Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București vă invită joi, 16 februarie, ora 19.30, la o conferință-eveniment cu charismaticul dirijor și povestitor Tiberiu Soare, care ne va vorbi despre opera “Boema” și autorul acesteia, Giacomo Puccini.
“Boema a fost considerată de către foarte mulți specialiști ca fiind opera cea mai apropiata de perfecțiune în construcție și expresie muzicală. Ideea centrală a operei este, de fapt, melancolia provocată de scurgerea timpului, nostalgia cu sensul grecescului “nostos”, ne spune Tiberiu Soare.
Tiberiu Soare este unul dintre cei mai valoroși și cunoscuți dirijori din tânăra generație. Dincolo de talentul de dirijor, Tiberiu este un povestitor pasionat si pasionant, capabil să apropie publicul larg de opera marilor compozitori într-o formă neconvențională, erudită dar și cu umor.
Acest eveniment este al doilea dintr-o serie de șase conferințe ce se vor desfășura lunar în Sala Studio a Operei Naționale București, din ianuarie până în iunie 2012.
Programul cultural “Pentru ce mergem la Operă?”, inițiat de Fundația Calea Victoriei împreună cu Tiberiu Soare și gazduit cu generozitate de ONB, își propune să inițieze tinerii și publicul larg în frumusețea și complexitatea muzicii de operă, prin abordarea tematicii ei în cadrul unor conferințe-eveniment. Noutatea proiectului constă în abordarea tematicii muzicii de operă într-o manieră interactivă și relaxată, ce permite apropierea publicului de un stil de muzică pe cât de spectaculos pe atât de greu accesibil pentru cei neinițiați.
Subiectele/Operele abordate în cadrul conferințelor fac parte din repertoriul actual al Operei Naționale București, astfel încât, după familiarizarea cu câteva noțiuni teoretice și istorice în cadrul conferințelor susținute de Tiberiu Soare, participanții pot vedea sau revedea cu alți ochi operele aduse în discuție, consolidându-și cunoștințele prin experiența personală.
Programul conferințelor din cadrul acestui proiect este următorul:
3. Romantismul transpus în mișcare in “Giselle” de Adolphe Adam –15 martie
4. Iubire, atrocitate și grandoare în “Turandot” de G. Puccini – 19 aprilie
5. “L’Elisir d’Amore”: iubire, magie și alte iluzii, de Gaetano Donizetti – 17 mai
6. Commedia dell’Arte întâlnește muzica în “Barbierul din Sevilla” de G. Rossini – 14 iunie