Laboratorul natural Delta Dunării – nucleul lui DANUBIUS RI – va deveni viitoarea platformă de cercetare de excelență pan-europeană pentru sisteme fluviu-mare.
În drumul lor spre Marea Neagră, valurile Dunării poartă cu ele o lungă și zbuciumată istorie a contactului lor cu așezările umane de pe malurile sale. În ultimele două secole, oamenii au schimbat din ce în ce mai mult calea apelor, prin modificarea cursului, îndiguirea unor zone și secarea altora, sau prin construcția a nu mai puțin de 28 de baraje pentru centralele hidroelectrice care-i fragmentează cursul.
Apele Dunării sunt ape în care peștii, altădată foarte abundenți, aproape au dispărut, mai întâi din cauza poluării, mai apoi, după ce industriile care mărgineau malurile sale s-au închis, din cauza pescuitului sălbatic. Iar înmulțirea evenimentelor meteorologice extreme, de la ploi torențiale și ruperi de nori la lungile perioade de secetă, fac ca nivelul apelor fluviului să varieze foarte mult, cu toate consecințele care rezultă de aici.
În perioadele de secetă, navigația, activitate multimilenară în lungul Dunării, se oprește pentru luni de zile, până când mult-așteptatele ploi reușesc să crească nivelul apei la cote acceptabile pentru ca navele să își continue drumul. Atunci când plouă prea mult, inundațiile au efecte devastatoare pentru așezările din apropierea malurilor sale. Iar apele Dunării își fac simțită influența mult dincolo de gurile de vărsare în mare, în aproape toată partea de vest a Mării Negre.
Dar sunt toate aceste fenomene caracteristice doar Dunării? Evident, nu. Poluarea, modificarea albiilor, a debitelor de apă și sedimente, reducerea bogăției formelor de viață, sunt numai câteva dintre suferințele majorității sistemelor fluviu – mare de pe glob. Știința, prin abordarea sa clasică, nu a reușit până în prezent să găsească soluții care să rezolve aceste probleme în mod unitar, la scara întregului bazin hidrografic, și care să acopere și domeniul marin afectat de fluvii.
Este nevoie de o abordare cu totul nouă, la nivel interdisciplinar și la scara întregului bazin, care să urmărească drumul apei și a tot ce conține aceasta, de la izvoarele din vârfurile munților până în partea adâncă a mărilor.
România este țara care conduce acum eforturile comunității științifice din Europa spre noua abordare, atât de necesară pentru a găsi soluțiile acestor probleme. Inițiativă românească, Centrul Internațional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluviu-Deltă-Mare, sau DANUBIUS-RI, este un proiect de infrastructură de cercetare pan-europeană care va oferi platforma științifică necesară dezvoltării unor planuri de management integrat performant ale sistemelor fluviu-mare.
DANUBIUS-RI va avea nucleul central în Rezervația Biosferei Delta Dunării, cu sediul în Murighiol, și va grupa în jurul său „Noduri” tematice, care vor colabora cu Nucleul central pentru rezolvarea diferitelor teme științifice. Așa numitele „noduri” sunt unele dintre cele mai bune facilități existente pe continent, atât în domeniul măsurătorilor și observațiilor în natură, a câmpurilor experimentale, a laboratoarelor de analize și a capacităților de modelare.
Toate acestea vor alcătui o platformă științifică de excelență, distribuită în diferite state europene, care va încerca să ofere soluții pentru probleme globale care apar în sistemele fluviu-mare. DANUBIUS-RI, ca infrastructură distribuită în România și alte state europene, va avea un rol major în mai buna înțelegere a proceselor care se produc la contactul dintre apele fluviilor și mediul marin, așa numita zonă de tranziție.
Zonele de tranziție, estuare, delte sau lagune, au un rol economic și social major, atât în Europa cât și pe celelalte continente. Ele sunt deosebit de fragile și, chiar dacă poate părea ciudat, știința nu a ajuns niciodată până în prezent să înțeleagă complicatele procese care au loc la contactul apelor fluviilor cu cele ale mărilor.
Consorțiul DANUBIUS-RI s-a dezvoltat masiv în ultimii ani. Din echipa românească a proiectului fac parte mai multe institute și universități, coordonate de către Institutul Național pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar și Institutul Național de Științe Biologice, iar conducerea aparține Ministerului Educației Naționale – Activitatea pentru Cercetare, cu implicarea semnificativă a Academiei Române.
Dar, alături de instituțiile românești, din consorțiul actual fac parte echipe de cercetare din institute și universități din numeroase state europene. Din regiunea Dunării statele care au participanți în consorțiul DANUBIUS-RI sunt Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Există o puternică implicare a unor instituții și din state din afara Regiunii Dunării: sunt participante în consorțiu institute sau universități din Spania, Irlanda, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda, Lituania și Grecia.
Grecia este, de altfel, și prima țară care și-a anunțat oficial sprijinul pentru crearea unui proiect de infrastructură pan-europeană care să fie acceptat pe lista ESFRI, printr-o scrisoare semnată de către secretarul de stat delegat pentru cercetare. Alături de acestea este și Institutul de Studiu al Apei al UNESCO, cu sediul în Olanda, care contribuie într-o măsură importantă la întărirea rolului global al lui DANUBIUS-RI. Și consorțiul continuă să se lărgească odată cu trecerea timpului, ideea ajungând deja să aibă o masă critică relevantă.
Iar în perioada recentă au început să apară și primele semne de recunoaștere a importanței acestei inițiative. Componenta dunăreană a lui DANUBIUS-RI a primit statutul de „Proiect Fanion” pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării, pentru rolul deosebit de important pe care îl va juca atât în dezvoltarea științei din regiune, cât și pentru mult mai buna integrare prin excelență în spațiul european.
Recent, proiectul a fost recunoscut în România drept „proiect de importanță strategică majoră la nivel național”, având alocate sumele necesare dezvoltării nucleului din Delta Dunării prin fondurile structurale dedicate cercetării de excelență, în ciclul bugetar european abia început. Proiectul beneficiază și de sprijinul proiectului european finanțat de către Directoratul General Cercetare – Inovare din programul cadru 7 – DANCERS, sau viitoarea propunere de program de dezvoltare a excelenței în domeniile managementului integrat al sistemului Dunăre – Deltă – Mare.
DANUBIUS-RI se pregătește acum de principala probă a maturității sale. În martie 2015, propunerea de infrastructură de cercetare distribuită la nivel european va participa la competiția de selecție pentru intrarea pe foaia de parcurs a principalelor infrastructuri de cercetare pan-europene a ESFRI (Forumul Strategic European pentru Infrastructuri de Cercetare).
Odată cu acceptarea sa pe lista proiectelor ESFRI se deschide și calea spre întărirea rolului global al lui DANUBIUS-RI, care va merge astfel pe drumul deschis în anul 2006 de către celălalt proiect major pentru știința românească, ELI-NP.
După primirea pe foaia de parcurs a ESFRI, activitatea de dezvoltare a lui DANUBIUS-RI va continua în ritm accelerat. Pe lângă finalizarea primei construcții de pe terenul de la Murighiol, va urma și ridicarea, în 3 etape, a celorlalte componente ale Nucleului Central din Delta Dunării, precum și interconectarea cu Nodurile proiectului, precum și cu alte proiecte pan-europene de infrastructuri de cercetare cu domenii apropiate.
În mai puțin de un deceniu, DANUBIUS-RI va trebui să fie complet operațional, iar apariția sa va contribui masiv la dezoltarea rapidă a Deltei Dunării, dar și a întregii zone a Dunării de Jos. Existența unei platforme de cercetare de asemenea calibru va atrage cercetători și specialiști din întreaga Europă, urmând ca, în scurt timp, să se dezvolte dimensiunea globală a proiectului.
Scurt istoric al DANUBIUS-RI
Cum s-a născut această idee? Care este istoria sa?
Ideea unui Centru Internațional dedicat Deltei Dunării nu este nouă și, pentru a ajunge la începuturile ei, trebuie să călătorim înapoi în timp acum mai bine de două decenii, la începutul anilor 1990. Atunci Delta Dunării, salvată în ultimul moment de la distrugerea planificată de către regimul comunist (să nu uităm, Delta ar fi trebuit să devină un vast teren dedicat agriculturii), a căpătat statutul de Rezervație a Biosferei.
Acest statut, acordat de către UNESCO prin programul său „Omul și Biosfera”, transforma astfel Delta Dunării în cea mai mare zonă umedă costieră protejată din Europa. Unul dintre obiectivele majore ale statutului „Rezervației a Biosferei” era transformarea acestor zone speciale în „laboratoare naturale”, în care oamenii de știință să poată înțelege mult mai bine tainele naturii. Prin urmare, se năștea și dorința de a promova acest concept și de a deschide întregii comunități științifice internaționale accesul la Delta Dunării.
În anii care au urmat, cu toată istoria lor zbuciumată, cu perioada de declin economic și tranziție, ideea nu a fost uitată. Din contră, prin aderarea României la Spațiul European al Cercetării, ideea Centrului a crescut foarte mult. În ultimul deceniu conceptul s-a dezvoltat de la un centru destinat Deltei Dunării spre un centru dedicat înțelegerii dinamicii sistemului Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră.
Un rol major pentru maturizarea și creșterea acestei idei a fost și realizarea și promovarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), care prevede, printre altele, și necesitatea construirii unei infrastructuri de cercetare distribuite, care să se dedice dezvoltării unor planuri performante de management integrat la scara întregului bazin, și care să ia în calcul și impactul asupra mării alăturate.
De aici, a fost doar un pas spre ideea actuală, aceea de a crea o infrastructură de cercetare pan-europeană dedicată studierii sistemelor fluviu-mare, care să aibă nucleul central în Delta Dunării și o serie de „noduri”, adică facilități de cercetare de excepție, din alte state europene, care vor contribui la împlinirea funcțiilor lui DANUBIUS-RI la scară pan-europeană.
Odată cu aceste planuri de dezvoltare a venit și prima realizare de marcă: în anul 2013, componenta dunăreană a proiectului DANUBIUS-RI a primit statutul de „Proiect Fanion pentru SUERD”, recunoscut adică drept proiect strategic de importanță deosebită pentru întreaga regiune.
Între timp, alături de sistemul Dunăre-Marea Neagră, o serie de parteneri și-au alăturat forţele, asigurând deschidere spre alte sisteme majore fluviu-deltă/estuar-mare din Europa, de la Ebru, Ron sau Pad de la Mediterana, la Rin, Elba și Vistula de la Marea Baltică și Marea Nordului, și la o serie de râuri de mai mici dimensiuni din insulele britanice.
Care sunt problemele pe care DANUBIUS-RI va încerca să le rezolve? Care este dimensiunea acestora?
Pe plan global, sistemele fluviu-deltă/estuar – mare sunt supuse permanent unor presiuni crescânde datorită dezvoltării explozive a societății umane. Aceste presiuni au implicații deosebit de serioase asupra resurselor naturale, sănătății mediului și, implicit, asupra bunăstării comunităților umane.
Una dintre provocările actuale majore ale omenirii este dezvoltarea unui trai în armonie cu natura, cu bazinul hidrografic al fluviului, fără ca dezvoltarea umană să compromită resursele naturale ale fluviului – dar și ale mării aflate sub influența fluviului. Doresc să subliniez importanța realizării unor planuri de dezvoltare care să ia în considerare întregul bazin hidrografic, inclusiv gurile de vărsare, zona costieră și marea aflată sub influența fluviului, deoarece în mod tradițional soluțiile de gestionare ale bazinelor sunt fie sectoriale, adică privesc doar anumite aspecte, ori se limitează strict la anumite zone foarte restrânse.
Trebuie să înțelegem că orice intervenție în partea din amonte a unui râu are efecte – în general negative, în partea dinspre aval a acestuia, până în mare. Exemple relevante sunt barajele hidroelectrice. Dacă pentru zona în care sunt construite acestea au un rol mai degrabă pozitiv, deoarece în afara producției de energie electrică au și o funcție importantă în controlul inundațiilor, în partea de aval situația se schimbă.
În primul rând barajele devin adevărate capcane pentru aluviuni. Ele rețin aluviunile aduse de ape în lacurile de baraj, cu tot ce conțin acestea, existând riscul ca, dacă sedimentele sunt poluate, aceste acumulări să devină adevărate „bombe cu ceas” ecologice.
Mai mult, nisipurile blocate în lacurile de baraj (în paranteză –substanțele poluante se găsesc fixate mai ales de particulele mai fine, nu de nisipuri) nu mai ajung la gura de vărsare și nu mai contribuie la alimentarea plajelor deltaice. Iar reducerea volumului de nisip adus de fluvii pe plaje duce la apariția sau accelerarea eroziunii costiere, adică a avansării mării spre uscat.
Iar exemplele sunt numeroase. Dacă în urma construcției barajelor de pe Dunăre debitul aluviunilor aduse în Marea Neagră s-a redus la jumătate, mult mai dramatică este situația în cazul altor delte, precum Nilul sau Ebrul, unde, în prezent, ajung în mare mai puțin de o zecime față de situația anterioară. Iar marea a început să erodeze plajele cu o viteză foarte mare – în unele părți de peste 25 de metri pe an.
Tot barajele au un rol negativ și în blocarea migrației unor specii de animale – cel mai la îndemână exemplu în cazul Dunării fiind cel al sturionilor. Înainte de construcția barajelor aceștia urcau până pe cursul Dunării Mijlocii, acum aceștia rămânând, în marea lor majoritate, blocați la barajele de la Porțile de Fier.
Nu doar barajele au avut efecte negative asupra fluviilor și mărilor conexe acestora. Îndiguirea malurilor și asecarea bălților au numeroase efecte negative asupra sănătății ecosistemelor fluviale, râurile fiind practic obligate să urmeze un anumit curs. Ori natura totdeauna va găsi o modalitate de a nu asculta ceea ce și-au dorit oamenii.
Tăierea de canale și brațe a schimbat echilibrul hidrologic natural, cu toate efectele generate de acest lucru. Și, evident, există și alte probleme deosebit de grave, care se manifestă la scară globală în sistemele fluviu – mare. Utilizarea pe arii extinse a îngrășămintelor bazate pe azot, precum și dezvoltarea orașelor și comunelor fără sisteme de epurare a apei performante, au făcut ca fluviile să ducă în mare cantități enorme din aceste substanțe, care constituie hrana preferată a multor specii de alge.
Datorită existenței în apele mărilor a unor cantități mari din acești nutrienți, în perioadele de încălzire a mării, unele dintre algele aflate în mod natural în mare se dezvoltă exploziv. Astfel, întinderi uriașe de pe suprafața mărilor sunt acoperite de aceste alge care, după moarte, intră în descompunere. În acest proces ele consumă majoritatea oxigenului dizolvat în apă și ucid astfel formele de viață aflate sub ele.
Acest fenomen, de „înflorire algală” este strâns legat de aportul de substanțe aduse de către fluvii. Deci măsurile de protecție și prevenire trebuie să privească întregul bazin hidrografic, nu doar zonele de coastă. Mai mult, în ultimele decenii au apărut o serie de noi poluanți, necunoscuți până de curând, care au efecte importante asupra mediului marin.
Plasticele care ajung în mări – atât direct de pe coastă dar și prin fluvii, afectează masiv ecosistemele marine. Un alt exemplu sunt produsele farmaceutice, consumate pe o scară din ce în ce mai mare, care ajung în fluvii, apoi în mări, cu efecte încă incomplet cunoscute asupra vieții din mediile acvatice.
O problemă majoră o constituie și variația extremă a debitelor fluviilor – de la inundații catastrofale la debite foarte reduse în perioadele de secetă prelungită, omenirea trebuie să găsească o modalitate de a se adapta la aceste provocări.
Sperăm să avem cheia pentru viitor. DANUBIUS-RI va deveni platforma pan-europeană cu ajutorul căreia vor fi căutate și – sperăm – găsite soluții pentru rezolvarea acestor probleme.
