Nu este vorba de o ficțiune ezoterică, ci de o adevărată descoperire științifică: Aspergillus flavus, o ciupercă faimoasă pentru că este suspectată că ar semăna moartea după deschiderea mormântului lui Tutankhamon, ar putea deveni acum o sursă neașteptată de tratamente revoluționare împotriva leucemiei. O poveste fascinantă care se intersectează arheologia, biologia moleculară și medicina viitorului.
Când Howard Carter a descoperit mormântul lui Tutankhamon în 1922, o serie de decese în rândul membrilor expediției – și al unora dintre patronii lor – au trezit imaginația colectivă. S-a născut mitul „blestemului faraonilor”. Timp de decenii, oamenii de știință au dezbătut: a fost o simplă coincidență? Psihoză în masă? Sau o amenințare biologică reală? O jumătate de secol mai târziu, un alt caz a reaprins suspiciunile: după deschiderea mormântului lui Cazimir al IV-lea din Polonia, 10 dintre cei 12 oameni de știință prezenți au murit în câteva săptămâni. A apărut apoi o explicație rațională: o ciupercă, Aspergillus flavus, ar putea fi cauza acestor decese, sporii acesteia provocând infecții pulmonare grave la persoanele expuse la ea în spații închise și prăfuite. Dar astăzi, același organism microscopic s-ar putea revanșa în ochii umanității. Nu trecând neobservat, ci devenind o armă valoroasă împotriva anumitor tipuri de cancer de sânge.
Ciupercile și bacteriile sunt adevărate fabrici chimice naturale. Ele produc peptide, aceste mici lanțuri de aminoacizi, fie prin intermediul ribozomilor („traducătorii” clasici ai celulelor), fie prin intermediul unor enzime specializate numite sintetaze non-ribozomale. Unele dintre aceste peptide sunt apoi modificate de celulă pentru a deveni RiPP-uri – peptide ribozomale modificate post-translațional. Multă vreme, cercetările s-au concentrat pe RiPP-urile produse de bacterii. Cele produse de ciuperci au rămas în umbră. Lucrări recente realizate de o echipă internațională condusă de Dr. Qiuyue Nie și Dr. Sherry Gao abordează acum această omisiune.
Studiul lor, care a fost publicat în Nature Chemical Biology, a analizat douăsprezece tulpini de ciuperci din genul Aspergillus, iar A. flavus s-a dovedit a fi cea mai promițătoare. Cercetătorii au descoperit o proteină responsabilă de producerea de noi RiPP-uri, care au fost apoi purificate și analizate. Cercetătorii au identificat astfel o nouă structură moleculară, constând din inele imbricate, neobservată până acum în natură. Au numit această nouă familie de molecule aspergimicine. Dintre cele patru asperigimicine purificate, două s-au dovedit extrem de eficiente împotriva celulelor leucemice cultivate în laborator. O alta, doar puțin activă singură, a demonstrat o sinergie surprinzătoare cu o lipidă derivată din lăptișorul de matcă: împreună, au obținut rezultate comparabile cu două medicamente antileucemice deja aprobate de FDA. Desigur, aceste teste au fost efectuate doar in vitro deocamdată. Toxicitatea și eficacitatea lor la animale, și apoi la oameni, vor trebui evaluate înainte de a se lua în considerare tratamentul. Dar potențialul există.
Una dintre principalele provocări ale peptidelor terapeutice este dificultatea lor de a traversa membranele celulare. Cercetătorii au descoperit că asperigimicinele folosesc o genă numită SLC46A3 pentru a intra în celulele țintă. O strategie inteligentă care ar putea aduce beneficii și altor tratamente pe bază de peptide. Acest mod de intrare ar putea explica eficacitatea lor ridicată – și ar reprezenta o modalitate de a depăși unul dintre principalele obstacole în chimioterapia țintită.
Asperigimicinele testate nu au demonstrat niciun efect asupra altor tipuri de cancer. Ceea ce ar putea părea dezamăgitor este de fapt destul de liniștitor. Oncologii știu că nu există un tratament „miracol” valabil pentru toate tipurile de cancer. O moleculă specifică unui tip de celulă canceroasă este mult mai probabil să funcționeze fără a provoca efecte secundare masive asupra celulelor sănătoase.
Rămâne însă un obstacol important: complexitatea sintezei chimice a acestor molecule ciclice. Cercetătorii recunosc că ar putea fi mai simplu să producă asperigimicine prin cultivarea ciupercilor, decât prin fabricarea lor în laborator. Imaginea biochimistului care își culege ingredientele într-o criptă umedă nu este poate atât de fantezistă. Dar, mai serios, această descoperire arată încă o dată că natura are un avantaj asupra noastră în ceea ce privește designul molecular. Depinde doar de oamenii de știință să îi descifreze secretele, pentru a transforma vechile otrăvuri… în tratamente salvatoare.
Poll: Care este cea mai fascinantă perspectivă a descoperirii asperigimicinelor?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply