Expresia „a avea memoria unui elefant” spune multe despre reputația abilităților de memorare ale acestor animale și nu este o coincidență. Există dovezi că proboscidele încă își mai amintesc găurile de apă pe care le-au vizitat cu zeci de ani în urmă. De asemenea, ele recunosc adesea alte animale pe care nu le-au mai văzut de mult timp. Dar această excelentă memorie socială pe termen lung se extinde și la membrii altor specii? Pentru a afla, cercetătorii conduși de Martin Kränzlin de la Grădina zoologică și botanică Wilhelma din Stuttgart, Germania, au efectuat experimente pentru a vedea dacă elefanții africani de savană (Loxodonta africana) își pot aminti de îngrijitorii lor umani chiar și după mai mult de zece ani. Iar rezultatele au fost surprinzătoare… Ele au fost prezentate într-un articol publicat în Zoobiology.
Pentru multe animale sălbatice, capacitatea de a recunoaște amenințările potențiale sub forma unei alte specii (pe scurt, prădătorii săi) este o abilitate importantă cu consecințe majore. Pentru animalele care trăiesc în grupuri sociale, este de asemenea important să recunoască membrii aceleiași specii și să poată face distincția între indivizi. Elefanții sunt capabili să facă acest lucru. Dar se extinde această abilitate și la oameni? „Există câteva povești fascinante despre elefanții asiatici care sugerează acest lucru”, spune Martin Kränzlin, care a efectuat acest nou studiu ca parte a tezei sale de licență sub supravegherea profesorului Christine Böhmer (Grupul de lucru Zoologie și morfologie funcțională a vertebratelor) la Institutul Zoologic al Universității din Kiel. „De exemplu, s-a raportat că elefanții au aruncat cu pietre în fostul stăpân care nu le-a plăcut atunci când l-au întâlnit din nou mulți ani mai târziu. Cu toate acestea, acestea sunt doar relatări anecdotice; această problemă nu a fost încă studiată științific.”
Pentru a găsi răspunsul, echipa a efectuat o serie de experimente în Serengeti-Park Hodenhagen din Germania. Cercetarea a implicat doi elefanți: Bibi, o mamă de 36 de ani, și fiica sa de 14,75 de ani, Panya. Aceste femele au trăit anterior la Tierpark Berlin, unde au interacționat cu îngrijitorii timp de mai mulți ani înainte de a fi relocate. Atunci când acești indivizi au fost transferați în spații noi, ei au lăsat în urmă îngrijitorii cu care au format legături. Scopul testelor a fost de a verifica dacă, la treisprezece ani de la separare, aceste mamifere mari erau capabile să își amintească foștii îngrijitori.
Timp de 35 de zile, elefanții au fost expuși la diferite tipuri de stimuli senzoriali (auditivi, olfactivi și vizuali) din partea a trei categorii de persoane: îngrijitorii lor actuali, foștii lor îngrijitori și persoane necunoscute. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să evalueze dacă aceste animale pot face distincția între oamenii cunoscuți și cei necunoscuți folosind diferite modalități senzoriale. „I-am contactat pe foștii îngrijitori ai Grădinii Zoologice din Berlin, în total trei masculi”, explică Kränzlin. „Pentru experimentul nostru, aceștia au purtat un tricou timp de opt ore, pe care l-am folosit apoi ca stimul olfactiv. De asemenea, am înregistrat o scurtă propoziție spusă de ei și le-am făcut portrete foto”. Cercetătorii au amplasat apoi două suporturi unul lângă celălalt în afara incintei. Pe unul dintre ele, au prezentat un stimul de la un fost îngrijitor (de exemplu, un tricou purtat sau o imprimare în mărime naturală a unui portret foto). Pe celălalt, au prezentat stimulul corespunzător de la o persoană necunoscută elefanților.
