0
(0)

Mai puțin de 2% dintre fosilele descoperite vreodată pe Terra au fost conservate în roci vulcanice, ceea ce la face extrem de rare și de valoroase. Una dintre aceste fosile a fost identificată recent în Turcia, și aparține unui rinocer preistoric de acum 9,2 milioane de ani.

 

Rinocerul în cauză a făcut parte din specia rinocerul mediteraneeni, specie extinctă azi, comună însă ăn acea perioadă de timp. Interesante sunt caracteristicile acesteia, care trădează modul cumplit în care a murit uriașul mamifer. Practic, rinocerul a fost supus unor temperaturi de circa 500 grade Celsius de către sucergerile piroclastice asemănătoare celor de la Pompeii. Moartea a fost aproape instantanee, urmată de deshidratarea severa produsă de căldura erupției. Ulterior, corpul s-a dezmembrat în cenușa vulcanică extrem de fierbinte iar craniul s-a separat de restul trupului.

Scurgerea piroclastică a mutat apoi craniul la circa 30 de kilometri de locul erupției, loc în care a și fost descoperit luna aceasta. Chiar dacă anumite fosile au păstrat, în stare fosiliziată, părți moi ale organismului, celor prezervate în cenușa vulcanică le este imposibil să păstreze aceste caracteristici, ceea ce le face cu atât mai rare.

Sursa: Science Daily

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here