Descoperirea care răstoarnă teoriile: Cel mai vechi “octopus” fosilizat nu este un octopus!

Pohlsepia mazonensis, un fosil aparent nesemnificativ vizual din Illinois, a revolutionat înțelegerea noastră asupra evoluției cefalopodelor. Descrierea sa din anul 2000 l-a consacrat ca cel mai vechi octopus cunoscut din înregistrările fosile, datând din perioada Carboniferului târziu, aproximativ între 311 și 306 milioane de ani în urmă. Pohlsepia era considerat o anomalie – toate celelalte înregistrări fosile indicau că grupul coleoizilor, care include octopușii, calamarul și sepiile, s-a diversificat mult mai târziu, în perioada Jurasicului.

Pentru a elucida acest mister, Thomas Clements, paleontolog la Universitatea din Leicester, împreună cu colegii săi, a supus acest presupus cel mai vechi fosil de octopus unei serii de teste imagistice avansate. Rezultatele au arătat că Pohlsepia nu era deloc un octopus. În realitate, era vorba despre un nautiloid descompus și strivit.

Motivul pentru care un nautiloid a fost confundat cu un octopus timp de aproape un sfert de secol se datorează modului în care s-au format fosilele de la Mazon Creek Lagerstätte. Acum aproximativ 300 de milioane de ani, această zonă era un bazin marin, salin, periodic inundat de noroi bogat în fier provenit de la râuri. Când organismele mureau și erau îngropate în acest sediment, conținutul ridicat de fier declanșa precipitarea mineralului siderit în jurul corpurilor lor în descompunere, încapsulându-le în noduli geologici duri.

Acest proces poate conserva țesuturile moi, dar nu transformă animalele moarte în statui tridimensionale. În schimb, părțile moi ale organismelor din Mazon Creek sunt de obicei conservate ca pete plate, bidimensionale, care contrastază doar ușor cu roca închisă la culoare din jurul lor. Practic, primii paleontologi care au studiat Pohlsepia analizau o pată vagă pe o rocă, încercând să-i interpreteze anatomia, asemenea interpretării desenelor din testele Rorschach.

Cercetătorii credeau că privesc o creatură cu un cap și un manto fuzionat, saciform, o coroană de brațe, aripioare simetrice și un cuplu de pete ce păreau ochi. Nu exista nicio dovadă a unei cochilii interne sau externe. Astfel, echipa originală a declarat că este vorba despre un octopod cirrat – unul dintre octopușii din apele adânci. „Superficial, seamănă foarte mult cu un octopus de adâncime,” a spus Clements.

Dar au existat probleme cu această ipoteză.

Încă de la început, fosilul nu prezenta caracteristici precum un rând unic de ventuze sau cirrii brațelor – firele de păr care mărginesc ventuzele la octopușii cu aripi. De asemenea, lipsea vestigiul cochiliei interne care definește octopodele cirrate. Cercetătorii inițiali au observat câteva pete de lumină criptice ieșind din corpul principal, dar le-au ignorat, considerându-le fluide scurse din cadavru în timpul îngropării.

Primele îndoieli reale au apărut în 2019, când o echipă separată de cercetători a examinat presupusele pete ce păreau ochi ale lui Pohlsepia. Aceștia căutau melanosomi, organele care sintetizează melanina responsabilă pentru pigmentul ochilor. Melanosomii se conservă de obicei foarte bine în alte fosile din Mazon Creek. Dar în cazul lui Pohlsepia, aceștia…

fosilă Pohlsepia, evoluție cefalopode, octopus fosilizat, nautiloid, Mazon Creek, sedimente, siderit, Carboniferul târziu, paleontologie, Universitatea din Leicester, Thomas Clements, cercetare paleontologică, fosile Illinois, conservarea țesuturilor moi, interpretare fosile, melanosomi, test Rorschach, octopod cirrat, fosilă controversată, descoperire paleontologică

Sursa: Ars Technica

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România