3.3
(3)

Mulți dintre noi au suferit cel puțin o dată în viață de pe urma durerii provocate de măseaua, sau măselele, de minte. Există însă și norocoși care nu au aceste măsele (în număr de patru). Cum se explică această diferență dintre membrii aceleiași specii?

 

Răspunsul a fost oferit, cel puțin parțial, de către o echipă de cercetători americani de la Universitatea Princeton, într-un studiu prezentat cu ocazia întâlnirii anuale a membrilor Asociației Americane pentru Științe Avansate.

Conform ipotezei specialiștilor de la Princeton, în urmă cu circa 300.000 – 400.000 de ani (de atunci datează cele mai vechi fosile ce prezintă lipsa măselelor de minte), o mutație genetică a inhibat apariția acestui tip de măsele. Mai exact, dezvoltarea cutiei craniene a dus la îngustarea mandibulei, fapt ce a dus la o veritabilă problemă tehnică. Practic, mandibula nu mai era suficient de lungă astfel încât să permită dezvoltarea măselelor de minte. Cele care apăreau duceau la infecții și la serioase probleme de sănătate. În fapt, chiar și azi măselele de minte sunt deseori dureroase. Acest fapt a dus la răspândirea mutației, mai ales că este vorba de o soluție cât se poate de practică.

\"(w540)

„Imaginați-vă un cuplu care ar dori să procreeze, dar care nu se poate concentra din cauza durerii insuportabile de măsele. Cei care suferiseră mutația nu întâlneau asemenea dificultăți, iar urmașii lro au fost mai numeroși”, susține Alan Mann, unul dintre cercetătorii implicați în proiect.

10 până la 25% dintre europeni nu au măselele de minte, în timp ce în cazul asiaticilor, incidența acestor persoane crește până la 40%. Inuiții, grup etnic stabilit în zona artică a Canadei, Groenlanda și Alaska reprezintă populația în care celor mai mulți membri le lipsesc măselele de minte, circa 45%. Una dintre explicații ar fi că ei provin din Asia, cele mai vechi fosile umane fără măsele de minte fiind descoperite pe teritoriul Chinei.

O a doua explicație ar fi că, asemenea asiaticilor, inuiții au fața mult mai plată decât africanii sau populațiile caucaziene, ceea ce înseamnă ca mandibula unui asemenea individ este mai îngustă decât a celorlalți oameni. De asemenea, inuiții au dinți mai mari decât majoritatea populațiilor lumii, o mutație ce a oferit un avantaj acestui grup etnic.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 3.3 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 3

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here