4.9
(7)

Găurile negre supermasive sunt extrem de lacome și atunci când ”mănâncă” multă materie din spațiul din vecinătatea lor pot ejecta jeturi de mare energie în Universul înconjurător. De curând cercetătorii au descoperit unul dintre cele mai puternice jeturi observate vreodată. El provine de la o gaură neagră supermasivă aflat la o distanță de 3,8 miliarde de ani lumină. Acest jet declanșează formarea unui lanț uriaș de roiuri stelare.

Gaura neagră face parte dintr-un grup mare de galaxii, numit SDSS J1531, care este alcătuit din sut e de galaxii individuale. O echipă de cercetători a folosit telescopul spațial Chandra, care vede Universul în domeniul radiațiilor X și spectrograful GMOS (Gemini Multi-Object Spectrograph) alături de rețelele de radiotelescoape LOFAR (Low Frequency Array), ALMA (Atacama Large Millimeter and submillimeter Array) și VLA (Very Large Array) – astronomii au putut stabili că două dintre galaxiile centrale se aflau în coliziune. Ciocnirea a activat gaura neagră supermasivă din centrul uneia dintre galaxii, care a dus la generarea unui jet extrem de puternic. Pe măsură ce jetul se deplasează prin spațiu, el antrenează gazul fierbinte din jur departe de gaura neagră. Acest  fenomen a dus la apariția unui lanț de 19 superroiuri stelare tinere, care înconjoară cele două galaxii ca un șirag cu mărgele.

Aceasta este o imaginea grupului de galaxii SDSS J1531 în domeniul radiațiilor X, luminii vizibile și radio. Punctele portocalii neclare de diferite dimensiuni sunt împrăștiate pe un fundal negru. Aceste puncte portocalii reprezintă galaxii întregi. În apropierea centrului imaginii, două galaxii centrale apar ca puncte albe strălucitoare. Roiurile de stele, asemănătoare cu mărgele pe un șirag în nuanțe de albastru electric, se extind în spațiu dinspre cele două galaxii, apoi se îndoaie ușor. Norii de lumină albastră, raze X și lumină radio roz închis înconjoară ambele galaxii.

În lucrarea lor, care va fi publicată în ediția din 1 martie a revistei The Astrophysical Journal, echipa de cercetători arată că mediul dinamic al grupului de galaxii SDSS J1531 oferă un laborator foarte bun pentru a studia ciocnirile intergalactice. modelul matematic prezentat în lucrare arată că gazul fierbinte a fost împins departe de gaura neagră unde s-a răcit. Sub efectele gravitaționale ale celor doă galaxii care se ciocnesc gazul a fost comprimat de-a lungul unor linii curbe, ducând astfel la formarea roiurilor de galaxii sun forma ”șiragului de mărgele”.

Deocamdată astrofizicienii au putut observa doar datele corespunzătoare unui singur jet, dar se știe că găurile negre supermasive generează perechi jeturi. Din acest motiv cercetătorii vor să colecteze și mai multe date pentru a identifica prezența celui de-al doilea jet.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.9 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 7

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?