Cercetătorii de la Institutul de Astronomie Max Planck, din Heidelberg, Germania, au descoperit două planete uriaşe, asemănătoare lui Jupiter, având o vârstă estimată la 12,8 miliarde de ani…

 

Astronomii Institutului Max Planck au descoperit de curând, prin metoda vitezei radiale (Spectroscopia Doppler), semnăturile a două planete mari şi ale unei stele, numite HIP 11952.

Una dintre cele două lumi este aproape cât Jupiter şi termină o revoluţie în aproximativ şapte zile, iar cealaltă este de trei ori cât Jupiter şi are o perioadă de revoluţie de nouă luni şi jumătate.

Cei doi giganţi gravitează în jurul unei stele, la o distanţă de 375 de ani lumină de noi şi sunt cele mai vechi planete descoperite până în prezent. Steaua şi probabil cele două planete s-au format la începuturile Universului, la mai puţin de un miliard de ani de la Big Bang: „nici Calea Lactee nu era încă formată complet la acel moment” afirmă conducătorul studiului, Johny Setiawan, de la Institutul Max Planck.

Totuşi, există posibilitatea ca cele două lumi să fie mai tinere, dacă s-au format la mult timp de la naşterea astrului, însă acest lucru este puţin probabil, susţin savanţii: „de regulă, planetele se formează la scurt timp după formarea stelei…există posibilitatea formării unei generaţii noi de planete după moartea unei stele, dar această posibilitate încă nu este confirmată.”

Descoperirea indică posibilitatea formării planetelor la începuturile Universului, în ciuda faptului că stelele în acele vremuri ducea lipsa unor elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul: „în cazul lui HIP11952, fierul se regăseşte în procent de 1% faţă de Soare” susţine Setiawan.

Ideea naşterii unor planete în aceste condiţii contrazice teoria general acceptată a acreţiei, potrivit căreia este nevoie de elemente grele pentru formarea planetelor.

\"(w540)

Teoria acreţiei a fost acceptată având în vedere faptul că cele mai multe stele care găzduiesc planete sunt relativ tinere şi conţin cantităţi medii spre mari de metale. Domnul Setiawan afirmă însă că acest model este general acceptat de astronomi doar pentru simplul fapt că vânătorii de planete caută în general stele tinere, precum Soarele: „pentru a lămuri disputa, e necesar să căutăm planete în jurul unor stele mai bătrâne, sărace în metale”.

Studiul cercetătorilor de la Institutul Max Planck a fost integral publicat în revista Astronomy & Astrophysics.

 

Sursa

Upgrade