Pentru o lungă perioadă de timp, cercetătorii au presupus că mai mulți factori, precum vânătoarea umană, pierderea habitatului și schimbările climatice, au contribuit la dispariția mamuților în timpul ultimei glaciațiuni. O nouă ipoteză surprinzătoare și neașteptată sugerează un alt potențial vinovat: febra fânului (rinita alergică). Oamenii de știință au sugerat că creșterea cantității de polen după ultima epocă glaciară ar fi putut juca un rol în declinul acestor animale mari, provocând alergii care le-ar fi afectat supraviețuirea.
După sfârșitul ultimei ere glaciare, în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, clima lumii s-a încălzit semnificativ. Această schimbare climatică a dus la o transformare radicală a mediului în care trăiau mamuții. În regiunile acoperite anterior de gheață și zăpadă, vegetația a început să înflorească, aducând cu sine o creștere masivă a polenului din aer. Polenul, bine cunoscut astăzi ca declanșator al febrei fânului la oameni, ar fi putut avea atunci un impact asupra mamuților. Conform unui studiu recent, publicat în Earth History and Biodiversity, acest aflux de polen ar fi putut provoca reacții alergice mamuților, blocându-le nasul și limitându-le capacitatea de a respira liber sau de a mirosi corespunzător. Deși surprinzător, acest fenomen ar fi putut avea consecințe mult mai grave decât ne imaginăm. Pentru mamuți, capacitatea de a mirosi era esențială pe mai multe planuri. Oamenii de știință sugerează că nasul înfundat al mamuților le-ar fi putut afecta capacitatea de a găsi hrană, de a-și localiza partenerii pentru reproducere și chiar de a detecta prădătorii. Dacă mamuții nu își puteau simți corect mediul, deveneau vulnerabili pe mai multe planuri.
Cercetătorii merg mai departe și sugerează că efectul polenului asupra sistemului lor respirator ar fi putut, de asemenea, să le reducă șansele de reproducere. La multe mamifere, simțul mirosului joacă un rol crucial în reproducere, în special în detectarea feromonilor emiși de potențialii parteneri. Dacă mamuții ar fi fost incapabili să detecteze aceste semnale, capacitatea lor de reproducere ar fi fost grav redusă. Cu mai puține nașteri și o populație îmbătrânită, numărul mamuților ar fi scăzut rapid. Pentru a susține această teorie, cercetătorii au studiat mostre de țesut congelat de la mai multe animale din epoca glaciară, inclusiv mamutul lânos, rinocerul lânos și alte specii. În aceste țesuturi, ei au descoperit urme de proteine legate de sistemul imunitar similare cu cele pe care le asociem astăzi cu reacțiile alergice la mamiferele moderne.
Cercetătorii au găsit, de asemenea, urme de plante precum Oxytropis sordida, o specie cunoscută pentru faptul că provoacă alergii la multe mamifere moderne. Această legătură între vegetația postglaciară și reacțiile alergice la mamiferele dispărute întărește ideea că alergiile, inclusiv febra fânului, ar fi putut contribui la dispariția mamuților. Totuși, această nouă ipoteză nu înlocuiește teoriile existente. Dispariția mamutului este probabil rezultatul unei combinații de factori. Pe lângă schimbările climatice și creșterea polenului, alți factori, cum ar fi vânătoarea excesivă de către oameni, consangvinizarea din cauza populației reduse și erodarea habitatului lor, au jucat cu siguranță un rol major în dispariția lor. Cu alte cuvinte, ipoteza febrei fânului nu face decât să adauge un alt factor.
Pentru a consolida această ipoteză, cercetătorii speră să găsească într-o zi urme ale unei proteine numite imunoglobulină E, un indicator direct al reacțiilor alergice. Deși această proteină nu a fost niciodată descoperită în eșantioane fosile, detectarea ei ar putea furniza dovezi suplimentare că mamuții sufereau de alergii. Cercetările actuale se concentrează și pe alte aspecte, cum ar fi capacitatea mamuților de a face față toxinelor vegetale prezente în dieta lor. În plus față de polen, acestea ar fi putut slăbi mamuții și le-ar fi îngreunat și mai mult supraviețuirea într-un mediu în schimbare.