1
(1)

Pohlsepia mazonensis, o fosilă aparent nesemnificativă vizual din Illinois, a revolutionat înțelegerea noastră asupra evoluției cefalopodelor. Descrierea sa din anul 2000 a consacrat-o ca cea mai veche caracatiță cunoscută din înregistrările fosile, datând din perioada Carboniferului târziu, aproximativ între 311 și 306 milioane de ani în urmă. Pohlsepia era considerată o anomalie – toate celelalte înregistrări fosile indicau că grupul coleoizilor, care include caracatița, calamarul și sepiile, s-a diversificat mult mai târziu, în perioada Jurasicului.

Pentru a elucida acest mister, Thomas Clements, paleontolog la Universitatea din Leicester, împreună cu colegii săi, a supus această presupusă cea mai veche fosilă de caracatiță unei serii de teste imagistice avansate. Rezultatele au arătat că Pohlsepia nu era deloc o caractiță. În realitate, era vorba despre un nautiloid descompus și strivit.

Motivul pentru care un nautiloid a fost confundat cu o caracatiță timp de aproape un sfert de secol se datorează modului în care s-au format fosilele de la Mazon Creek Lagerstätte. Acum aproximativ 300 de milioane de ani, această zonă era un bazin marin, salin, periodic inundat de noroi bogat în fier provenit de la râuri. Când organismele mureau și erau îngropate în acest sediment, conținutul ridicat de fier declanșa precipitarea mineralului siderit în jurul corpurilor lor în descompunere, încapsulându-le în noduli geologici duri.

Acest proces poate conserva țesuturile moi, dar nu transformă animalele moarte în statui tridimensionale. În schimb, părțile moi ale organismelor din Mazon Creek sunt de obicei conservate ca pete plate, bidimensionale, care contrastază doar ușor cu roca închisă la culoare din jurul lor. Practic, primii paleontologi care au studiat Pohlsepia analizau o pată vagă pe o rocă, încercând să-i interpreteze anatomia, asemenea interpretării desenelor din testele Rorschach.

Cercetătorii credeau că privesc o creatură cu un cap și un manto fuzionat, saciform, o coroană de brațe, aripioare simetrice și un cuplu de pete ce păreau ochi. Nu exista nicio dovadă a unei cochilii interne sau externe. Astfel, echipa originală a declarat că este vorba despre un octopod cirrat: „Superficial, seamănă foarte mult cu o caracatiță de adâncime,” a spus Clements.

Dar au existat probleme cu această ipoteză.

Încă de la început, fosila nu prezenta caracteristici precum un rând unic de ventuze sau firele de „păr” care mărginesc ventuzele. De asemenea, lipsea vestigiul cochiliei interne care definește octopodele cirrate. Cercetătorii inițiali au observat câteva pete de lumină criptice ieșind din corpul principal, dar le-au ignorat, considerându-le fluide scurse din cadavru în timpul îngropării.

Primele îndoieli reale au apărut în 2019, când o echipă separată de cercetători a examinat presupusele pete ce păreau ochi ale lui Pohlsepia. Aceștia căutau melanosomi, organele care sintetizează melanina responsabilă pentru pigmentul ochilor. Melanosomii se conservă de obicei foarte bine în alte fosile din Mazon Creek. Dar în cazul lui Pohlsepia, aceștia… nu erau acolo.

Absența melanosomilor acolo unde ar fi trebuit să fie „ochii” a fost primul semn clar că imaginea pe care o vedeam nu era ceea ce credeam. În locul unor structuri biologice reale, acele pete erau doar artefacte ale procesului de fosilizare – umbre minerale, nu organe.

De aici, povestea începe să se destrame.

Folosind tehnici moderne de imagistică – inclusiv scanări de înaltă rezoluție și analiză detaliată a distribuției elementelor chimice – echipa condusă de Thomas Clements a reconstituit, strat cu strat, ceea ce fusese odinioară un organism tridimensional. Ceea ce părea un „corp moale” cu tentacule s-a dovedit a fi, de fapt, o structură colapsată: resturile unui nautiloid, un cefalopod cu cochilie, a cărui anatomie fusese complet distorsionată de compresie și descompunere.

„Brațele” nu erau brațe. Erau fragmente ale peretelui corporal, împinse și deformate.
„Aripioarele” erau simple extensii ale țesutului prăbușit.
Iar „capul” – acel sac rotunjit care sugerase o caracatiță primitivă – nu era decât o iluzie de formă, născută din modul în care sedimentele au strivit corpul în timpul fosilizării.

Cu alte cuvinte, Pohlsepia nu a fost niciodată o caracatiță.

Iar asta schimbă totul.

Pentru aproape 25 de ani, această fosilă a fost piesa lipsă dintr-un puzzle evolutiv: dovada că octopodele ar fi apărut cu peste 100 de milioane de ani mai devreme decât sugerau celelalte fosile. Era o anomalie care forța teoriile să se adapteze în jurul ei.

Acum, anomalia dispare.

Cronologia evoluției cefalopodelor revine la o formă mai coerentă: grupul coleoizilor – cel care include caracatițele, calmarii și sepiile – își păstrează diversificarea majoră în Jurasic, nu în Carbonifer. Iar apariția caracatițelor rămâne un capitol mai recent în istoria vieții, nu unul pierdut în adâncul paleozoicului.

Dar poate cea mai importantă lecție nu ține de caracatițe.

Ține de felul în care citim trecutul.

Fosilele nu sunt fotografii. Sunt traduceri imperfecte, scrise într-un limbaj geologic pe care încă învățăm să-l descifrăm. La Mazon Creek, fiecare organism devine o pată, o umbră, o sugestie. Iar între realitate și interpretare există întotdeauna un spațiu periculos – locul în care mintea noastră caută forme familiare, chiar și atunci când ele nu există.

Ca într-un test Rorschach, vedem ceea ce suntem pregătiți să vedem.

Pohlsepia mazonensis nu mai este cea mai veche caracatiță din lume. Dar rămâne ceva poate mai valoros: un avertisment științific. O lecție despre prudență, despre limitele interpretării și despre cât de ușor poate o poveste seducătoare să devină „adevăr” în absența dovezilor solide.

Și, poate, o invitație la modestie.

Pentru că, uneori, în știință, nu descoperim doar lucruri noi despre lume.
Descoperim cât de ușor ne putem înșela în privința ei.

Sursa: Ars Technica

Poll: Care a fost motivul pentru care fossilul Pohlsepia mazonensis a fost confundat cu un octopus timp de aproape un sfert de secol?





Formular 230 Asociatia Science&Technology

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

Descoperirea care răstoarnă teoriile: Cea mai veche fosilă de caracatiță nu este ceea ce pare!

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Rating