O expediție condusă de la cercetătorii Chapurukha M. Kusimba de la Field Museum, Chicago, și Sloan R. Williams de la Universitatea din Illinois, a scos la la lumină o monedă chineză, veche de circa 600 de ani, pe insula keniană Manda, dovedind că o punte comercială a existat între cele două state cu mult înainte ca europenii să exploreze teritoriile africane.
Moneda, un disc de cupru și argint, datează din epoca împăratului chinez Yongle, din dinastia Ming, monarh ce a domnit între anii 1403 și 1425 d.Hr. Faptul că numele împăratului a fost gravat pe monedă a făcut cu atât mai ușoară identificarea acesteia. Yongle, monarhul care a demarat construcția Orașului Interzis, a fost extrem de interesat de descoperirea unor noi rute comerciale în vest, motiv pentru care l-a trimis pe amiralul eunuc Zheng He în explorarea ținuturilor din vestul Oceanului Indian.
„Zheng He a fost un veritabil Cristofor Columb al Chinei, și este extraordinar faptul că am putut dovedi că a ajuns până în Kenia. Știm că Africa a fost tot timpul conectată cu restul lumii, dar acum se deschid noi discuții cu privire la relațiile puterilor africane cu China și cu celelalte națiuni din Oceanul Indian”, afirmă Dr. Kusimba.
Relațiile comerciale și politice dintre cele China și Africa au încetat brusc, odată cu moartea împăratului Yongle, mai ales că monarhii ce i-au urmat acestuia au interzis expedițiile peste hotare, permițând europenilor să domine Epoca Descoperirilor și să își extindă imperiile.