De zeci de ani, astronomii știu că Calea Lactee nu este singură în spațiu. Aproximativ 60 de galaxii satelit — obiecte compacte, slabe, adesea denumite galaxii pitice — orbitează deja galaxia noastră. Însă, potrivit unui nou studiu realizat de cosmologi de la Universitatea Durham, ar putea exista mult mai multe, poate chiar peste o sută, care rămân invizibile instrumentelor noastre. Aceste „galaxii dispărute” nu sunt doar o curiozitate astronomică: potențiala lor existență alimentează o dezbatere fundamentală în cosmologie. Dacă sunt reale, ele ar putea confirma — sau pune sub semnul întrebării — modelul cosmologic dominant, cunoscut sub numele de Lambda-CDM (cu materie întunecată rece).
Modelul Lambda-CDM susține că toate galaxiile, mari sau mici, se formează în interiorul unor halouri invizibile de materie întunecată. Această materie, deși nu emite sau reflectă lumină, este considerată a reprezenta aproximativ 85% din materia din Univers, existența sa fiind dedusă din efectele gravitaționale asupra galaxiilor, roiurilor stelare și chiar asupra luminii. Haloul de materie întunecată al Căii Lactee acționează ca o rețea gravitațională, capturând numeroase galaxii pitice de-a lungul miliardelor de ani. Cu toate acestea, doar câteva zeci dintre acești sateliți au fost detectați până acum — o discrepanță cunoscută drept „problema sateliților lipsă”. Este aceasta o limitare a modelului sau doar un artefact al observațiilor? La această întrebare au încercat să răspundă cercetătorii de la Durham.
Folosind simularea Aquarius — una dintre cele mai detaliate simulări ale distribuției materiei întunecate într-un halou galactic similar cu cel al Căii Lactee — echipa a integrat și codul GALFORM, care simulează formarea galaxiilor urmărind procese precum răcirea gazului, formarea stelelor și acumularea materiei. Astfel, au reconstruit istoria evolutivă a galaxiilor pitice din jurul Căii Lactee și au ajuns la o concluzie clară: ar putea exista între 80 și peste 100 de galaxii satelit suplimentare. Dacă nu le vedem, nu este pentru că nu există, ci pentru că au devenit aproape invizibile.
De-a lungul epocilor, aceste galaxii minuscule au traversat în mod repetat haloul gravitațional al Căii Lactee. La fiecare trecere, au pierdut masă, stele și materie întunecată, smulse de forțele gravitaționale. Unele au fost aproape complet absorbite, altele abia mai supraviețuiesc, transformate în insule de stele abia detectabile. Tocmai această luminozitate extrem de slabă le face greu de observat cu instrumentele actuale.
Totuși, situația s-ar putea schimba odată cu punerea în funcțiune a Observatorului Vera Rubin, echipat cu cea mai mare cameră digitală construită vreodată pentru astronomie. Cu o sensibilitate deosebită pentru obiecte slabe, el ar putea confirma sau infirma existența acestor sateliți fantomatici. Miza este uriașă pentru cosmologi: o astfel de descoperire ar valida modelul Lambda-CDM și ar consolida încrederea în capacitatea matematicii, fizicii și supercomputerelor de a prezice structuri încă invizibile ale Universului. După cum afirmă Carlos Frenk, coautor al studiului, o confirmare ar fi „un succes remarcabil pentru teorie”.
Această cercetare reamintește că viziunea noastră asupra Universului este încă extrem de limitată. Ceea ce putem observa reprezintă doar o fracțiune infimă din ceea ce există cu adevărat. În anii următori, descoperirile viitoare vor completa, fără îndoială, această imagine. Galaxiile satelit ascunse nu sunt doar puncte de lumină pe cer — ele sunt martori ai istoriei tulburate a galaxiei noastre și chei esențiale pentru înțelegerea arhitecturii invizibile care guvernează cosmosul.
Poll: Care este cel mai mare mister legat de existența galaxiilor satelit invizibile ale Căii Lactee?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply