În toamna lui 2016, Elon Musk, celebrul antreprenor din spatele SpaceX și Tesla, prezenta la Guadalahara planurile pentru instalarea primului oraș marțian. Proiectul extrem de îndrăzneț presupune ca în anul 2026 primii oameni să ajungă pe Planeta Roșie, iar în următorii 40-100 de ani să fe duși acolo… un milion de oameni!
Cât de realist este acest plan?
Discursul lui Elon Musk nu a fost doar un punct de cotitură al explorării spațiale, ci a fost doar evenimentul ce a marcat schimbarea care a început deja în ultimii ani, marcând pentru cărțile de istorie ziua în care omenirea a început să vorbească serios despre plecarea spre Marte.
Obișnuiam să revăd obsesiv discursul președintelui american John F. Kennedy în care acesta mobiliza națiunea americană într-o nebunească cursă spre Lună, pentru a demonstra superioritatea tehnologică de cealaltă parte a Cortinei de Fier. De data aceasta, Elon Musk nu are nici eleganța lui Kennedy, nici carisma lui Steve Jobs, dar reușește să se transforme pe scenă într‑un Mesia tehnologic (în ochii unora), capabil să energizeze masele de oameni, cu toată stângăcia lui de șoarece de bibliotecă timid.
Musk nu minte ca un politician și nici nu încearcă să îți vândă un produs de care poate nu ai nevoie, Musk visează să ajungă pe Marte și este unul dintre primii muritori care nu doar că vrea, dar știe cum să o facă și are și mijloacele necesare pentru această aventură. A declarat chiar că finanțarea visului său este singurul motiv pentru care acumulează avere, iar asta îl face deja parte a unei noi rase de oameni de afaceri.
Și visul este unul nebunesc.
Dacă ar fi venit din oricare altă parte, chiar și din partea unei agenții spațiale, aș fi considerat că nu merită atenție. Planul lui Musk este chiar mai ambițios decât al celor de la Mars One (care, deși a generat foarte multă atenție inițial, este complet lipsit de orice susținere tehnică sau financiară), însă, spre deosebire de Mars One, Musk explică pas cu pas cum are de gând să ajungă pe Marte.
Detaliază tehnic fiecare pas, cunoaște problemele pe care le va întâmpina și are cunoștințe tehnice solide, așa că, atunci când visează, o face totuși riguros. Își construiește singur uneltele de care are nevoie (motorul de rachetă, racheta în sine) și chiar revoluționează industria în încercarea sa de a optimiza costurile, prin returnarea pe rampa de lansare a rachetelor folosite, o manevră nemaiîntâlnită până la SpaceX.
Elon Musk este conștient de riscuri, știe ce înseamnă eșecul și spune de la bun început că nu crede că va realiza tot ce ne promite, dar că încearcă să nu devieze prea mult de la plan.
Care este așadar planul lui Elon Musk?
Dacă nu ați trăit pe Marte până acum sau dacă nu ați citit știrile, aflați că SpaceX intenționează să construiască cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată, pentru a lansa 100 de oameni spre Marte. Da, ați citit bine, 100 de oameni lansați deodată spre Marte, la bordul unor vehicule capabile să facă acest drum dus-întors de câteva zeci de ori. Și asta în prima fază, pentru că în versiunile ulterioare se are în vedere transportul a 200-250 de oameni. În acest ritm, Elon Musk speră ca până în 2060 să avem pe Marte primul oraș, în care să locuiască 1 milion de oameni.
Pe mine unul mă sperie aceste cifre și mă fac să-l privesc pe Elon Musk extrem de sceptic. Pe de altă parte, nu știu câți credeau în 1962 în planul președintelui Kennedy, când URSS avea un avans considerabil și experiența americană în spațiu se limita la cele 15 minute suborbitale ale lui Alan Shepard. NASA ne promite că ajunge pe Marte undeva după 2030 cu cea mai scumpă rachetă construită vreodată și nici o altă națiune nu promite ceva mai îndrăzneț.
În termeni realiști, NASA nu va ajunge pe Marte mai devreme de 2035, din moment ce în prezent nu are nici un plan conturat, nu a mai lansat astronauți de pe pământ american de câțiva ani și noua rachetă nu este încă finalizată. Planurile NASA erau etaloanele în acest domeniu, totul se raporta la ce putea NASA să facă. Dar, cum spuneam la început, lucrurile se schimbă într-un mod foarte alert.
