În vastitatea copleșitoare a Căii Lactee, la peste 3.000 de ani-lumină de Pământ, o planetă uriașă se rotește tăcut în jurul unei stele mici și reci. Invizibilă pentru telescoapele obișnuite, ea a fost totuși descoperită datorită unei predicții vechi de mai bine de un secol: teoria relativității generale a lui Albert Einstein. Numele ei? AT2021uey b. Povestea? Cu totul ieșită din comun.
AT2021uey b este o exoplanetă – adică o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Aproximativ de dimensiunea lui Jupiter, ea gravitează în jurul unei pitice roșii, o stea discretă și rece, aflată la periferia galaxiei. Orbita sa este neobișnuit de lentă: are nevoie de peste 11 ani tereștri (aproape 4.200 de zile) pentru a face o rotație completă. Dar ceea ce o face cu adevărat remarcabilă nu este doar traiectoria sau masa ei impresionantă, ci locul în care se află: o regiune galactică „săracă în metale”, adică lipsită de elementele grele considerate până acum esențiale pentru formarea planetelor. Până de curând, se credea că în astfel de zone nu prea pot apărea lumi de acest gen. Dar AT2021uey b contrazice acest dogmă.
Și nu a fost descoperită prin metodele clasice – nu a trecut vizibil prin fața stelei, nu a fost trădată de fluctuații de lumină detectabile cu telescoapele optice. A fost descoperită datorită unui fenomen rar și subtil: microlentila gravitațională.
Acest efect, prezis de Einstein în teoria relativității generale, pornește de la o idee fascinantă: gravitația deformează țesătura spațiu-timpului, iar această deformare poate curba lumina. Dacă o planetă se aliniază perfect între o stea îndepărtată și un observator de pe Pământ, gravitația sa acționează ca o lupă cosmică, amplificând pentru câteva clipe lumina stelei din spate. În 2021, telescopul spațial european Gaia a detectat o asemenea variație minusculă de lumină – un vârf aproape pierdut în zgomotul datelor. Dar pentru echipa de astronomi de la Universitatea din Vilnius, a fost un semn promițător.
„Acest tip de muncă cere expertiză, răbdare și – sincer – puțin noroc”, spune Marius Maskoliūnas, coautor al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics. Fenomenul este extrem de rar, pentru că presupune o aliniere aproape perfectă între trei corpuri cerești. Iar în 90% dintre cazuri, semnalele observate aveau alte explicații. Dar, comparând datele de la Gaia cu observațiile făcute de la Observatorul Molėtai din Lituania, cercetătorii au confirmat: ceea ce vedeau era umbra gravitațională a unei planete. O planetă de 1,3 ori mai masivă decât Jupiter, aflată departe de o stea rece, într-o zonă a galaxiei în care nimeni nu se aștepta să găsească așa ceva.
Această descoperire sfidează din nou așteptările. De la identificarea primei exoplanete în jurul unei stele de tip solar, în 1995, astronomii au fost nevoiți să-și revizuiască teoriile. Inițial, se credea că toate sistemele planetare seamănă cu al nostru. Dar realitatea s-a dovedit mult mai variată și mai surprinzătoare. „Am aflat că multe sisteme planetare sunt complet diferite de al nostru”, explică Edita Stonkutė, coordonatoarea proiectului. AT2021uey b confirmă acest lucru și arată că lumi masive pot apărea chiar și acolo unde credeam că formarea planetelor este improbabilă.
Metodele clasice ne permit să identificăm mii de exoplanete – dar în general pe cele apropiate, calde, vizibile. Microlentilele gravitaționale ne oferă însă acces la o populație ascunsă de planete: îndepărtate, întunecate, invizibile altfel. Planete care nu emit lumină, nu reflectă căldură, nu se trădează decât prin umbra fugară a unei alinieri perfecte.
„Imaginați-vă o pasăre care zboară prin fața voastră. Nu o vedeți, dar îi vedeți umbra pe un perete. Și, din acea umbră, deduceți forma și traiectoria”, spune poetico-științific Maskoliūnas. Grație acestui joc de umbre cosmice, putem astăzi detecta ceea ce odinioară părea de nedetectat.
Poll: Care este cel mai captivant aspect al descoperirii planetei AT2021uey b?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply