miză strategică globală. Dar această cursă către energia curată își arată și limitele când se ciocnește de realități geografice și tensiuni istorice. Marea provocare pentru China rămâne demonstrarea faptului că un asemenea colos energetic poate coexista armonios cu interesele vecinilor săi – transformând o potențială sursă de conflict într-un exemplu de cooperare regională.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România