Să presupunem că vreţi să faceţi un copil. Sunteţi la sediul clinicii X. Vi se pun în faţă 10 eprubete şi cineva începe să vorbească: ”Eprubeta 1: o să aiba IQ 140, dar 60% sanse de diabet zaharat. Eprubeta 2: IQ de 135 şi Alzheimer. Eprubeta 3: ochi albaştri, IQ de 160 şi 85% să facă demenţă senilă după 90 de ani, etc. Ce copil doriţi?”
Staţi, gândiţi, analizaţi. Întrebaţi nevasta. Ce alegem, nevastă? IQ mai mare? Ochi albaştrii? Chelie de la 40 de ani?
Alegeţi o eprubetă cu un zigot, ce va urma să fie inseminat artificial. Ştii că ai ales un viitor specimen al rasei umane care, prin selecţie genetică, are şanse mult mai mici să dezvolte probleme.
Evident, unele cupluri vor dori să facă copii ”old-school”.
Dar cum ar fi ca peste ani de zile, când copilul/adultul respectiv va genera o problema de sănătate care putea fi evitată prin joaca de-a Dumnezeu i se va spune de către stat: ”Din păcate, tratamentul pentru această afecţiune cronică va trebui să-l plăteşti din buzunarul tău. Familia ta avea ocazia să facă un copil sănătos, dar nu a vrut, ca urmare plăteşti”.
La fel ca anti-vacciniştii – nu vrei să-ţi vaccinezi copilul? Nici o problemă… Dar plăteşti toate cheltuielile medicale ulterioare generate de bolile care ar fi putut fi evitate, atât pentru el cât şi pentru cei fără imunitate la care le-a pasat ”leapşa”.
Libertatea de opţiuni vine la pachet şi cu responsabilităţile aferente.
Sau imaginaţi-vă la admiterea la Harvard/MIT sau alte universităţi cu renume planetar. Copilul tău îşi face dosarul. Pune acolo realizările de până acum, punctajele obţinute, etc.. Copiii augmentaţi genetic o să-şi depună şi ei actele, doar că acolo vor adăuga şi ”fişa tehnică”, în care se va vedea că au capacităţi tehnice mai ridicate decât ceilalţi. Un hardware mai bun. Ar fi asta un motiv pentru câştigarea unui concurs? Ar fi un motiv pentru departajarea la un concurs de angajare?
Prin încrucişări selective, oamenii au obţinut numeroase rase de animale, cu caracteristici foarte diferite, unele mult mai economice, altele atrăgătoare estetic. Există un istoric destul de lung. Oamenii de ştiinţă ştiu să facă aceste lucruri (şi evoluţia cunoaşterii este una foarte rapidă).
Tu, dacă ai avea posibilitatea să-ţi alegi caracteristicile viitorului copil, ai face-o? De la culoarea ochilor la nivelul de inteligenţă.
Dacă oamenii bogaţi ai planetei vor reuşi să vadă beneficiile acestei selecţii artificiale, ei vor avea moştenitori pentru imperiile lor care vor fi mai dotaţi mentali, vor trăi mai mult şi care vor avea şanse mai mari să-şi perpetueze nivelul economic. Şi atunci se va adânci prăpastia dintre bogaţi şi săraci. Moartea, care era marele egalizator al oamenilor, între despoţi, tirani şi ţăranul de rând, îşi va mai pierde din putere când Rockefeller Junior v2 va putea să trăiască cu 40% mai mult decât Vasile Junior, varianta fără tunning.
Dacă este să privim la nivel de 100 de ani, ce şanse sunt ca aceste lucruri să se întâmple? Eu personal, cred că dacă omenirea va mai exista în această forma într-un secol, augmentarea biologică şi tehnologică, inclusiv proiectarea noilor oameni va schimba faţa planetei.
Dar întrebarea cu adevărat importantă este următoarea. Noile generaţii de copii din eprubetă, cu IQ ridicat, îşi vor folosi puterea de procesare adiţională pentru a deveni oameni de ştiinţă, gânditori, matematicieni, fizicieni sau vor continua trendul global de cretinizare al umanităţii, jucându-se versiuni augmentate de Flappy Bird?
Oare degradarea morală, hedonistă şi bazată pe dopamină omniprezentă va continua sau omenirea ”cu hardware mai mult” va face un pas înainte? La fel am sperat că şi această criză, a coronavirusului, va genera o schimbare dramatică a apetenţei pentru ştiinţă din partea tinerelor generaţii, dar, până acum, se pare că tot e mai aspiraţional să fii vlogger, fotbalist sau piţipoancă fără creier decât om de ştiinţă care să rezolve problemele umanităţii.
Tu ce crezi?
(Articol publicat simultan în Știință&Tehnică și Adevărul)
