Populația mondială folosește Internetul de ani buni, dar nu putem spune că știe cu exactitate de unde vine și cum funcționează, sau că îi pasă măcar de acest lucru. Și totuși, asemenea aspecte sunt vitale și cineva trebuie să vegheze la căpătâiul lor.
În zilele noastre, 95% din traficul comunicațiilor internaționale circulă prin cabluri submarine întinse pe fundurile oceanelor și totuși mulți oameni încă mai cred că Internetul ne vine de la sateliți, sub formă de unde, sau de raze laser.
Un cablu submarin prin care este furnizat accesul la Internet nu arată deloc impresionant, găzduind doar opt linii de fibră optică, fiecare la fel de îngust precum un fir de păr uman, dar prin intermediul său se asigură transferul de date și comunicațiile pentru 20 de milioane de oameni.
Click pe imagine pentru a accesa harta interactivă a cablurilor submarine de Internet
În fiecare secundă, 3,2 terabiți de date pot circula printr-un astfel de cablu, fiecare porțiune din acest transfer necesitând numai 0,00072 secunde pentru a completa traseul dus-întors de 12.200 de kilometri pe ruta SUA – Marea Britanie. Astfel, WWW-ul depinde integral de o rețea destul de fragilă de cabluri submarine, care nu sunt indestructibile și care au nevoie de mentenanță. Cineva trebuie să vegheze asupra acestui lucru.
Un exemplu pentru acest „cineva” este compania britanică Global Marine Systems (GMS), cel mai mare instalator mondial de cabluri submarine. GMS se ocupă cu instalarea și repararea rețelei subacvatice care reprezintă coloana vertebrală a comunicațiilor moderne, necunoscută de mulți utilizatori finali, dar de care Internetul este dependent. Firma a instalat, până acum, peste o treime din cablurile de telecomunicații submarine la nivel mondial în cei 160 de ani de activitate.
Cele mai aglomerate centre de comunicații din lume sunt New York și Londra și în curând zece cabluri vor conecta cele două metropole. Dacă, spre finele anilor `90 se trăgeau anual 5.000 de kilometri de cabluri subacvatice pe sub mări și oceane, acum acest număr atinge 70.000 de kilometri pe an. Ca urmare, pentru a face față solicitărilor crescânde, Global Marine Systems instalează cablul transatlantic Hibernia Atlantic, proiect în valoare peste 300 de milioane de dolari, ce va lega Marea Britanie și SUA.
Pentru a gestiona un sistem atat de complex și de consistent, companiile responsabile de rețelele de cabluri submarine apelează la vehicule operabile de la distanță, sau teleghidate (ROV-uri). Acestea acționează ca roboți subacvatici folosiți pentru a localiza defecțiunile cablurilor de pe fundul oceanic și pentru a le repara. Desigur, vehiculele sunt controlate de utilizatori umani aflați în ambarcațiuni speciale, deasupra apei.
Cablurile nu întâmpină frecvent probleme dar, atunci când se îmtâmplă, acestea au implicații majore. Spre exemplu, în ultimii ani au avut loc defecțiuni majore ale cablurilor subacvatice în regiunea Asia-Pacific: într-unul dintre cazuri, milioane de utilizatori de Internet din India și din alte părți ale Asiei au rămas fără conexiuni după ce un cablu lung de 39.430 de kilometri a fost tăiat. Atunci când cablurile submarine sunt distruse de ancorele vapoarelor sau de dezastre naturale, milioane de conexiuni la Internet, ca să nu mai menționăm uriașul venit pe care acestea îl generează, se prăbușesc instantaneu.
Cu ajutorul ROV-urilor, companiile pot instala și repara cablurile de sub mări și oceane, dar nevoia de viteze de transfer tot mai mari și dezvoltarea cu o rată teribilă a Internetului impun rețele tot mai complexe și mai numeroase, a căror administrare ar putea deveni în timp o problemă de costuri și de administrare.
