De încălzirea globală s-a vorbit mult în ultima perioada și ne-am familiarizat deja cu posibilele sale efecte negative. Totuși, potrivit unui nou studiu, din care reiese că temperatura afectează în mod direct talia animalelor, se naște acum și probabilitatea ca temperaturile globale aflate în creștere să determine o micșorare generală a speciilor și, implicit, a omului, din punct de vedere al dimensiunilor coroporale.
Este cunoscut, spre exemplu, faptul că la începuturile erei mamiferelor, caii au luat ființă având dimensiuni similare cu cele ale unei pisici din zilele noastre, cântărind circa 4-5 kg și înălțându-se numai câțiva centimetri de la sol. Apoi, s-au făcut chiar și mai mici de atât, în urma temperaturilor crescânde din Eocen, pentru ca, odată cu răcirea Pământului, să crească treptat, dimpreună cu alte specii, până când au atins dimensiunile pe care le putem observa astăzi.
În cazul a circa trei sferturi dintre mamifere, așa-numita regulă a lui Bergmann postulează cu animalele sunt mai mici în climate calde și mai mari în cele reci. Dar, se duce de mult timp o dezbatere aprinsă privitoare la motivele acestui lucru și dacă temperatura este cauza directă a transformării anatomice, sau aceasta se întâmplă ca rezultat indirect, din pricina unor factori precum abundența hranei și conservarea energiei calorice. Cercetătorul Ross Secord și colegii săi de la Universitatea din Lincoln, Nebraska, SUA, au încercat să facă lumină în acest caz.
Cu 56 de milioane de ani în urmă, Pământul s-a încălzit în timpul unei faze cunoscută drept „Maximul Termic din Paleocen-Eocen” (PETM). Atunci, nivelul dioxidului de carbon s-a ridicat și temperaturile globale medii au crescut cu circa 5-10 grade Celsius. Cel puțin în cazul cailor, talia a scăzut odată cu creșterea termică.
Calul mic din imeginea de mai sus se numește Sifrhippus sandrae și reprezintă cea mai veche specie cabalină cunoscută. După sosirea sa în America de Nord și în Europa din regiuni cu altitudini mari, corpul i s-a micșorat cu circa 30% pe parcursul următorilor 130.000 de ani. Oamenii de știință au luat în considerare seceta habitatelor, presiunea atmosferică și chiar conținutul nutritiv al plantelor consumate de Sifrhippus, pentru a concluziona în final că temperatura a reprezentat principalul factor de determinare a evoluției taliei speciei în cauză.
Deci, înseamnă acest lucru că încălzirea globală ne va face pe toți mai mici? Dacă da, această ipoteză ne-ar întoarce cumva la inocență. Oameni mai mici ar avea nevoie de mai puțină hrană. Deci ne-ar trebui terenuri mai restrânse pe care să o cultivăm. Am folosi atunci mai puțini fertilizatori și ne-ar trebui mai puține fabrici care să construiască mai puține tractoare, pe care să le folosim pentru a ara câmpurile de pe care am recolta cantitățile reduse de hrană. Mai puține fabrici ar însemna necesități reduse de energie, deci emisii de dioxid de carbon mai mici și atunci… o mai blândă încălzire globală?
Perspectiva poate părea chiar hilară, dar știind că atât viața (omul, în speță), cât și natura se adaptează și tind mereu la echilibru, pe măsură ce posibilitățile de reparare se împuținează, nu este imposibil să se petreacă și un astfel de scenariu, în care oamenii, și nu numai, să își reducă natural dimensiunile (dacă nu numărul), pentru a supraviețui și pentru a se adapta noilor condiții.