Animalele puteau vedea cele două suporturi din incinta lor, dar nu le puteau atinge cu trompa. Cu toate acestea, ele încercau în mod regulat să facă acest lucru pentru a se uita mai atent la stimulii prezentați. „Am filmat comportamentul fiecărui elefant pe care l-am testat. Am folosit apoi înregistrările video pentru a analiza cât de des și pentru cât timp animalul și-a întins trompa spre suporturi”, relatează cercetătorul. Scopul acestei instalații a fost de a testa o ipoteză: dacă stimulul prezentat pare familiar pachidermului testat, acesta ar trebui să trezească un interes mai mare, iar animalele ar trebui să încerce să ajungă la ele mai des și pentru mai mult timp. Și acest lucru era adevărat… dar numai dacă stimulul prezentat era un tricou, deci olfactiv. Pe de altă parte, nu au existat diferențe semnificative din punct de vedere statistic între reacțiile lor la fotografii portret și la propoziții vorbite. Acest lucru nu este pe deplin surprinzător, deoarece aceste mamifere au un excelent simț al mirosului, în special cele care trăiesc în savana africană. De fapt, ele au unul dintre cele mai dezvoltate și mai acute simțuri olfactive din regnul animal. Pe de altă parte, vederea lor este relativ încețoșată. „Rezultatele noastre sunt un indiciu clar că elefanții își pot aminti cel puțin mirosul foștilor lor gardieni, chiar și după zeci de ani”, rezumă profesorul Christine Böhmer. „Cu toate acestea, sunt necesare studii suplimentare care să implice un număr mai mare de indivizi pentru a confirma rezultatele.
Cu toate acestea, este surprinzător faptul că, atunci când au fost confruntați cu înregistrări ale vocilor îngrijitorilor care spuneau fraze simple, elefanții nu au arătat nicio preferință semnificativă pentru vocile foștilor lor îngrijitori față de cele ale străinilor. Aceste animale folosesc vocalizele pentru comunicarea pe distanțe lungi și pot recunoaște animalele conspecifice după strigătele lor, dându-le și nume. Prin urmare, sunetele sunt esențiale pentru aceste animale masive. Prin urmare, cercetătorii au emis ipoteza că este posibil ca elefanții să fi acordat mai multă atenție sunetului general decât caracteristicilor specifice ale vocii sau că recunoașterea auditivă a oamenilor poate fi mai puțin dezvoltată decât memoria olfactivă. Totuși, acest lucru nu este încă clar.
Elefanții din grădinile zoologice dezvoltă adesea legături puternice cu oamenii care au grijă de ei. Studiile arată chiar că aceste relații apropiate pot reduce nivelul de stres și pot îmbunătăți bunăstarea animalelor. Descoperirea faptului că aceștia își pot aminti de îngrijitorii pe care nu i-au văzut de ani de zile sugerează că aceste legături sunt chiar mai profunde decât se credea anterior. Prin urmare, rezultatele sunt foarte interesante pentru gestionarea grădinilor zoologice. Într-adevăr, dacă pachidermele chiar își amintesc de acești oameni atât de mult timp, acest lucru sugerează că ei sunt foarte importanți pentru animale. O relație stabilă cu îngrijitorii lor umani poate avea un efect foarte pozitiv asupra bunăstării indivizilor aflați în captivitate și poate conduce la noi abordări ale gestionării acestor relații. Acest lucru poate fi deosebit de important atunci când animalele sunt transferate de la o instituție la alta. De exemplu, grădinile zoologice pot lua în considerare posibilitatea de a permite îngrijitorilor să viziteze elefanții pe care i-au îngrijit în timpul tranzițiilor stresante, cum ar fi relocările.
În sălbăticie, elefanții pot distinge între grupurile umane amenințătoare și cele neamenințătoare. De fapt, conform unui alt studiu publicat în 2014, ele își amintesc chiar și anumite etnii umane, sexul și vârsta din indiciile acustice ale vocilor umane. Prin urmare, pe baza experiențelor lor anterioare, ele pot recunoaște vocile dușmanilor lor și pot deveni suspicioase sau chiar agresive față de aceștia. Deși a fost realizată pe un eșantion mic și, prin urmare, necesită lucrări mai detaliate, această nouă cercetare întărește ideea că aceste animale păstrează amintiri pe termen lung despre indivizi umani, care le pot influența comportamentul în timpul întâlnirilor dintre oameni și animale sălbatice. Prin urmare, această capacitate de memorare oferă o nouă linie de gândire pentru atenuarea interacțiunilor negative dintre oameni și elefanți, în special în zonele în care conflictul dintre cele două specii este o problemă (cum ar fi în anumite părți ale Africii și Asiei).
