Dinții nu sunt doar pentru a mesteca. Cel puțin, nu au fost dintotdeauna. Un nou studiu științific dezvăluie că aceste structuri iconice din gura noastră – dure, sensibile și oh, atât de prețioase – ar putea fi de fapt descendenții direcți ai receptorilor senzoriali adăpostiți în armura peștilor primitivi. O descoperire fascinantă care redefinește înțelegerea noastră asupra evoluției vertebratelor și ar putea schimba modul în care privim un simplu zâmbet.
Astăzi, dentina, stratul situat chiar sub smalțul dinților noștri, joacă un rol esențial: transmite semnale de temperatură, presiune și durere către nervii noștri. Dar, potrivit unei echipe de cercetători de la Universitatea din Chicago, această funcție senzorială nu a fost doar un adaos secundar la un instrument de mestecat: a fost chiar primul său motiv de existență. Publicat în prestigioasa revistă Nature, studiul lor arată că această dentină a evoluat pentru prima dată în exoscheletele blindate ale peștilor antici, acum aproximativ 465 de milioane de ani, într-o perioadă în care oceanele erau pline de prădători. Funcția lor? Să detecteze schimbările din mediul acvatic, un atu valoros pentru supraviețuire.
Totul a început cu o misiune ambițioasă: identificarea celui mai vechi vertebrat cunoscut în registrul fosil. Yara Haridy, cercetător postdoctoral în laboratorul paleontologului Neil Shubin, scanează sute de microfosile din perioada cambriană (acum 485 – 540 de milioane de ani) folosind un accelerator de particule la Laboratorul Național Argonne. Scopul? Să caute faimoasa dentină în structuri numite odontode, micile umflături găsite pe cochiliile anumitor pești fosili. Primele imagini par promițătoare: o fosilă numită Anatolepis, identificată ca un posibil vertebrat, prezintă pori care amintesc de cei găsiți în dentină. Euforie în echipă: au găsit primii dinți de vertebrate? Nu chiar atât de repede. Analizând în continuare descoperirile, Haridy descoperă că aceste structuri seamănă mult mai mult cu sensile, organe senzoriale găsite la artropodele moderne, cum ar fi crabii și crabii potcoavă. Anatolepis nu era un pește, ci un nevertebrat! O interpretare greșită care persista din 1996.
O altă fosilă, Eriptychius, un pește primitiv din perioada Ordoviciană, se dovedește mai convingătoare. Tubulii săi nu sunt doar structurați ca sensile, ci conțin și o substanță identificată chimic drept dentină. Bingo. Prin urmare, acest pește purta o adevărată „armură senzorială” – o rețea de senzori mineralizați, asemănători dinților, împrăștiați pe piele. „Acest lucru ne arată că dinții pot fi și senzoriali, chiar și în afara gurii”, rezumă Haridy.
Această descoperire alimentează o dezbatere veche de decenii în biologia evoluționistă: au evoluat dinții din structuri interne spre exteriorul corpului sau invers? Studiul lui Haridy și Shubin favorizează în mod clar a doua ipoteză: dinții sunt o adaptare internă a unui sistem senzorial cutanat extern preexistent, un fel de migrare de la senzorial la masticație. Dinții, așa cum îi cunoaștem, sunt, prin urmare, „senzori tactili” reciclați pentru a ronțăi prada. Acest scenariu evolutiv nu este unic: la rechini și pisici de mare, pielea este presărată cu denticule – structuri similare cu dinții, de asemenea conectate la nervi. Chiar și la somn, Haridy a observat că aceste structuri ale pielii acționau ca adevărate organe senzoriale.
Ideea că dinții nu s-au născut în gură, ci într-o armură senzorială este la fel de poetică pe cât este de puternică. Ea iluminează complexitatea evoluției, unde funcțiile își schimbă sensul în timp și unde natura își reciclează constant invențiile. În loc să fie simple instrumente de mestecat, dinții sunt mărturia unei perioade în care strămoșii vertebratelor înotau, blindați și precauți, în oceane ostile. O perioadă în care a-ți simți mediul era la fel de vital ca și a te hrăni. Și data viitoare când simți durere mușcând dintr-o înghețată, amintește-ți: acel mic șoc senzorial poate fi ecoul îndepărtat al unui pește blindat care, acum sute de milioane de ani, încerca doar să nu fie mâncat.
Poll: Care credeti ca este originea dentilor nostri?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply