Cu ceva vreme în urmă vă prezentam o teză de doctorat înfiorătoare („Condiționarea psihosomatică. Psihodiagnoză și intervenție”), compusă dintr-o înșiruire de năzbâtii evidente. Pentru partea ”experimentală” a tezei era folosit un dispozitiv minune, la rândul său o năzbâtie: camera GDV (Gas Discharge Visualisation), pentru ”evaluarea psihocâmpului cuantic uman”.
Într-o altă teză de doctorat, intitulată ”Psihologia Sonoluminică – Un Proiect de Psihologie cuantică”, găsim același dispozitiv exotic. V-am vorbit și despre năzbâtiile de acolo. Dacă tezele de doctorat amintite țin de o evidentă pseudoștiință, poate că acest instrument ”științific” este unul valabil, bazat pe dovezi clare. Să vedem…
În lucrarea ”Highlighting the psycho-quantum mode of psycho-therapeutic action for improving the specific human quantum field parameters”, publicată în revista ”Romanian Journal of Experimental Applied Pshychology”, vol. 3., nr. 4, 2012, (această publicație este editată de Universitatea din București!) autorul tezei de doctorat despre care am discutat cu o altă ocazie, afirmă următoarele:
”Câmpurile de energie umană transportă informații asupra aspectelor fizice, mentale și spirituale ale ființelor umane iar tehnica GDV este utilă pentru măsurarea acestei informații. Există o legătură intrinsecă între emoțiile și simțămintele umane, și anumiți parametri ai corpului uman. Acești parametri biologici pot fi măsurați și interpretați folosind mai multe metode, una dintre ele fiind metoda bioelectronografică, bazată pe efectul Kirlian.
Acest efect apare atunci când un obiect este plasat pe o placă de sticlă și este stimulat cu un curent [electric]; apare o strălucire vizibilă, o descărcare în gaz. Imaginile înregistrate cu ajutorul camerelor bioelectronografice EPI/GDV (imagistică electro-fotonică prin vizualizarea descărcărilor electrice în gaze) ale tuturor celor zece degete ale subiectului uman ne furnizează o informație detaliată asupra stării psihoemoționale și fiziologice ale subiectului.”
Știu că citatul acesta este lung, dar cred că el sumarizează destul de bine ideile care stau la baza dispozitivului utilizat pentru susținerile din teza de doctorat amintită mai devereme, în care se spunea că ”În cercetarea pe care efectuat-o am folosit GDV (Gas Discharge Visualisation), o aparatură complexă ce lucrează în domeniul bioluminiscentței fotonilor evocați, valorificând coerența bio-psiho-câmpurilor umane, pentru a evidenția variabilele dependendente ce caracterizează starea psihoemoțională și starea somatică a subiecților din grupul experimental […]”
Înainte de orice vreau să vă spun că GDV nu este o ”aparatură complexă”. Ea nu este mai complicată sau mai sofisticată decât o simplă cameră digitală. Practic, pui degetul pe un mic ecran din sticlă, între deget și ecran se realizează o diferență mare de potențial electric, se produc niște mici descărcări electrice (despre care voi vorbi mai încolo) care sunt înregistrate digital. Aceste imagini sunt prelucrate printr-un soft ”specializat” și pe ecranul unui monitor apar niște așazise rezultate.
Așa cum arăta și autorul nostru, ”aparatura complexă” GDV se bazează pe ”efectul Kirlian”. De fapt este vorba, mai degrabă, despre o tehnică de fotografie, descoperită întâmplător în 1939 de către Semion Kirlian, când a constatat că un obiect conectat la o sursă de voltaj mare lasă o imagine pe o placă fotografică. Practic, prin tehnica lui Kirlian se obține o fotografie de contact, prin care se vizualizează descărcările electrice produse în jurul unui obiect expus la un câmp electric de mare tensiune și înaltă frecvență. Până aici nimic misterios. Imaginile obținute prin tehnica Kirlian apar atât în cazul subiectelor din zona viului, cât și în cazul celor din lumea anorganică. Altfel spus, dacă expuneți o cheie franceză obișnuită tehnicii Kirlian, veți obține o imagine foarte frumoasă, o ”aură” care înconjoară banalul obiect.
Unii susțin că fotografiile Kirlian ar fi dovada existenței unui ”câmp energetic”,care învăluie ființele vii. Uneori se dă și un exemplu în acest sens. Aura unei frunze proaspăt desprinse de pe o plantă este mult mai intensă și mai clară, decât cea a aceleiași frunze, la câteva zile după recoltare. Asta, desigur, pentru că frunza moare pe zi ce trece. Am putea lua drept bună această explicație, dar numai în măsura în care nu băgăm de seamă ceva esențial. O dată cu trecerea timpului, frunza începe să se usuce și astfel proprietățile ei electrice se modifică.
În asta constă, de fapt, întregul mecanism prin care apar faimoasele aure în fotografiile Kirlian. Modificări mici în caracteristicile electrice ale obiectului fotografiat și/sau ale mediului duc la apariția unor ”aure” mai mult sau mai puțin spectaculoase. De exemplu, o mână transpirată va produce o aură mai intensă decât una uscată. O fotografie Kirlian realizată într-un mediu cu umiditate mare, de asemenea, va surprinde o aură mai intensă. Totul ține de fizică, de fizica simplă. Bineînțeles, atunci când decizi să nu mai bagi de seamă fizica banală, ajungi la tot soiul de ”aure bioenergetice” surprinse în imaginile Kirlian.
De-a lungul timpului s-a propus folosirea tehnicii Kirlian ca metodă de diagnostic medical, dar oricât s-a insistat, oricât s-a experimentat, ea nu a dat rezultate. Știu, drept contraargument mi se va da o lungă listă de texte care m-ar contrazice. Le-am căutat și eu, și le-am găsit. Dar ele, în totalitate, sunt publicate în tot soiul de reviste obscure, care nu au alt obiectiv decât promovarea pseudomedicinei, fără a se împiedica de standardele obligatorii pentru studiile medicale. Nu am găsit nici un articol științific, publicat în vreo revistă reputată, care să confirme o corelație semnificativă între imaginile Kirlian și starea de sănătate.
Acum să ajungem la faimoasa ”aparatură complexă” GDV. Aceasta înregistrează imagini Kirlian ale buricelor degetelor de la mâini, după care, așa cum spuneam mai devreme, urmează prelucrarea lor cu ajutorul unui ”software specializat”, obținându-se imaginea ”aurei” întregului corp. Este o metodă rapidă pentru evaluarea stării de sănătate, ne spune autorul acestui dispozitiv, rusul Korotkov, care pe site-ul propriu arată că ”sunt necesare numai 1-5 minute pentru a obține imaginile celor 10 degete și un minut pentru calcularea parametrilor imaginilor GDV și numai 15 minute pentre afișarea și interpretarea rezulatelor.”
De fapt, ca și în cazul fotografiilor Kirlian, nu se obține nimic altceva decât un set de imagini mai mult sau mai puțin spectaculoase, dar care nu au nici o legătură cu starea fizică sau emoțională a subiectului.
De altfel, de valoarea ”științifică” a ”cercetărilor” și ”dispozitivelor” lui Korotkov cred că vorbește foarte bine un studiu realizat de acesta, care are un titlu foarte expresiv „Experimental investigations of post mortem bioelectrographic images of human fingers”(Investigații experimentale postmortem a imaginilor bioelectrografice ale degetelor umane).
Autorul afirmă că ”Această lucrare este o abordare tehnocratică a studiului uneia dintre problemele fundamentale ale existenței umane – problema vieții și a morții – și reprezintă sumarul rezultatelor experimentale ale cercetărilor asupra activității biolelectrografice postmortem a corpului uman, pe baza efectului Kirlian.”
Testul macabru s-a desfășurat cam așa, citez din nou din studiul lui Korotkov: ”Trupul ales pentru investigație a fost transportat în camera experimentală și a fost plasat cu capul orientat spre Vest și cu picioarele către Est. Mâna stângă a fost plasată pe electrodul dispozitivului cu ajutorul unui dispozitiv special, asigurându-se că degetele sunt bine fixate pe electrozi în timpul sesiunii experimentale […] A fost luate imagini biolectrografice ale degetelor de la mâna stângă.”
Au existat trei ”grupe” de subiecți, evident decedați, care au fost supuși studiului lui Korotkov. ”Grupul I, a avut o moarte calmă, în urma unor motive naturale date de starea organismului, în general la vîrstă înaintată. Grupul II, a avut o moarte neașteptată ca urmare a unui accident de circulație, urmat de un traumatism craniocerebral. Grupul III a avut o moarte nenaturală, ca urmare a unui concurs nefaforabil de circumstanțe: sinucidere, crimă, îngrijire medicală neadecvată, embolie pulmonară.”
Nu voi insista asupra faptului că acest ”studiu” nu a fost publicat niciunde. Este prezent doar pe site-urile năzbâtiofile. Dar vă rog să îmi permiteți câteva comentarii. Așa cum vedeți, au existat trei grupe de subiecți. Dar din lucrare nu am reușit să aflu câteva lucruri esențiale. De exemplu, câți subiecți din fiecare grup au fost supuși ”experimentului”. Am aflat doar că ”Pe o perioadă de doi ani au fost realizate 26 sesiuni experimentale, fiecare cu o durată de trei, până la cinci, ziele. Printre cei decedați au fost atât femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 70 ani”. Din nou, nu avem o distribuție pe sexe și pe vârste, ci doar un enunț cât se poate de general. Din acest motiv nu are de ce să ne mai mire lipsa și altor informații importante, cum ar fi, de exemplu dosarul medical al paciențielor.
În urma experimentului s-au obținut niște grafice, niște ”Kirlianograme”, despre care bănuiesc că reprezintă variația în timp, după deces, a aurei subiecților. Ni se dau și trei Kirlianograme, pentru câte un subiect din fiecare grup. Curbele pentru Grupul I (cel al morții naturale), au doar mici variații de aplitudine, cele pentru Grupul II (cel al morții accidentale) au avut mai multe vârfuri ample timp de câteva ore după deces iar cele pentru Grupul III (cel al morții violente) au avut oscilații de mare amplitudine pentru o perioadă lungă de timp.
Vedeți dv? Sufletul sinucigașilor părăsește mai greu trupul fizic, decât (lui Korotkov nu îi place cuvântul suflet, pentru că îi pare imprecis, preferă o sintagmă mai elaborată: structură energoinformațională) în timp ce sufletul celor care mor din cauze naturale pleacă foarte liniștit din trup… Să redevin serios și, din nou, trebuie să remarc faptul că Korotkov nu furnizează curbele pentru toți subiecții, ci numai pentru unul din fiecare grup. De asemenea, măsurătorile nu s-au realizat dublu orb, standardul de aur al oricărei cercetări științifice. Pe scurt: lucrarea lui Korotkov nu respectă deloc normele elementare ale metodologiei cercetării științifice.
Cât despre concluzia studiului… iertați-mă, dar îl voi cita din nou pe Korotkov: ”Presupunem că [rezultatele] sunt corelate cu concepția existenței a două naturi umane corelate, dar cvasiindependente: corpul fizic și structura energoinformațională. […] Vorbim despre structura energoinformațională, ca despre o structură spațiu-câmp interconectată cu corpul uman, dar existentă independent de acesta, în special pentru un interval definit de timp după moarte. Această structură își are originea la naștere și se modifică prin procesul de sinergism morfogenetic. Aceste noțiuni au fost dezvoltate de noi pe baza ideilor sinergetice, teoriei informaței și teoria sistemelor mari.” Aferim!
Am prezentat acest text al lui Korotkov, cu comentariile de rigoare, pentru că am vrut să ilustrez care este nivelul ”științific” de abordare ale lucrărilor lui, peste 200 la număr. Un cercetător cu adevărat prolific…
Dispozitivul GDV nu poate fi mai valoros decât valoarea cercetătorului care l-a realizat. Adică, dispozitivul GDV are valoarea zero barat. Din păcate la noi, prin tezele de doctorat, acest aspect nu este luat în seamă. Motivul este simplu: năzbâtiile se evaporă în prezența rigorii științifice. Pentru ca ele să își găsească spațiu de exprimare, este musai să te folosești de ”aparate complexe”, care nu măsoară nimic altceva decât gradul de pseudoștiință al autorilor.