Din agenția spațială care inspira generații și care trimitea oameni pe Lună, NASA devine un mamut birocratic, dirijat de interese politice, care pare să-și fi pierdut capacitatea de concentrare pe obiective pe termen mediu și lung. Alegerile prezidențiale din SUA sunt ca o maree care dirijează acțiunile NASA, care creează și recreează planuri, dar nu poate duce nimic la sfârșit. Însă explorarea spațiului cosmic devine un teritoriu dinamic, deschis afacerilor și apar lupii tineri: Elon Musk, Jeff Bezos sau Robert Bigelow, miliardari care preferă să investească în vise și să lase astfel în urma lor dacă nu colonii marțiene, măcar tehnologii noi.
Cei trei piloni ai planului lui Musk
Una din aceste tehnologii este reutilizarea rachetei, reduce semnificativ costurile de transport. O analogie foarte folosită în ultimul timp și extrem de potrivită în același timp este cea a industriei aviatice: cât credeți că ar costa un bilet de avion dacă după fiecare cursă avionul ar fi distrus? Elon Musk speră să refolosească de 1.000 de ori lansatorul și de 100 de ori nava marțiană, coborând astfel costurile unei călătorii de la sume de zeci de miliarde de dolari la câteva sute de mii de dolari.
Reutilizarea rachetei este unul dintre cei trei piloni pe care se sprijină planul lui Musk.
Al doilea este dezvoltarea unui motor potrivit, nu doar capabil să dezvolte suficientă putere, dar care să funcționeze cu un combustibil care poate fi pregătit pe Marte. SpaceX lucrează deja de câțiva ani la Raptor, un motor care funcționează cu metan, nu pentru că metanul ar fi mai cool decât alte tipuri de combustibil, dar acest gaz poate fi obținut pe Marte și astfel nu va trebui să fie transportat de pe Pământ combustibilul necesar întoarcerii navei. Iată deci cum planul prinde contur din piesele de puzzle pe care Musk le pregătea deja de ani buni.
Al treilea pilon îl reprezintă alimentarea navelor pe orbita terestră, adică transferul de combustibil, dar îndrăznesc să spun că acesta este de departe cel mai simplu lucru de realizat dintre celelalte enumerate mai sus. Manevra nu este una simplă, dar este în totalitate realizabilă cu tehnologia actuală.
Riscurile planului pentru Marte
Elon Musk nu se ferește să recunoască faptul că vor exista victime umane în această aventură, ceva ce NASA se ferește mereu să recunoască direct. Întrebat cum rezolvă problema radiațiilor cosmice, Musk nu oferă un răspuns clar, dar este destul de limpede că, dacă ai de gând să mergi pe Marte, poți întâlni acolo probleme mult mai severe decât potențialul cancer generat de radiația cosmică și că, dacă nu ești dispus să îți asumi acest risc, atunci poate nu ar trebui să îți părăsești planeta.
Există de asemenea și riscul ca o lansare eșuată să ducă la pierderea a peste 100 de vieți. Dar putem să continuăm analogia cu avioanele și să ne amintim că se mai întâmplă totuși ca cel puțin o dată pe an un avion de linie să se prăbușească și să curme viața a sute de pasageri. Ce se întâmplă în acest caz, renunțăm la a mai zbura? Nu, ne asigurăm că nu mai repetăm aceleași greșeli și facem zborurile mai sigure pe viitor.
Am pierdut echipaje în drumul nostru spre Lună (Apollo 1), am pierdut navete spațiale, ba chiar și rușii au pierdut cosmonauți la bordul capsulei Soyuz, dar asta nu înseamnă că renunțăm la a mai trimite nave pe orbita Pământului. Vom pierde oameni și în drum spre Marte și trebuie să acceptăm acest lucru, deschis, fără menajamente.
Nu cred că vom avea 1 milion de oameni pe Marte în 2060. Nu cred că Elon Musk va reuși să lanseze rachete cu 100 de oameni la bord în următorii ani. În același timp, nu știu cine credea în 2010, după prima lansare Falcon 9, că SpaceX va reuși să aducă înapoi pe rampa de lansare o rachetă folosită pentru a trimite pe orbită sateliți. Desigur, este o mare diferență între manevra de recuperare a unei rachete și o lansare a unui echipaj format din 100 de persoane.
Dar lumea a râs cândva și de Jules Verne.
